După aprobarea proiectului, beneficiarul investiției va trebui să își selecteze furnizorii și să înceapă implementarea planului de afaceri. Acest lucru presupune efectuarea cheltuielilor aprobate de către finanțator și decontarea acestor costuri ale proiectului în limitele aprobate.
1. Ajutorul financiar nu acoperă valoarea totală a proiectului
În primul rând, trebuie precizat faptul că ajutorul financiar nerambursabil reprezintă un procent (ce poate ajunge chiar la 100%) și se aplică la valoarea cheltuielilor eligibile. Atunci când ajutorul financiar este mai mic de 100%, înseamnă că și beneficiarul va trebui să suporte o parte din valoarea eligibilă a proiectului.
Chiar dacă beneficiarul va respecta limitele aprobate ale cheltuielilor eligibile, proiectul va genera oricum costuri neeligibile pe care finanțatorul nu le va deconta, conform prevederilor contractului de finanțare, ci vor cădea în sarcina beneficiarului.
Pentru a exemplifica cele de mai sus, vom presupune că implementăm un proiect ce presupune achiziția unui laptop în valoare de 4.500 de lei fără TVA, prin intermediul unui program de finanțare care acordă o decontare de 100% a cheltuielilor eligibile.
În scenariul ales, valoarea de achiziție a laptopului este eligibilă, însă valoarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) va fi neeligibilă, așa cum se întâmplă în majoritatea programelor de finanțare.
Astfel, valoarea totală a proiectului va fi de 5.355 de lei, reprezentând valoarea cu TVA a laptopului.
Din această valoare totală, vom avea:
- valoarea eligibilă a proiectului în sumă de 4.500 de lei;
- valoarea neeligibilă a proiectului în sumă de 855 de lei.
Prin urmare, în cazul în care ajutorul financiar nerambursabil este de 100% din valoarea eligibilă, înseamnă că beneficiarul va avea nevoie să își constituie din alte surse (bani proprii sau credite bancare) valoarea de 855 de lei, reprezentând TVA aferentă laptopului.
În cazul în care ajutorul nerambursabil va fi de doar 90%, atunci proiectul va înregistra următoarele valori:
- ajutorul financiar nerambursabil este de 4.050 de lei;
- contribuția proprie totală este de 1.305 de lei, reprezentând:
- contribuția proprie la valoarea eligibilă: 450 de lei;
- contribuția proprie la valoarea neeligibilă: 855 de lei.
2. Implementarea se face din bani proprii
Finanțarea diferită a valorii totale a proiectului nu reprezintă singura sursă care generează costuri pentru beneficiarul proiectului.
Trebuie remarcat faptul că proiectele finanțate din fonduri europene sau naționale au ca specific implementarea mai întâi din banii beneficiarului (sau din credite bancare) și decontarea ulterioară a ajutorului financiar nerambursabil, conform contractului de finanțare.
Prin urmare, pentru a achiziționa laptopul din exemplul de mai sus, beneficiarul va trebui să obțină un credit bancar în sumă totală de 5.355 de lei, să efectueze plata către furnizor și să solicite rambursarea ajutorului financiar nerambursabil. Totuși, în acest caz, contractarea unui credit bancar va genera alte costuri neeligibile privind dobânzile bancare.
3. Alte costuri neeligibile
Derularea unui proiect va genera costuri suplimentare, pe care finanțatorul nu le va deconta. Este cazul, în primul rând, a costurilor privind contabilitatea firmei și a proiectului. Încă din momentul înființării societății, antreprenorul va trebui să încheie un contract cu o firmă de contabilitate, iar costurile nu se pot include în cadrul proiectului.
Acesta nu este singurul cost neeligibil generat de derularea proiectului. Iată și alte exemple:
- asigurarea bunurilor achiziționate prin proiect;
- cheltuieli privind informarea și publicitatea desfășurată pentru proiect;
- dobânzi bancare, comisioane percepute de bancă;
- transportul, punerea în funcțiune a bunurilor achiziționate.
Prin urmare, implementarea unui proiect necesită resurse financiare din partea beneficiarului, chiar și în cazul în care ajutorul financiar decontează în întregime valoarea eligibilă a proiectului.
Notă: Prezentul articol face parte dintr-o campanie informativă prin care avocatnet.ro vrea să educe antreprenorii care se lovesc pentru prima oară de finanțările nerambursabile. Toate articolele din serie sunt disponibile aici.
Comentarii articol (3)