România poate deveni lider regional în energie. Elementul important care îi lipsește
România poate deveni un jucător important în domeniul energiei în regiune. Competiţia este acerbă însă. Şi asta deoarece toate statele din jur aspiră la titlul de hub energetic regional. Experţii spun că România are mai multe avantaje decât celelalte ţări însă, pe lângă gazul rusesc, trebuie să găsească şi alte surse de aprovizionare.
Statutul de hub energetic regional este unul râvnit în estul Europei.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: Bulgarii, și ungurii, și ucrainienii, toți vor să fie hub energetic. Din acest motiv noi cred că trebuie să ne propunem ceva mai ambițios, să fim un jucător important în domeniul energetic.
Autorităţile spun că România îndeplineşte aproape toate condiţiile pentru a deveni principalul jucător de pe piaţa energiei din regiune.
Poșta Română pregătește o aplicație pentru plăți online
Poşta Română intră într-un final în era tehnologiei. Pregăteşte o aplicaţie prin care să faciliteze pe propriul site plăţile online de taxe, impozite, amenzi şi alte contribuţii.
În acest sens, operatorul poştal naţional a iniţiat deja demersuri către ANAF pentru a afla conturile în care vor trebui virate sumele încasate.
Ministerul Finanţelor a solicitat de asemenea constituirea unui grup de lucru comun pentru legiferarea unui sistem de transmitere electronică a mandatelor poştale, se arată în răspunsul companiei pentru Profit.ro.
Membrii grupului au fost comunicaţi către Ministerul Comunicaţiilor, acţionarul majoritar al companiei de stat, urmând ca ulterior să fie stabilită data pentru iniţierea discuţiilor.
Sondaj printre manageri: Industria pierde din viteză
Industria românească a pierdut din viteză, un semn îngrijorător, având în vedere că urmează lunile de vară, perioadă în care recuperarea creşterii este aproape imposibilă, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA şi publicat marţi.
În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50, potrivit News.ro.
Scăderea activităţii s-a produs timp de două luni la rând, mai puternic în aprilie faţă de martie şi ceva mai uşor în mai faţă de aprilie, potrivit raportului. De fiecare dată, activitatea s-a redus la aproape toţi indicatorii măsuraţi de barometru.
Comentarii articol (0)