Direcția Generală de Pescuit – Autoritatea de Management a Programului Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) a deschis recent zece măsuri de finanțare destinate diversificării veniturilor pescarilor, investiții productive în acvacultură sau prelucrarea produselor pescărești.
În cadrul acestui program de finanțare sunt eligibili pescarii înregistrați ca persoane fizice autorizate sau antreprenori în cadrul unor societăți comerciale și care urmăresc înființarea unor activități complementare pescuitului, precum este cazul și al serviciilor de cazare cu speficic turistic.
Condițiile minime necesare obținerii acestui ajutor sunt amintite în cadrul acestui articol publicat de Avocatnet. Astfel, pescarii trebuie să:
- pregătească și să depună un plan de afaceri pentru dezvoltarea activităților economice vizate;
- dețină competențele profesionale necesare desfășurării activității economice în domeniul pescuitului maritim sau în ape dulci;
- aibă cel puțin 60 de zile de pescuit comercial în ultimele 24 de luni;
- depună cererea de finanțare în nume propriu, nefiind permisă constituirea unui parteneriat între mai mulți solicitanți;
- nu au înregistrat capitaluri negative în anii precedenți, cu excepția solicitanților înregistrați în anul precedent depunerii cererii de finanțare (în acest caz, în anul 2016).
Investiția în căsuțe de camping este posibilă prin intermediul codului CAEN 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere. Această activitate va permite furnizarea de servicii de cazare în:
- parcuri pentru caravane;
- tabere recreative;
- tabere pentru pescuit și vânatoare;
- parcuri pentru vehicule de agrement (rulote);
- adaposturi montane;
- corturi și / sau saci de dormit.
Astfel, activitatea recomandată, ținând cont de restricțiile menționate anterior poate fi aceea de amenajarea unui teren în cadrul căruia să fie amplasate căsuțe de camping, ca servicii alternative de primire și cazare a turiștilor în scopul pescuitului.
Structurile de primire turistică (prin urmare și aceste căsuțe de camping cu specific pescăresc) sunt reglementate prin Ordinul 65 / 2013 al Autorității Naționle pentru Turism pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică (Ordinul ANT 65 / 2013).
Astfel, conform Ordinului ANT 65 / 2013, campingul este o structură de primire turistică destinată să asigure cazarea turiştilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să permită acestora să parcheze mijloacele de transport, să îşi pregătească masa şi să beneficieze de celelalte servicii specifice acestui tip de unitate.
Amplasarea campingului trebuie să fie făcută în locuri de interes turistic ferite de orice sursă de poluare, zgomot sau pericole pentru securitatea și sănătatea turiștilor cazați.
Căsuţa de camping este un spaţiu de cazare de dimensiuni reduse, realizat din lemn sau alte materiale similare, compusă, de regulă, dintr-o cameră şi un mic antreu sau terasă şi uneori dotată şi cu grup sanitar propriu. Distanţa între două căsuţe nu poate fi mai mică de 3 m, asigurându-se totodată spaţiul pentru parcarea unei maşini.
Conform aceluiași Ordin, clasificarea acestor căsuțe de camping se face de la una la patru stele, fiind prevăzute, de asemenea, servicii suplimentare pe care proprietarii campingurilor le pot pune la dispoziția turiștilor cazați, printre care:
- articole de uz gospodăresc pentru campinguri;
- inventar suplimentar (pilote, pleduri, cearceafuri, perne etc.) în campinguri;
- maşini automate de spălat rufe în campinguri.
Aceste căsuțe de camping vor dispune, conform reglementărilor Ordinului ANT 65 / 2013 de grup sanitar comun, compartimentat pe sexe, în construcţie închisă cuprinzând:
- un lavoar;
- o cabină duş;
- o cabină WC.
Conform ghidului solicitantului, în cadrul proiectelor care vizează astfel de investiții pentru construirea unor căsuțe de camping, capacitatea de cazare construită sau modernizată prin proiect se va limita la capacitatea maximă de cazare de 3 - 4 locuri / căsuță de camping.
Pentru a solicita acest sprijin financiar nerambusabil prin intermediul Programului Operațional de Pescuit, antreprenorii trebuie să parcurgă câteva etape:
1. Înființarea unei întreprinderi
În cadrul acestui program de finanțare sunt eligibili antreprenorii înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului cu statut minim de persoană fizică autorizată. Pe lângă aceasta, cele mai frecvente forme de înregistrare jurifică sunt:
- întreprinderi individuale (ÎI);
- societatea cu răspundere limitată (SRL);
- societatea cu răspundere limitată – debutantă (SRL-D).
Pentru a putea depune cererea de finanțare, întreprinderea trebuie să aibă înregistrat codul CAEN 5530 - Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere, fără a fi autorizat. Autorizarea acestei activități se va realiza în viitor, după realizarea investiției, la momentul solicitării clasificării turistice.
