Legea nr. 337/2018 privind Statutul inspectorului de muncă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și se aplică efectiv de azi.
Numărul exact al zilelor de concediu de odihnă la care au dreptul anual inspectorii muncii depinde, mai nou, de vechimea acestora, reiese din prevederile documentului.
Mai precis, inspectorii care au o vechime în muncă de până la zece ani beneficiază anual de un concediu de odihnă de 25 de zile lucrătoare, în timp ce persoanele cu o vechime de peste zece ani beneficiază anual de un concediu de 30 de zile lucrătoare.
Practic, cei care trec de borna de zece ani au dreptul la cinci zile suplimentare de concediu de odihnă.
Statutul inspectorului de muncă include, în esență, drepturile, îndatoririle specifice și incompatibilitățile aplicabile inspectorului de muncă.
Comentarii articol (0)