Presa internaţională: România riscă să ajungă pe lista neagră a UE
Avertismentul lansat de oficialii Comisiei Europene este comentat de presa internaţională. România riscă să ajungă pe lista neagră a statelor în care independenţa justiţiei este pusă în pericol, comentează jurnaliştii străini.
Comunicatul Comisiei Europene este un avertisment pentru România, înainte de a se trece la măsuri mai drastice, susţine publicaţia EUObserver. Jurnaliştii, care citează surse de la Bruxelles, spun că România ar putea intra în aceeaşi categorie cu Polonia, ţară împotriva căreia a fost declanşat mecanismul care ar putea să o lase fără drept de vot. Şi în cazul Poloniei, problema o constituie tot reforma justiţiei despre care oficialii UE spun că ameninţă statul de drept.
„Şefii Comisiei avertizează România faţă de schimbările legilor justiţiei” - a titrat şi portalul Politico. Ca subtitlu, publicaţia online ia şi un citat din comunicatul Comisiei Europene, care spune că „Independenţa sistemului juridic din România şi capacitatea de a lupta cu corupţia sunt pietre de temelie esenţiale ale unei Românii puternice”.
„Ruptura din UE faţă de statul de drept se adânceşte. Semne de întrebare legate de corupţie şi justiţie independentă în România” - este titlul unui articol amplu din Financial Times. Celebrul cotidian britanic notează că Bruxelles-ul a cerut Bucureştiului să renunţe la modificările plănuite, despre care criticii spun că ar putea opri anchetele în cazul a sute de politicieni şi oficiali acuzaţi de corupţie.
Redevenţa la gaze, calculată în funcție de cotațiile din Austria
Redevențele pentru gazele româneşti se vor plăti în raport cu preţul gazelor la hubul Baumgarten - Austria.
Un proiect de ordin al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) schimbă legislaţia referitoare la taxarea gazelor naturale produse în România. Redevenţa nu va mai fi calculată pe baza preţului obţinut din vânzarea gazelor româneşti, ci în baza unei formule care tine cont de cotaţia gazului de la hub-ul din Austria, potrivit e-nergia.ro.
Proiectul de ordin al ANRM, publicat pe data de 19 ianuarie, spune că redevenţele pentru gazul extras din România se vor calcula şi plăti lunar pe baza unei formule având ca baza cotaţia medie din luna anterioară de la Central European Gas Hub (CEGH hub-ul de la Baumgarten, din Austria).
Momentan, redevenţele pentru gazele naturale sunt cuprinse între 3,5% şi 13%, în funcţie de producţia zăcământului, procent care se aplică la valoarea producţiei realizate. Discuţia care apare ţine exact de această valoare.
Google a cheltuit 18 milioane de dolari pentru lobby
Google a cheltuit pentru prima dată mai mult decât orice altă companie în 2017 pentru a influenţa Washingtonul.
Și-a bătut propriul record şi a alocat mai mult de 18 milioane de dolari pentru operaţiuni de lobby, astfel încât să atragă atenţia autorităţilor americane asupra unor chestiuni cum ar fi imigraţia, reforma fiscală, practicile anticoncurenţiale, dar şi schimbările climatice.
În plus, gigantul american a investit şi în efortul de reglementare al publicităţii, care de altfel se află în centrul afacerilor companiei. Google nu a fost însă singura companie care a făcut lobby de milioane de dolari. Facebook, Apple şi Amazon au doborât de asemenea recoduri. Facebook şi-a crescut cheltuielile pe acest segment cu 32% anul trecut, iar Apple cu 51 de procente. Amazon a cheltuit cu 16% mai mult decât în 2016 până la 13 milioane de dolari. Împreună, cele patru companii au dedicat aproximativ 50 de milioane de dolari pentru operaţiunile de lobby, în primul an al mandatului de preşedinte al lui Donald Trump.
Comentarii articol (0)