Implicații fiscale în cadrul programelor “Stock option plan”

Articol scris de  Elena Gogoneață, Senior Tax Consultant

Una dintre aceste schimbări recente face referire la amendamentele aduse legislației fiscale prin care sunt reglementate programele denumite generic Stock Option Plan.

Utilizarea acestor programe, anterior datei de 1 ianuarie 2016 (în special în cadrul subsidiarelor din România ale companiilor multinaționale), a reprezentat un subiect de controversă între autoritățile fiscale și mediul de afaceri în lipsă unor reglementări fiscale clare.

Prin urmare, ne propunem să explicăm care sunt implicațiile fiscale ce decurg în urma implementării acestora, care sunt problemele întâlnite în practică în cazul unor programe care, deși intitulate Stock Option Plan, în fapt, din perspectivă fiscală, nu respectă condițiile pentru a fi calificate astfel, precum și câteva considerații în contextul extinderii ariei de aplicabilitate începând cu anul 2017.

Implicații fiscale cu privire la programele ce se califica în fapt ca Stock Option Plan

Până la intrarea în vigoare a Noului Cod Fiscal (i.e. 1 ianuarie 2016), singura definiție în legislația românească a programului Stock Option Plan era prevăzută într-un Ordin comun al ministrului economiei și finanțelor, respectiv al președintelui CNVM și, ca atare, acesta a fost singurul punct de reper în analiza calificării unui program inițiat de către un contribuabil ca îndeplinind condițiile Stock Option Plan, astfel: „un program inițiat în cadrul unei persoane juridice ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, prin care se acordă angajaților acestei societăți comerciale dreptul de a achiziționa un număr determinat de acțiuni emise de societatea respectivă la un preț preferential”.

Pe de altă parte, Codul Fiscal a atribuit programelor ce se califica drept Stock Option Plan un tratament fiscal preferențial, respectiv: acordarea dreptului la Stock Option Plan nu constituie avantaj salarial nici la momentul acordării acestuia, nici la momentul exercitării opțiunii (i.e. achiziționarea valorilor mobiliare în virtutea legislației în vigoare până la 1 ianuarie 2016). 

Așadar, aplicabilitatea unor astfel de programe în virtutea definiției prevăzute de legislația adiacentă avea un caracter destul de restrictiv definit prin următoarele criterii: (i) program inițiat de către o persoană juridică ale cărei titluri de valoare sunt admise la tranzacționare; (ii) beneficiari puteau fi numai salariații acestora; (iii) era prevăzut dreptul de a achiziționa titlurile de valoare la un preț preferențial.

Având în vedere aceste considerente, controversele născute în practică s-au situat în următoarele zone:

(i) în virtutea relației de angajare existente între salariat și angajator, salariatul era îndreptățit să participe la un astfel de program inițiat de către societatea-mamă, în cele mai multe cazuri, nerezidentă. Deși, în fapt, este evident că angajatul nu ar fi fost îndreptățit să participe la acest program în absența unei relații de angajare cu angajatorul român (nelistat pe o piață reglementară sau în cadrul unui sistem alternativ). Constrângerile definiției au condus la neclaritatea calificării unor astfel de programe că fiind Stock Option Plan din perspectivă fiscală. În acest sens, au existat opinii potrivit cărora, câștigul obținut de către individ la momentul exercitării opțiunii ar fi un venit de natură salarială impozitat cu impozit pe venit și contribuții sociale. Această abordare a apărut în virtutea definiției veniturilor salariale ce include și avantajele primite de angajat de la terți, ca urmare a prevederilor contractului individual de muncă ori a unei relații contractuale între părți.

(ii) Cazul angajatului care avea dreptul să achiziționeze acțiunile cu titlu gratuit la momentul exercitării opțiunii.

În acest context, au existat de asemenea opinii potrivit cărora, întrucât legislația nu prevedea în mod expres achiziția gratuită a valorilor mobiliare la momentul exercitării opțiunii, iar pe de altă parte, acordarea unor acțiuni în mod gratuit reprezintă un câștig garantat, indiferent de prețul la care valorile mobiliare sunt ulterior valorificate prin vânzare, un astfel de program nu s-ar fi calificat ca Stock Option Plan din perspectivă fiscală.

Limitările și constrângerile au fost, rând pe rând, eliminate de către legiuitor începând cu intrarea în vigoare a Noului Cod Fiscal și continuând cu modificările aduse acestuia la 1 ianuarie 2017. Așadar, în formă actuală, din punct de vedere fiscal, programul Stock Option Plan este definit de legislația fiscală pe bază următoarelor criterii:

• cine poate iniția un astfel de program: orice persoană juridică (astfel, condiția ca persoana juridică să fie listată pe o piață reglementată sau pe una alternativă este eliminată);
• cine poate beneficia: angajații, administratorii, directorii persoanei juridice sau ai persoanelor juridice afiliate ei;
• ce condiții trebuie îndeplinite: programul trebuie să cuprindă o perioda de minimum 1 an între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia;
• ce pot primi beneficiarii: beneficiarii programului pot primi la momentul exercitării opțiunii titluri de participare, în mod gratuit, sau la un preț preferențial.

Odată calificat ca Stock Option Plan, implicațiile fiscale apar, fie ca urmare a deținerii de titluri de participare dobândite gratuit sau la un preț preferențial (generând dividende), fie ca urmare a înstrăinării titlurilor de participare astfel achiziționate (generând venituri din transferul titlurilor de valoare). 

