Nereținerea sau neîncasarea, reținerea și neplata ori, după caz, încasarea și neplata în tot/în parte, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență a impozitului datorat pentru transferul dreptului de proprietate imobiliară va fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoarea între unu și șase ani.
Este o prevedere cuprinsă în Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pus recent în dezbatere la Ministerul Finanțelor Publice. Pentru intrarea în vigoare a acestei incriminări e nevoie însă ca proiectul să treacă de Executiv și să fie publicat în Monitorul Oficial.
"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege (adică Legea evaziunii fiscale - n.red.)", scrie în proiect.
În anexa la care face referire prevederea de mai sus se găsește și impozitul datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, așa cum e el reglementat în Codul fiscal. Potrivit legislației, cei care încasează și plătesc apoi impozitul la stat sunt notarii, atunci când se fac documentele pentru vânzarea sau alt tip de transfer al dreptului de proprietate. Prin urmare, aceștia sunt vizați de riscul pedepsei cu închisoarea, iar nu cei care înstrăinează acele imobile.
Lista cu taxe și impozite este însă destul de lungă. Spre exemplu, angajatorii vor risca iar închisoarea pentru că nu virează impozitele și contribuțiile salariaților la timp sau în totalitate. Întreaga enumerare a obligațiilor fiscale ce vor cădea sub incidența acestor modificări la Legea evaziunii fiscale se regăsește aici.
Reamintim, cu această ocazie, că de anul acesta s-a schimbat modul de impozitare la vânzarea de case și terenuri. Mai exact, tranzacțiile sunt scutite de impozit dacă se încadrează în plafonul de 450.000 de lei, iar peste această sumă se aplică o cotă unică de impozitare de 3%.
Atenție! Proiectul de ordonanță NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta are nevoie de aprobarea Executivului și publicarea în Monitorul Oficial.