Statul va acoperi parțial prețul kW produs la reactoarele 3 și 4
Ambasadorul Marii Britanii, Paul Blummel, susține că subvenționarea energiei prin contracte pentru diferență poate fi aplicată și în România, pentru reactoarele 3 și 4. Investitorilor le-ar putea fi acoperită de către stat diferența dintre prețul la care vând energia și costul acesteia de producție.
Marea Britanie a aplicat un mecanism de sprijin pentru energia nucleară, numit contracte pentru diferență, sistem care asigură investitorii că-și vor recupera costurile, și care poate fi aplicat și în România la proiectul reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă, a declarat, miercuri, ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummel, cu ocazia unui summit pe tema energiei nucleare, informează Agerpres.ro.
"Avem o experiență vastă, o istorie lungă de 60 de ani de energie nucleară, o industrie vivace, plină de talent. Au ajuns aici 20 de companii britanice în domeniul nuclear. Știm că în România aveți planuri mari, ambițioase, la Cernavodă este o centrală nucleară de succes, există intenția extinderii duratei de viață a reactorului 1, apoi proiectul reactoarelor 3 și 4 și cred că în toate aceste domenii avem companii care pot ajuta în realizarea acestor ambiții", a spus diplomatul.
Tarom va începe disponibilizări
Angajații de la TAROM care ar putea fi disponibilizați nu vor mai primi 18 salarii compensatorii, ci în jur de opt salarii, potrivit noului Contract Colectiv de Muncă, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Ministrul s-a declarat miercuri nemulțumit de numărul mare de angajați al companiei aeriene. Prezent la dezbaterea moțiunii de cenzură al cărei subiect este, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a spus că Tarom nu va putea obține profit cu 2.000 de angajați și doar 23 de aeronave.
"Au încheiat și Contractul Colectiv de Muncă în cursul zilei de vineri (29 septembrie - n.r.), un contract de data asta mai favorabil companiei, în sensul că pentru eventuale puneri pe liber a unor angajați nu se vor mai plăti 18 salarii, ci în jur de opt salarii. S-au luat niște măsuri care, cât de cât, sunt benefice pentru companie în momentul de față", a precizat Răzvan Cuc.
Comisia Europeană: Autostrada Sibiu Pitești, un proiect imatur?
Singura autostradă care ar trebui finanțată din fondurile UE pentru perioada 2014-2020 a fost caracterizată săptămâna trecută drept proiect imatur, fără studii geotehnice complete și pe baza unor studii vechi. Aceasta susțin membrii unui comitet de reformă a companiei de autostrăzi.
Ultimele trei tronsoane din Sibiu - Pitești urmează a fi ridicate în sistemul electronic de achiziții publice până la finalul anului, a declarat, marți, Ștefan Ioniță, director general al Companiei Naționale de Administrare a InfrastruActurii Rutiere (CNAIR), la o dezbatere găzduită de Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR).
"La această dată noi trebuie să ne prezentăm în fața reprezentanților Comisiei Europene și trebuie să demonstrăm fezabilitatea acestui obiectiv, pentru că așa sunt regulile. Atâta timp cât dorești să obții o finanțare externă trebuie să demonstrezi că obiectivul este construibil, că este eficient din punct de vedere economic, că este prietenos cu mediul, că îndeplinim toate condițiile din directivele europene. La acest moment suntem. Noi spunem că, undeva la finele lunii octombrie, o să vedeți ridicate în SEAP alte două sectoare din acest obiectiv rămânând de clarificat decât sectorul care este paralel cu DN 7, între Boița și Cornetu", a spus Ioniță.
Comentarii articol (0)