Moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost prezentată luni în Parlament și azi a fost votată în plenul reunit al Parlamentului, dar nu a întrunit aprobarea majorității deputaților și senatorilor. La numărătoarea finală au ieșit doar 166 de voturi pentru, numeroși parlamentari lipsind de la vot. Ca să treacă, minimul de voturi pentru demitere e de 233.
Guvernul poate fi demis și dacă Parlamentul decide să-i retragă încrederea acordată la învestire, prevede Constituția. Retragerea încrederii se face prin adoptarea unei moțiuni de cenzură într-o ședință comună a Senatului și a Camerei Deputaților.
„Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor”, scrie în actul normativ, unde este precizat că „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate”.
O moțiune de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al parlamentarilor și trebuie comunicată Executivului la data depunerii sale. Moțiunile trebuie dezbătute și votate, prin vot secret cu bile, după trei zile de la data prezentării lor în ședința comună a Camerelor.
Ultimele două dăți în care s-au votat moțiuni de cenzură au fost în iunie 2017 (când s-a decis demiterea Guvernului condus de Sorin Grindeanu, acesta fiind înlocuit de Guvernul condus de Mihai Tudose) și în noiembrie 2017 (când a eșuat demiterea Guvernului condus de Mihai Tudose, ce a fost înlocuit ulterior de Guvernul condus de Viorica Dăncilă).
Guvernul Tudose a fost învestit în iunie 2017, astfel că a stat la Palatul Victoria puțin peste șase luni. Înainte de asta, Guvernul Sorin Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură la nici măcar șase luni de la învestire. Guvernul Dăncilă este învestit din ianuarie 2018, fiind la a cincea lună din mandat.
Comentarii articol (0)