Companiile care doresc să-și procure bunuri de folosință îndelungată (cel mai bun exemplu pentru acest caz fiind autoturismele) pot alege, în funcție de mai multe criterii, între finanțarea prin intermediul unui contract de leasing financiar sau a unui contract de leasing operațional.
Find vorba de bunuri de folosință îndelungată, societățile beneficiare vor urmări acea soluție de finanțare care acoperă cel mai bine propriile necesități.
Leasingul financiar este un contract de închiriere care oferă firmelor beneficiare, la finalul perioadei contractuale, posibilitatea de a achiziționa bunul ce face obiectul contractului de leasing. Prin urmare, la finalul unui contract de leasing, beneficiarul devine proprietarul bunului, în schimbul unei rate reziduale.
În același timp, leasingul operațional reprezintă tot un contract de închiriere pe termen lung, principala diferență fiind dată de faptul că dreptul de proprietate nu este transferat.
Alegerea între un contract de leasing operațional și un contract de leasing financiar depinde într-o mare măsură de nevoile, dar și de așteptările clientului. Spre exemplu, un client care va dori să achiziționeze la finalul contractului bunul finanțat va opta pentru un contract de leasing financiar. Acesta este cazul celor mai multe contracte de leasing încheiate, însă există și situații în care este preferat leasingul operațional. Firmele care optează pentru această soluție de finanțare nu își doresc să devină la finalul contractului proprietare ale bunurilor respective, ci își doresc să exploateze eficient un parc auto numeros, spre exemplu. Ele vor alege flexibilitatea și posibilitatea de a-și reînnoi parcul auto la finalul contractului de leasing, schimbând autoturismele uzate cu unele noi.
Iată care sunt avantajele și dezavantajele celor două sisteme de finanțare:
Leasing financiar
Principalele avantaje ale contractului de leasing financiar sunt următoarele:
- la finalul perioadei contractuale, utilizatorul devine proprietarului bunului finanțat;
- firma beneficiară poate valorifica, la finalul perioadei de finanțare, bunul respectiv;
- este o soluție de finanțare agreată în cazul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile europene, atunci când transferul proprietății se petrece în perioada de implementare a proiectului.
Cu toate acestea, leasingul financiar are și câteva dezavantaje notabile:
- în cadrul unui contract de leasing financiar, utilizatorul trebuie să achite un avans;
- mobilitate scăzută: beneficiarul se va ocupa de toate aspectele care țin de exploatarea bunului respectiv: încheierea polițelor de asigurare, efectuarea reparațiilor rezultate în urma unor accidente sau defecțiuni;
- în cazul unui defect sau accident, clientul este singurul responsabil pentru soluționarea situației. Mașina poate ajunge în service pentru o perioadă îndelungată, ia în acest caz clientul este cel care trebuie să găsească o mașină de schimb pe termen scurt.
- la finalul contractului, utilizatorul final devine proprietar și se va ocupa de valorificarea viitoare a bunului: utilizarea în continuare sau revânzarea, asumându-și, în acest caz, deprecierea bunului ca urmare a uzurii fizice și morale;
- leasingul financiar are o complexitate mai mare din punctul de vedere al operațiunilor contabile.
Leasing operațional
Principalele avantaje ale unui contract de leasing operațional sunt enumerate mai jos:
- contractul de leasing operațional oferă un sistem de rate fixe, fără avans, ceea ce asigură o planificare financiară eficientă, fără grija apariției unor costuri viitoare suplimentare;
- asigură gestionarea optimă a resurselor financiare în cazul producerii unui eveniment incert (accident, spre exemplu). În acest caz, firma de leasing este cea care asigură executarea tuturor operațiunilor necesare pentru remobilizarea mobului (programare la service, gestionarea actelor, preluare și predare);
- în cazul unui leasing operațional pentru un autovehicul, firma de leasing poate oferi o mașină de schimb în perioada în care bunul nu este disponibil, ca urmare a producerii unor accidente sau defecțiuni;
- la finalul contractului, firma de leasing este proprietara bunului finanțat și își va asuma deprecierea fizică și morală în cazul valorificării ulterioare. În acest timp, beneficiarul poate opta pentru alte bunuri sau echipamente noi;
- asigură o contabilitate mai simplă, utilizatorul înregistrând cheltuieli operaționale cu chiria.
Principalele dezavantaje ale unui contract de leasing operațional:
- la finalul contractului de leasing, beneficiarul nu poate opta pentru achiziția bunului finanțat;
- de cele mai multe ori, finanțatorul impune utilizatorului respectarea unor anumite limite în ceea ce privește exploatarea: un număr maxim de ore de funcționare sau kilometri parcurși, etc. Având în vedere faptul că utilizarea excesivă atrage o depreciere ridicată, iar valoarea de revânzare a bunului scade, depășirea acestor limite va atrage costuri suplimentare din partea utilizatorului.
În final, leasingul operațional este destinat companiilor mijlocii sau mari, care pot obține economii însemnate pe termen lung, externalizând totodată managementul flotei către o companie cu experiență în astfel de procese. În același timp, leasingul financiar este recomandat companiilor mici care urmăresc să devină proprietare ale bunului finanțat la finalul contractului.
Notă: Acest articol face parte dintr-o campanie informativă derulată de avocatnet.ro pentru buna informare a antreprenorilor care intenționează să demareze sau să dezvolte o afacere prin intermediul finanțării prin leasing. Celelalte materiale din serie pot fi citite aici.
Comentarii articol (0)