Ghidul divorțului: Cum se pot separa soții mai ușor și ce se întâmplă cu bunurile și copiii

Trei moduri și patru motive de divorț

Codul civil prevede trei moduri de a divorța: la primărie, la notar și în instanță, dar pentru cei care nu se înțeleg și care au, eventual, și copii, nu toate aceste trei moduri sunt la îndemână. Motivele de divorț, de care depinde și unde mergem să divorțăm sunt: acordul soților; motive întemeiate care nu mai permit continuarea căsătoriei (culpa unuia sau a amândurora chiar); separația în fapt de cel puțin doi ani și starea de sănătate a unui dintre soți. Detalii despre motivele și modurile de divorț regăsiți aici.

Cel mai simplu mod de a te separa în acte

Dintre cele trei modalități de divorț prevăzute de legislația noastră, divorțul la primărie este cel mai simplu, dar e posibil numai dacă soții sunt de acord și nu au copii sub 18 ani. Amândoi fac cererea de divorț la primărie și, dacă după 30 de zile tot mai stăruiesc să se despartă, atunci vor obține divorțul contra unui cost de câteva sute de lei. Firește, asta nu rezolvă și problema împărțirii bunurilor, pentru că un eventual partaj se va face separat, la notar sau în instanță. Despre modalitatea de divoț la primărie puteți afla mai multe de aici.

Partajul se poate face oricând

Divorțul poate să aibă loc și fără să se facă partajul, soții putând rămâne în coproprietate pe bunuri ani de zile după divorț, dacă sunt confortabili cu asta. Vorbim, desigur, de bunurile lor comune: bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților (inclusiv veniturile din muncă obținute de fiecare sunt comune). Partajul se poate face fie la notar, fie în instanță. Despre cum se împart bunurile și care sunt taxele judiciare de timbru puteți afla mai multe din acest articol.

La cine rămân copiii după divorț?

În dreptul nostru, autoritatea părintească aparține ambilor părinți, iar asta, ca regulă, chiar și după divorț. Autoritatea părintească nu se dă unuia dintre părinți decât dacă judecătorul decide că, din motive bine întemeiate, e în interesul superior al copilului să se întâmple așa. Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. Părintele care nu locuiește cu copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Mai multe despre acest subiect, aici.
 

Notă: Despre divorțul în România în cazul celor care locuiesc în străinătate puteți afla din acest material.