În cazul deținerii titlurilor de participare ce generează dividende la nivelul persoanei, aceasta va datora impozit pe venit (16%) și contribuția de asigurări sociale de sănătate (5,5%) numai în situația în care persoana realizează și alte venituri (e.g. salariale, din activități independente). În cazul înstrăinării titlurilor de participare, persoana fizică va datora impozit pe venit calculat la nivelul câștigului din transferul titlurilor de valoare (i.e. preț vânzare minus preț de achiziție preferențial, minus costurile aferente tranzacției) și contribuția de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții ca mai sus (i.e. în cazul în care nu realizează și alte venituri reglementate de lege). Din punct de vedere declarativ, persoană fizică are obligația depunerii declarației privind veniturile realizate (formular 200) în cazul în care aceste beneficii sunt obținute din România sau a declarației privind veniturile obținute din străinătate (formular 201), în situația în care veniturile sunt obținute din străinătate până la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au obținut aceste venituri. Impozitul pe venit și contribuția de asigurări sociale de sănătate sunt ulterior calculate de către organul fiscal pe bază informațiilor declarate de către persoana fizică și transmise acesteia prin decizia de impunere. 

Programe ce nu respectă criteriile pentru a fi calificate Stock Option Plan din punct de vedere fiscal

În practică, schemele și programele inițiate de către companii pentru remunerarea loialității sau a performanțelor angajaților, directorilor, administratorilor îmbracă diverse forme. Deși multe dintre acestea ar putea fi denumite generic Stock Option Plan, din perspectivă fiscală, nu îndeplinesc criteriile stipulate de legislația fiscală. 

Context în care, se pune problema tratamentului fiscal aplicabil veniturilor obținute de către beneficiari ca urmare a participării la astfel de programe. 

Și în această sferă, opiniile au fost variate și au pornit din zona consultanților fiscali, unele dintre ele fiind confirmate de către oficiali ai Ministerului Finanțelor Publice în cadrul răspunsurilor emise la scrisorile de îndrumare solicitate Ministerului.  

Soluțiile oferite de către aceștia la cele mai multe tipuri de scheme de remunerare (e.g. acordarea în mod gratuit de titluri de participare angajaților, acordarea de titluri de participare la o valoarea nesemnificativă, participarea la profit a personalului) au mers în direcția impozitării beneficiului cu impozit pe venit și contribuții sociale similar veniturilor salariale. 

Lucrurile s-au complicat și mai mult în condițiile în care persoană fizică era înrolată într-un program inițiat de către o societate afiliată nerezidentă. În acest ultim caz, din punct de vedere al impozitului pe venit, a fost unanim acceptat faptul că, în sfera impozitului pe venit, persoana fizică este cea obligată la declararea (prin formularul 224 - Declarație privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor obținute din străinătate) și plata impozitului pe venit.

În ceea ce privește contribuțiile sociale, acestea rămân în sarcina inițiatorului programului, i.e. persoana juridică nerezidentă, care are obligația de a se înregistra fiscal în România și de a depune formularul 112 - Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, prin care va declara contribuțiile sociale obligatorii.

Alternativ acestei abordări, în condițiile existenței unui acord între beneficiar și plătitorul de venituri de natură salarială nerezident, persoana fizică are posibilitatea de a se înregistra fiscal și de a depune Declarația 112 în vederea declarării impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, substituindu-se astfel persoanei juridice nerezidente care ar fi avut obligații declarative și de plată a contribuțiilor sociale în România.

Extinderea ariei de aplicabilitate începând cu 1 ianuarie 2017

Începând cu 1 ianuarie 2017, aria de aplicabilitate a programelor Stock Option Plan a fost considerabil extinsă astfel cum am prezentat în secțiunea 1 a articolului. Un aspect interesant este extinderea definiției în ceea ce privește natură titlurilor de valoare ce pot fi acordate gratuit sau la un preț preferențial. Astfel, începând cu 2017, orice persoană juridică română poate iniția un astfel de program indiferent de natură titlurilor (i.e. părți sociale, acțiuni listate/nelistate). În cazul unei societăți cu răspundere limitată care dorește să inițieze un astfel de program, întrebările care se ridica sunt cu privire la disponibilitatea inițiatorului, societate cu răspundere limitată, de a a-și schimbă structura acționariatului întrucât, în accepțiunea noțiunii de Stock Option Plan, angajatul are dreptul fie de a păstra titlurile de participare dobândite în cadrul programului, fie de a le înstrăina. În acest ultim caz, inițiatorul programului va dori cel mai probabil să își măsuri cu privire la exercitarea dreptului de preferința. Aspectele juridice ce pot fi incidente într-o astfel de situație nu fac obiectul prezentului articol, dar cu siguranță vor fi dezbătute de către juriști. 

Concluzii

Deși aria de aplicabilitate în cadrul programelor Stock Option Plan a fost lărgită din perspectivă fiscală, fiecare schemă de remunerare și stimulare a personalului trebuie analizată distinct în funcție de condițiile programului și situația reală. În acest context, subliniem importanța principiului prevalenței economicului asupra juridicului, principiu folosit din ce în ce mai frecvent de către autoritățile fiscale în cadrul controalelor demarate la nivelul contribuabililor.