De cele mai multe ori, la nivelul firmei există proceduri foarte clare în privința acordării creșterilor salariale, pe care angajatorul se așteaptă ca și salariații să le respecte. Cel mai bun moment pentru a solicita o mărire salarială este la finalizarea unui proiect sau sarcină importantă. Indiferent dacă va urma procedura internă sau nu, angajatului îi este recomandat să țină cont de mai multe sfaturi pentru a-și spori șansele de a obține mărirea salarială dorită:
1. Află care sunt regulile companiei în ceea ce privește acordarea măririlor salariale
Multe companii au proceduri interne în ceea ce privește evaluarea salariaților și acordarea măririlor salariale. Prin urmare, în cazul în care dorești să obții o creștere salarială, trebuie să cunoști în amănunt aceste proceduri. Chiar dacă mărirea salarială se poate acorda, în cazuri speciale, în afara perioadelor stabilite de către companie, cele mai mari șanse de reușită le vei avea dacă urmărești și aplici regulile interne ale companiei.
2. Trebuie să cunoști care este nivelul salariului pe piață
Angajatorul tău știe cu siguranță care este nivelul salariului pe piață pentru un salariat nou, astfel că și tu va trebui să afli. Dacă tu privești salariul ca un drept cuvenit, angajatorul tău îl privește ca pe un cost cu forța de muncă, astfel că va urmări să îl reducă sau cel puțin să îl păstreze la un nivel stabil pentru o perioadă cât mai mare de timp. Prin urmare, dacă vei solicita o creștere salarială nerealistă, angajatorul tău va putea lua decizia de a căuta pe altcineva care poate realiza aceeași muncă pe care o faci în prezent tu.
3. Evaluează-ți realist propriul aport în cadrul firmei
Nimeni nu primește o mărire salarială pentru simplul motiv că o solicită. Dacă vrei o mărire salarială, atunci trebuie să fi conștient de implicarea ta în cadrul firmei și să prezinți angajatorului motivele pentru care tu consideri că meriți o creștere de salariu. Însă pentru a o obține, trebuie ca și el să fie conștient de contribuția ta la bunul mers al afacerii. Dacă ai obținut clienți noi pentru firmă, dacă ai economisit banii companiei, dacă ai dezvoltat o nouă linie de business, atunci asigură-te că meritele tale sunt cunoscute de către angajator și prezintă-le ca pe o justificare a ceea ce soliciți.
4. Preocupă-te continuu de propria ta dezvoltare profesională
În multe cazuri, politica internă a companiei facilitează participarea la cursuri de instruire, însă în alte cazuri nu. Indiferent de acest aspect, trebuie să fii conștient de faptul că pe termen lung dezvoltarea continuă este în avantajul tău, nu al angajatorului tău. Lucrurile noi pe care le vei învâța îți vor permite să obții o creștere salarială la actualul loc de muncă sau la altul.
5. Implică-te în bunul mers al afacerii
Acest lucru presupune ca tu să oferi soluții pentru deficiențele descoperite, să identifici noi posibilități prin care firma să economisească sau să câștige bani suplimentari. Prin urmare, dacă reușești să aduci clienți noi în firmă, dacă dezvolți noi linii de business, ești îndreptățit să renegociezi condițiile contractului tău de muncă.
6. Cere noi responsabilități
Atunci când ceri noi sarcini sau responsabilități, poți câștiga în două feluri: pe de o parte, angajatorul tău va aprecia implicarea ta suplimentară în cadrul activităților pe care le desfășori, iar pe de altă parte nu va mai avea motiv să angajeze un om în plus. Prin urmare, atunci când îți asumi obligații noi, angajatorul ar trebui să te recompenseze suplimentar pentru munca și efortul depuse.
7. Dacă aceste sfaturi nu te ajută la actualul loc de muncă, te-ar putea ajuta în viitor
În cazul în care sfaturile de mai sus nu te ajută să obții o creștere salarială la actualul loc de muncă, ele îți vor fi de folos în viitor. Aplicând aceste recomandări, vei fi mai eficient, mai pregătit din punct de vedere profesional, mai implicat în bunul mers al afacerii, iar orice angajator de bună credință va aprecia toate aceste lucruri.
Comentarii articol (0)