Astfel, societățile au o singură alternativă pentru această situație, aceea de a acorda în avans salariile angajaților.
Prevederi legale
În situații excepționale, când anumiți angajați au nevoie de o anumită sumă de bani, soluția societății este de a acorda acestora avansuri salariale.
Astfel, conform art. 76 din Codul fiscal „sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor”.
Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aduc completări în ceea ce privește veniturile brute din salarii sau considerate asimilate salariilor, menționând exemple de venituri, printre care sumele primite pentru munca prestată (spre exemplu, salariile de bază sau sporurile/adaosurile de orice fel).
Avansurile salariale se impozitează ca orice venit de natură salarială, respectiv sunt supuse impozitul pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii.
Aspecte practice
În situația în care există angajați care au nevoie de o sumă de bani la un moment dat, societatea poate acorda o parte din salariu sau un salariu întreg angajatului, urmând ca din salariul următor să se deducă suma acordată ca avans și să se vireze angajatului restul salariului.
Recomandarea este ca salariul acordat în avans să nu aibă un caracter repetitiv, suma acordată drept avans salarial să fie stabilită în mod rezonabil, iar situațiile în care se acordă avansuri salariale să fie excepționale.
În situația în care unui angajat se acordă în avans mai multe salarii la o singură dată, iar această situație are un caracter repetitiv, în timp ce deducerea se face treptat în lunile următoare într-o cotă redusă astfel încât acesta să primească în continuare o anumită sumă ca drept salarial pentru luna de referință, există riscul ca la o eventuală inspecție fiscală această activitate să fie considerată drept acordare de împrumut.
În concluzie, în cazul excepționale, un angajat poate beneficia de o sumă de bani în avans, considerată avans salarial, cu condiția ca această operațiune să nu fie repetitivă și pentru care să se rețină impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii.