Nu doar contribuabilul care achită cu întârzierile obligațiile fiscale trebuie să plătească prețul întârzierilor lor. E valabilă și reciproca, în sensul că Fiscul datorează contribuabililor dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, atunci când nu face asta în termenul stabilit, conform Codului de procedură fiscală.
"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77 (vom detalia mai jos momentul de la care curg acestea - n.red.), după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului", scrie în Codul de procedură.
În 2015, Curtea Constituțională a României (CCR) dădea o decizie foarte importantă pe acest subiect, prin care se statua că cei care au plătit Fiscului în mod nejustificat o anumită sumă au dreptul să primească din partea instituției dobânzi aferente banilor respectivi, calculate încă de la data la care a fost efectuată plata.
Tot în 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) obliga Fiscul să plătească unei companii 30 de milioane de lei pentru nerambursarea la termen a taxei pe valoarea adăugată (TVA). Compania a fost reprezentată atunci de avocații de la D&B David şi Baias și argumentația lor a fost axată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), potrivit căreia, ca regulă, procedurile interne ale autorităţilor fiscale care au determinat rambursarea cu întârziere a TVA nu suspendă cursul dobânzilor pentru sumele nerambursate la termen.
În cauza C-431/12, CJUE statua următoarele: “modalitățile de rambursare a excedentului de TVA nu pot aduce atingere principiului neutralității sistemului fiscal al TVA-ului făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe, ceea ce implică în special ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil”.
Procedura pentru acordarea acestor dobânzi se regăsește în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004.
De când încep să curgă dobânzile, de fapt?
Textul de lege din Codul de procedură fiscală care menționează acordarea dobânzilor face referire la ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77 din Cod. Ce scrie, mai exact, în aceste articole:
- sumele de restituit, reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere; așadar, după ce curge acest termen, încep să curgă și dobânzile;
- sumele încasate prin poprire, în plus față de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, se restituie în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la data încasării; după acest termen, încep să curgă dobânzile;
- după expirarea termenului de soluționare a cererilor contribuabilului/plătitorului, adică: ca regulă generală, 45 de zile; ca excepție, termenul de soluționare poate fi prelungit chiar cu șase luni.
Fiscul a interpretat de multe ori greșit problema
Aici, Fiscul a făcut mai multe interpretări ale textului de lege, unele dintre ele eronate. Recent, am stat de vorbă pe acest subiect cu specialiștii pe probleme fiscale de la D&B David și Baias - Dan Dascălu, partener și coordonator al echipei de litigii fiscale, Ana-Maria Iordache, managing associate, și Roxana Buture, senior consultant.
Care ar fi interpretările eronate, mai exact? Prima, că dobânda curge numai de la data depunerii cererii; a doua, că dobânda nu curge pe perioada în care se derulează o inspecție fiscală și, a treia, că dobânda nu curge pe perioada în care actul administrativ fiscal contestat s-a bucurat de prezumția de legalitate (de exemplu, între momentul respingerii cererii de rambursare și momentul la care actul administrativ fiscal prin care s-a respins solicitarea de rambursare a fost anulat de instanţa de judecată).
Potrivit specialiștilor de la D&B David și Baias, toate aceste interpretări eronate ale Fiscului au fost cenzurate de CJUE și/sau de ICCJ.
"Dobânda nu poate curge de la momentul formulării cererii întrucât aceasta este expresia răspunderii fiscale a statului şi este indisolubil legată de neîndeplinirea obligației legale – nerespectarea termenului. Astfel, în cauza C-565/11 Irimie din 18 aprilie 2013, CJUE a decis că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe", ne-au spus avocații.
Apoi, derularea inspecției fiscale nu poate fi un motiv pentru suspendarea curgerii termenului de acordare a dobânzilor. "În cauza C-107/10 Enel Maritsa CJUE a consacrat faptul că statul datorează TVA de la momentul expirării termenului legal de rambursare iar Directiva 2006/112/CE se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a TVA, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului", au punctat cei de la D&B David și Baias.
Nici perioada în care s-a derulat un litigiu cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal nu poate fi exclusă din perioada pentru care se datorează dobânzi, mai spun specialiștii. Interpretarea aceasta nu poate sta în picioare, așa cum a sublinat-o CJUE în cauza C-431/12, la care ne-am referit și mai sus.
"Din toate acestea rezultă concluzia clară că în situația în care ANAF restituie / rambursează cu întraziere sumele datorate contribuabililor, aceştia au posibilitatea formulării unei cereri de dobânzi care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77 din Codul de procedură fiscală, după caz, și până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege", au concluzionat cei de la D&B David și Baias.