Din prima parte a anului viitor, unul dintre cele mai vizitate monumente din întreaga Italie va putea fi vizitat doar după plata unei taxe de intrare. Panteonul, căci despre el este vorba, al cărui nume provine din latină (derivat dintr-un cuvânt grecesc) și care înseamnă "templul tuturor zeilor" este monumentul din Roma care atrage peste șapte milioane de vizitatori anual. Monumentul, care acum este biserică, a fost finalizat de către împăratul Hadrian în anul 126 d. Hr., dar inițial el fusese comandat și început de către Marcus Agrippa cu mai mult de o sută de ani înainte.
Domul Panteonului a fost cel mai mare din lume până în secolul 15 și este chiar și în prezent cel mai mare dom construit vreodată din beton nearmat. În acest monument se află mormântul lui Victor Emmanuel al II-lea (primul rege al Italiei unite) și cel al artistului renascentist Rafael.
Măsura instituirii unei taxe de vizitare pentru turiști a fost luată pentru a acoperi costurile foarte mari cu întreținerea acestui monument. Primele declarații privind taxa de intrare la Panteon au fost făcute la începutul anului în curs de către ministrul culturii din Italia, Dario Franceschini.
Acesta a confirmat recent aplicarea taxei de vizitare a Panteonului și a precizat faptul că aceasta va fi "doar de câțiva euro". Presa din Italia speculează că această taxa va avea valoarea de trei euro.
Se pare că singura problemă cu care se confruntă autoritățile din Roma este cea a poziționării chioșcului de bilete. Potrivit ministrului culturii, toate lucrurile sunt puse la punct, dar "trebuie doar să ne dăm seama unde am putea amplasa chioșcul de bilete".
Comentarii articol (0)