Programul de finanțare Start-up Nation România este programat să înceapă, conform estimărilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) în data de 15 iunie 2017, urmând a permite înscrierea cererilor de finanțare pentru o perioadă de 30 de zile.
În cadrul acestui program de finanțare sunt eligibile întreprinderile înregistrate după data de 30 ianuarie 2017 sub forma unor societăți comerciale sau societăți cooperative.
Antreprenorii au posibilitatea de a solicita un sprijin financiar de până la 44.000 de euro care acoperă în procent de 100% valoarea eligibilă a proiectelor de investiții. În plus, întreprinderile neplătitoare de TVA vor avea posibilitatea de a solicita la plată inclusiv această taxă.
Investiția într-un salon de înfrumusețare nu este ridicată, în comparație cu alte domenii de activitate, însă această afacere este dependentă într-o măsură mai mare de strategia proprietarului afacerii și nișa abordată, de priceperea angajaților și clientela formată.
Desfășurarea unei astfel de afaceri poate fi desfășurată prin intermediul codului CAEN 9602 – Coafură și alte servicii de înfrumusețare, activitate ce este eligibilă în cadrul programului România Start-up Nation.
Investiția trebuie să cuprindă și asigurarea spațiului necesar
Investiția într-un salon de înfrumusețare va cuprinde spațiul necesar desfășurării activității, mobilierul și dotările necesare, dar și forța de muncă necesară și poate ajunge la câteva zeci de mii de euro.
Cel mai important element de investiție va fi spațiul necesar desfășurării activității. Deși programul nu permite realizarea unor construcții, antreprenorii interesați de acest domeniu de activitate au la dispoziție două alternative prin intermediul cărora își pot asigura spațiul necesar:
- programul permite decontarea cheltuielilor cu chiria pentru o durată de cel mult 12 luni de la momentul semnării contractului de finanțare;
- ca o alternativă, programul permite, în limita bugetului disponibil, achiziția unor spații de lucru.
Având în vedere că bugetul total este de doar 44.000 de euro, probabil că cei mai mulți antreprenori vor opta pentru închirierea unui spațiu în detrimentul achiziției acestuia. În acest fel, pot fi păstrați bani și pentru celelalte obiecte de investiții.
Pe lângă o anumită compartimentare obligatorie a spațiului unui cabinet de înfrumusețare , interiorul acestuia trebuie să fie dotat conform prevederilor cuprinse în Ordinul nr.1336/2007, emis de Ministerul Sănătății Publice, privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală.
De asemenea, prin intermediul acestui program de finanțare îți poți realiza un site de prezentare, dar poți opta, totodată, pentru promovarea on-line a afacerii, ambele categorii de cheltuieli fiind eligibile într-un buget maxim de 8.000 de lei.
O altă investiție necesară într-un salon de înfrumusețare o va constitui forța de muncă. Programul permite și chiar încurajează crearea de locuri de muncă, salariile și contribuțiile sociale datorate de angajat sau angajator fiind cheltuieli eligibile pentru o durată de cel mult 12 luni, fără a depăși pragul salariului mediu pe economie, respectiv de 3.137 lei brut/salariat/lună.
După crearea locurilor de muncă va trebui să asiguri păstrarea lor pentru o durată de încă doi ani după finalizarea investiției, fără a diminua salariul plătit în cursul primului an.
Cerințe legale privind desfășurarea acestei activități
La angajare, personalul trebuie să facă dovada absolvirii cursurilor de noţiuni fundamentale de igienă, respectiv să dețină cunoștințele și deprinderile elementare referitoare la păstrarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, pe care lucrătorii din sectoarele de activitate cu risc pentru sănătatea populaţiei.
Autorizația sanitară de funcționare nu este obligatorie în cazul tuturor activităților de înfrumusețare.
Astfel, doar cabinetele de tatuare artistică, tatuare cosmetică, piercing necesită obținerea acestui document la momentul finalizării investiției, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1030 din 2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei.
Activitățiile de coafură, manichiură, pedichiură, frizerie, machiaj se autorizează din punct de vedere sanitar în baza declarației pe proprie răspundere pe care antreprenorul trebuie să o dea la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
O altă autorizație necesară desfășurării activității este cea de securitate la incendiu, iar în cazul în care recomandările minime legale nu sunt respectate, se pot aplica sancțiuni contravenționale și suspendarea activității.
De asemenea, va trebiu să respecți normele de sănătate și securitate în muncă, iar autorizația de funcționare se obține, la fel ca și în cazul anterior, în baza declarației pe proprie răspundere depuse la ONRC.
Documentația necesară obținerii finanțării
Antreprenorii interesați de accesarea unui ajutor nerambursabil prin intermediul programului Start-up Nation România trebuie să pregătească următoarea documentație:
- este necesară întocmirea unui plan de afaceri;
- trebuie completată o cerere de finanțare;
- se vor completa și depune la dosar și declarații pe proprie răspundere privind lipsa datoriilor la stat sau respectarea condițiilor cerute.
Depunerea proiectelor se va realiza în sistem online, în cadrul unei aplicații ce va deveni operațională în cadrul site-ului Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor destinate Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIPPIMM).
Selecția proiectelor se va realiza în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. În cazul în care mai multe proiecte vor avea același punctaj, diferențierea se va face după următoarele criterii suplimentare:
- numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului;
- numărul de locuri de muncă ocupate de persoane defavorizate /absolventi după anul 2012 sau șomeri;
- achiziția de echipamente tehnologice;
- activitatea pe care accesează programul;
- data și ora înscrierii în program.