Mai multe schimbări importante în diverse zone ale fiscalității sunt incluse în Ordonanța Guvernului nr. 25/2017, document ce a intrat în vigoare de câteva zile, mai precis de duminică.
Printre altele, modificările vizează și impozitul pe profit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie a anului viitor. Mai precis, a fost introdusă deducerea cheltuielilor reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate, potrivit legii, în limita unui plafon de 30% din valoarea creanțelor înstrăinate. Totuși, la calculul impozitului pe profit, acestora nu le va mai fi adăugată valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora, așa cum prevedea inițial proiectul de act normativ propus de Ministerul de Finanțe.
Până la modificarea Codului fiscal, cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate erau integral deductibile la calculul rezultatului fiscal, indiferent de nivelul veniturilor înregistrate din înstrăinarea creanțelor respective. Prin urmare, băncile, spre exemplu, își puteau deduce integral aceste cheltuieli la calculul rezultatului fiscal, aceasta fiind și principală miză a discuțiilor pe acest subiect, în ultimele săptămâni.
„În situaţia în care, din analizele efectuate asupra modalităţii de stabilire a impozitului pe profit s-au evidenţiat efecte fiscale importante generate de înstrăinarea creanţelor, mai ales în sectorul bancar, se impune revizuirea regimului fiscal aplicabil acestor cheltuieli în sensul limitării valorii deductibile a acestora la stabilirea rezultatului fiscal”, explică inițiatorii în nota de fundamentare care a însoțit OG nr. 25/2017 în forma sa de proiect.
În plus, aceștia ofereau și un exemplu în acest sens: „la calculul rezultatului fiscal pentru o creanţă care a fost înstrăinată la o valoare de 1.500 de lei faţă valoarea nominală de 10.000 de lei, cheltuiala reprezentând valoarea acestei creanţe va fi deductibilă în limita a 4.500 de lei”.
Totuși, reglementarea propusă nu va viza doar băncile, așa cum a atenționat recent, pe pagina personală de Facebook, Gabriel Biriș, partener la casa de avocatură Biriș Goran.
Potrivit acestuia, prevederea analizată este una ciudată, în contextul în care există firme care emit milioane de facturi, dintre care unele nu sunt achitate. Este cazul, de exemplu, a firmelor din telecomunicații, care pentru astfel de sume facturate și neîncasate, înregistrate ca venituri, trebuie achitate impozit pe profit și TVA.
"Nu am și nici nu vreau să îmi fac departament de executări silite, așa că vând creanțele la o firmă specializată. Pierderea pe care o fac nu o voi mai putea deduce (deși am plătit deja impozit). Firma specializată va plăti impozit pe profit pentru profitul obținut (sume recuperate - cost creanță - costuri operaționale). Avem deci cel puțin o dublă impozitare", explică specialistul în postarea sa.
Astfel, pierderea înregistrată nu mai poate fi dedusă, în ciuda faptului că impozitul a fost deja plătit. Totodată, firma specializată va plăti impozit pe profit pentru profitul obținut, ceea ce înseamnă, potrivit consultantului, cel puțin o dublă impozitare.
Mai departe, Gabriel Biriș amintește că vânzarea de credite neperformante, implicit pierderile, sunt parte din existența oricărei companii, independent de voința acestora: "Limitând deductibilitatea, Guvernul introduce un element de cost suplimentar pentru afacerile din România, chestiune care evident că afectează competitivitatea și implicit capacitatea României de a atrage investitori serioși", punctează specialistul.
Nu în ultimul rând, consultantul arată că debitorii au mai multe drepturi decât creditorii, în contextul în care pentru primii dintre aceștia există legea insolvenței, cea a falimentului personal (încă inaplicabilă) sau legea privind darea în plată, printre altele.
"Chiar și TVA/impozitul pe profit funcționează tot în favoarea debitorului: acesta își poate deduce TVA/cheltuiala pentru sumele neachitate, pe când creditorul trebuie să plătească TVA colectat sau impozitul pe profit", subliniază avocatul.
Așadar, dezavantaj pentru creditori, care adesea sunt nevoiți să se adreseze în instanță și să aștepte chiar și ani pentru a-și putea executa silit datornicul.
Notă: Un inventar complet al modificărilor ce vor fi aduse Codului fiscal în perioada următoare găsiți aici.