"Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în anul 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului. El a menţionat că a pierdut procesul din cauză că a formulat prea târziu calea de atac, la aproximativ doi ani de la pronunţarea decesului, iar solicitarea i-a fost respinsă ca inadmisibilă din punct de vedere procedural", relatează Agerpres.
Am căutat pe portalul instanțelor cazul cu pricina, ca să lămurim ce a încercat omul să facă. Și am aflat: a făcut apel împotriva hotărârii prin care soția sa a obținut declararea morții. Respectiva hotărâre a rămas deja definitivă, iar un eventual apel ar fi trebuit introdus imediat după, nicidecum după un an sau doi. Evident că apelul acestuia a fost respins, potrivit deciziei Tribunalului Vaslui.
"Dacă cel declarat mort este în viață, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea", scrie în Codul civil. Prin urmare, bărbatul trebuie să ceară anularea hotărârii, nu să facă apel la decizia din 2016 (desigur, asta ar fi putut să-i explice cineva de la instanța unde a depus apelul, dar asta e o altă poveste). Iar cererea sa de anulare poate fi făcută oricând, iar el își va recupera identitate, considerându-se că nu a fost niciodată declarat mort (retroactiv).
Cu privire la această cerere specială ne oferă indicii Codul de procedură civilă: "Cererea de constatare a nulității hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viață se face la instanța care a pronunțat hotărârea (...) Judecarea cererii se face cu citarea persoanelor care au fost părți în procesul de declarare a morții și cu participarea procurorului. Dispozitivul hotărârii de constatare a nulității hotărârii, cu mențiunea că aceasta a rămas definitivă, se comunică serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor pentru anularea înregistrării".
Comentarii articol (2)