De acum, asigurătorii RCA sunt obligați să le asigure consultanță clienților lor în privința drepturilor și obligațiilor pe care le au în urma unui accident auto în care s-au produs daune autovehiculelor, potrivit Normei ASF nr. 16/2017 pentru modificarea și completarea Normei ASF nr. 39/2016 privind asigurările auto din România. Prevederile au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 17 mai 2017 și au intrat în vigoare la momentul publicării.
"Asigurătorii instituie un canal de comunicare prin care asigurații și conducătorii vehiculelor pot solicita informații în legătură cu regularizarea daunelor produse vehiculelor avariate prin accidente de circulație acoperite de contracte RCA", scrie în norma ASF.
Practic, asigurații pot să solicite informații și sfaturi utile de la asigurătorul RCA pentru ca dosarele de daună auto să decurgă așa cum trebuie. În acest fel, încă de la încheierea unui contract de RCA, titularul va primi datele de contact necesare pentru a beneficia de asistență din partea asigurătorului în urma accidentului.
Concret, asigurătorul e obligat să-l informeze cu privire la legislația aplicabilă, cu privire la modul în care se completează constatarea amiabilă ori să-i dea alte informații care-l interesează pe conducător în urma producerii evenimentului auto.
"La solicitarea asiguraților sau a conducătorilor auto, asigurătorul RCA comunică informații cu privire la: a) drepturile și obligațiile ce le revin acestora în baza legislației aplicabile locului de producere a evenimentului; b) modul de completare al formularului «Constatare amiabilă de accident»; c) procedurile pe care asigurații le parcurg în vederea reparației vehiculului asigurat și a regularizării daunei; d) alte informații, în vederea soluționării amiabile a cazului", se mai prevede în document.
ASF încearcă, prin această măsură, să reducă din numărul mare de reclamații care se fac asigurătorilor. O mare parte dintre plângerile formulate sunt făcute de persoane care nu cunosc legislația sau nu știu cum să o interpreteze. Introducând acest canal de comunicare între asigurat și asigurător, ASF speră că șoferii vor fi mai bine informați și că încrederea dintre cele două părți va crește.
Comentarii articol (0)