Hotărâre AGA de respingere. Inadmisibilitatea și lipsa de interes a acțiunii în anularea acesteia

Pentru ușurința expunerii, voi avea în vedere hotărârile prin care se admit sau se resping în totalitatea punctele aflate pe ordinea de zi. În cazul hotărârilor prin care se resping doar unele puncte aflate pe ordinea de zi, observațiile sunt aplicabile doar în ce privește decizia de respingere.

I. Ipoteza necesară acțiunii în anulare

Dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevăd următoarele: „Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei”.

Din interpretarea logică a dispozițiilor precitate, consider că legiuitorul a avut în vedere strict situația în care AGA a adoptat o hotărâre contrară voinței acționarilor care au lipsit de la ședința adunării sau, după caz, au votat împotriva adoptării. Atât lipsa de la ședință, cât și votul contra unor puncte aflate pe ordinea de zi pot constitui impedimente pentru adoptarea unei hotărâri AGA, fie din punct de vedere al cvorumului sau, după caz, al majorității cerute de lege sau de actul constitutiv.

Astfel, dacă instrumentul acțiunii în anulare este pus doar la dispoziția acționarilor care, prin vot sau prin lipsă, au încercat să împiedice luarea hotărârii, consider că existența unei hotărâri AGA de aprobare este premisa esențială pentru admisibilitatea unei acțiuni în anulare. De altfel, este și greu de imaginat o situație în care o hotărâre AGA de respingere ar fi contrară intereselor acționarului care, la rândul său, și-a manifestat voința în sensul respingerii.

II. Hotărârea de respingere nu este generatoare de drepturi sau obligații

Conform prevederilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990: „Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra”.

Consider că legiuitorul a urmărit, prin mecanismul acțiunii în anulare, protejarea acționarilor cărora li se opun hotărâri contrare legii sau actului constitutiv, dar, din punct de vedere formal, le sunt obligatorii până la momentul în care tribunalul dispune suspendarea și/sau anularea acestora.

Conform art. 1254 și urm. din Codul civil, poate fi nul sau anulabil doar un act juridic ale cărui efecte să poată fi desființate. Or, o hotărâre prin care se resping punctele aflate pe ordinea de zi nu poate produce efecte, neputând, în consecință, să fie pusă în executare conform art. 132 alin. (1). De asemenea, instanţa sesizată în baza art. 132 alin. (2) nu poate dispune aprobarea sau respingerea unor puncte aflate pe ordinea de zi, ci se poate pronunța numai cu privire la validitatea hotărârii AGA, prin respingerea sau admiterea acţiunii în anulare.

Fără a subestima infinitatea cazuisticii oferite de activitatea societară, nu am identificat, în practică, niciun caz în care o hotărâre AGA de respingere să producă efecte susceptibile a fi cenzurate pe calea unei acțiuni în anulare. Am întâlnit, într-adevăr, cazuri în care acționarii minoritari reclamau votul împotriva acționarului majoritar, dar, în astfel de situații, nu hotătârea adoptată este generatoare de obligații, ci votul acționarului, care poate sta la baza răspunderii speciale conform art. 127 și 1361 din Legea nr. 31/1990.

În concluzie, consider că prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu permit anularea unei hotărâri AGA de respingere a punctelor aflate pe ordinea de zi, întrucât aceasta nu produce per se niciun efect juridic și, în orice caz, este în consonanță cu opțiunea acționarului care a lipsit de la adunare sau a votat împotrivă.