Ordonanță de urgență pentru modificarea Codurilor penale?
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat că varianta de a adopta prin ordonanţă de urgenţă modificările preconizate la codurile din justiţie este una pertinentă, având în vedere că mai multe legi importante din programul de guvernare aprobate în Parlament au fost întârziate de partidele de opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis prin atacarea repetată la CCR, informează Agerpres.
„Macovei (Monica Macovei - n.red.) şi Prună (Raluca Prună - n.red.). Vă referiţi la codurile aprobate prin ordonanţe de urgenţă. Este foarte pertinent. O să ne gândim. Sincer. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat într-o veselie! Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică: domnule, articolul ăsta îl vreau aşa şi nu invers”, a declarat Liviu Dragnea, duminică seara, la Antena 3, fiind întrebat de ce PSD nu ia în calcul să acţioneze în privinţa schimbărilor referitoare codurile din justiţie pe acelaşi tipar folosit de Monica Macovei pe vremea când era ministru al justiţiei.
Preşedintele PSD a adăugat că, urmare a acestor atacuri la CCR, coaliţia majoritară a decis să adopte Legea achiziţiilor publice şi Legea privind parteneriatul public-privat prin ordonanţe de urgenţă.
Cele mai scumpe apartamente. 7 oraşe din România unde s-a depășit pragul de 1.000 de euro/mp
Preţurile caselor au explodat în marile oraşe. În şapte localităţi, chiar au depăşit pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat. Cluj-Napoca rămâne oraşul cu cele mai scumpe apartamente, mai scumpe chiar şi decât în Capitală, spun agenţii imobiliari. Celelalte şase oraşe sunt Bucureşti, Iași, Timişoara, Constanţa, Braşov şi Craiova.
La Iași, o locuinţă nouă costă, în medie, 1.030 de euro pe metrul pătrat.A scăzut însă, cu 30%, faţă de începutul anului, numărul tranzacţiilor imobiliare.
Cele mai mari preţuri din ţară sunt, în continuare, în Cluj Napoca - aproape 1.500 de euro pe metrul pătrat, mai mult decât în Bucureşti.
Cum văd viitorul României patru tineri care au învăţat în cele mai bune şcoli din lume
Au studiat la universităţi de top din Statele Unite, dar s-au întors acasă cu planuri mari pentru viitorul României. Aproximativ 35 de români câştigă în fiecare an una dintre cele mai prestigioase burse din lume: Fulbright, care le acoperă taxe de şcolarizare de până la 40.000 de dolari pe an. Poveştile de succes a patru tineri care au învăţat în cele mai bune şcoli din lume şi vor sa facă ceva pentru ţară, acum, într-un reportaj Din interior.
Comentarii articol (0)