2. Stabilirea investiției necesare
Pregătirea efectivă a planului de afaceri, antreprenorul trebuie să întocmească un buget estimat al investiției sale.
Următoarele cheltuieli sunt considerate eligibile, iar beneficiarii le vor putea deconta conform procentelor amintite anterior:
- achiziția terenului cu sau fără clădiri în limita a 10% din valoarea bugetului;
- asigurarea utilităților necesare;
- cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică, inclusiv consultanța pentru obținerea finanțării nerambursabile și asistență pentru perioada de implementare;
- realizarea de construcții și instalații;
- achiziția de utilaje, echipamente;
- achiziția de dotări;
- achiziția de active necorporale (softuri, brevete, licențe, mărci, cunoștințe tehnice nebrevetate);
- alte cheltuieli eligibile în cadrul acestei linii de finanțare:
- cheltuielile bancare de deschidere şi de administrare a conturilor;
- cheltuielile cu dobânzile bancare;
- costurile garanţiilor emise de o instituţie bancară sau nebancară;
- amortizarea mijloacelor fixe aduse ca aport în natură la implementarea proiectului;
- ratele de leasing operațional;
- cheltuielile privind plata drepturilor salariale, inclusiv contribuţiile suportate de către angajator şi angajat pentru personalul din cadrul echipei de implementare a operaţiunii
Este recomandat să se acorde o atenție sporită cheltuielilor cu investiția inițială:
- căsuțe de camping;
- dotări necesare, precum mașini de spălat;
- instalații sanitare;
- împrejmuirea terenului, dacă este cazul.
În plus, aceste căsuțe de camping cu specific perscăresc pot beneficia de internet wireless gratuit, asigurat de către administratorul facilității.
Pentru obiectele de investiție, se recomandă obținerea a cel puțin trei oferte financiare și tehnice, în scopul justificării costurilor ce vor forma bugetul proiectului.
În cadrul planului de afaceri se vor oferi informații suficient de detaliate pentru fiecare investiție necesară.
Cele mai comune căsuțe de camping vor avea o descriere precum cea de mai jos:
- lambriuri acoperiș: 22 mm;
- terasă acoperită: 1.2 M;
- uși (1 buc): 1.47 x 1.86 m
- ferestre fațadă (1 buc): 0.83 x 1.30 m
- înălțime pereți: 2.10 m
Aceste case de camping sunt comercializate sub forma unui kit, având prețuri de achiziție de circa 2.000 – 5.000 de euro / bucată.
Serviciile suplimentare, precum transportul kitului sau asamblatul său, vor costa suplimentar și pot adăuga alte câteva sute de euro la prețul de achiziție.
3. Fundamentarea costurilor necesare de funcţionare
După ce ai stabilit lista de investiții necesare, dar şi costurile cu achiziționarea acestora, este util să pregătești o listă a tuturor cheltuielilor pe care afacerea ta va trebui să le suporte după demararea activității:
- salariile și contribuțiile sociale pentru angajații ce vor deservi activitățile în cadrul campingului;
- amortizarea pentru echipamente, căsuțe de camping și alte mijloace fixe achiziționate;
- utilitățile consumate, făcându-se o medie raportată la durata medie a unui sejur sau a unei nopți de cazare;
- chiria sau prețul concesiunii terenului, atunci când nu deții proprietatea asupra acestuia;
- impozitele și taxele datorate statului.
4. Indentificarea clienților potențiali
Înainte de a demara activitatea, identifică dimensiunea pieței țintă și stabilește trăsăturile clientului ideal. Pentru o afacere cu căsuțe de camping din lemn este crucial amplasamentul într-o zonă cu potențial turistic ridicat.
Clienții potențiali vor fi turiștii sau grupurile de turiști care preferă cazarea în mijlocul naturii, în zone retrase, aceștia apreciind mai degrabă liniștea decât aglomerarea și forfota unor orașe sau comune.
Acestor turiști li se pot oferi servicii suplimentare de petrecere a timpului liber, având în vedere că alternativele sunt, oricum, amplasate la o distanță considerabilă.
5. Pregătirea documentației necesare obținerii finanțării din fonduri nerambursabile
Depunerea unui proiect în cadrul POPAM presupune pregătirea următoarelor documente:
- planul de afaceri;
- cererea de finanțare;
- documente suport care au rolul de a justifica toate informațiile prezentate în planul de afaceri.
În cadrul acestui apel, Cererea de finanțare și documentele anexate Cererii de finanțare vor fi introduse și respectiv atașate on line cu semnătură electronică în aplicația electronică MySMIS2014, până pe 18 august 2017.
Selectarea proiectelor pentru finanțare se va face după încheierea apelului de proiecte, în ordinea inversă a punctajelor obținute și în limita bugetului total.
Modalitatea de completare a cererii de finanțare este similară investițiilor realizate prin intermediul Programului Operațional Regional și a fost detaliată în cadrul acestui articol.
Structura planului de afaceri și modalitatea de completare a fost detaliată în cadrul acestui articol.