Din vară, progresiv, companiile care prestează servicii sau livrează bunuri direct către populaţie și încasează contravaloarea lor vor fi obligaţi să utilizeze numai case de marcat echipate cu jurnal electronic, în detrimentul celor cu jurnal pe suport hârtie, încă întâlnite în prezent.
Astfel, contribuabilii mari și cei mijlocii trebuie să înlocuiască actualele aparate până la 1 iunie 2018, în timp ce firmele mici vor avea două luni în plus pentru a se conforma (1 august 2018). Totodată, 1 august 2018 va fi și momentul de la care va fi interzisă comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal (informații suplimentare despre calendarul înlocuirii caselor de marcat, aici).
În acest sens, astăzi a apărut în Monitorul Oficial Ordinul MFP nr. 3.247/2017 privind aprobarea Procedurii de avizare tehnică a modelelor de aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, document ce produce deja efecte de la momentul publicării sale.
Concret, documentul citat stabileşte că operatorii economici care solicită emiterea avizului tehnic trebuie să depună la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București o serie de documente, astfel:
- cererea prin care solicită eliberarea avizului tehnic;
- un aparat, ca model de referință, pentru efectuarea testelor, și o memorie fiscală goală, accesibilă;
- prospectul, manualele de utilizare, programare și documentația de service, în original sau copii conforme, traduse în limba română, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale provenite din afara țării;
- declarația producătorului privind rezistența la condițiile de mediu, tradusă în limba română, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale provenite din afara țării;
- declarația producătorului cu privire la modulul criptografic, din care să reiasă certificarea acestuia în conformitate cu standardul FIPS 140-2 Level 2 sau minimum Common Criteria EAL3, prin indicarea numărului de certificat;
- copia aprobării de model evidențiată prin Declarația de conformitate CE, referitoare la compatibilitate electromagnetică, echipamente electrice de joasă tensiune, echipamente terminale de radio și telecomunicații, după caz, precum și certificatul de conformitate examinare CE de tip în cazul taximetrelor;
- documentația tehnică de implementare a jurnalului electronic, precum și dispozitivele și/sau programele de citire a memoriei fiscale și programele de citire și de verificare a integrității fișierelor jurnal electronice, traduse în limba română, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale provenite din afara țării;
- declarația producătorului cu privire la asigurarea stocării datelor și funcționarea ceasului de timp real minimum 1.440 de ore în absența tensiunii de alimentare de către modulul fiscal;
- o memorie fiscală la limita de umplere și un dispozitiv de memorare a jurnalului electronic.
„Modelul aparatului de marcat electronic fiscal avizat tehnic este înseriat de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, care emite avizul tehnic și aplică o etichetă ce cuprinde numărul acestuia. Eticheta va fi aplicată astfel încât să nu poată fi înlocuită și să nu permită accesul în echipamentul avizat”, scrie în noul ordin.
Potrivit normelor în vigoare, firmele care nu vor respecta termenele stabilite de autorităţi pentru schimbarea caselor de marcat cu rolă jurnal cu cele cu jurnal electronic vor risca să primească o amendă cuprinsă între 8.000 și 10.000 de lei. În plus, acestor operatori economici li se va suspenda activitatea până când se vor conforma obligaţiei şi vor plăti amenda, în timp ce sumele nejustificate vor fi confiscate. Celelalte sancțiuni pentru firmele care nu se vor conforma sunt detaliate aici.