Este esențial ca familia să ofere copilului noțiunea de structură cât mai devreme în viață. Structura văzută ca o hartă mărită și adnotată a lumii în care trăim. Semnificație, istorie, direcție, proiect de viață.
Nevoia de structură este extrem de necesar de asigurat în primii ani de viață, pentru simplul motiv că modelul familial ca microcosmos va sta la temelia ideii despre lume și viață a oricărui om în formare.
Iată structurile de bază cu care trebuie familiarizat copilul, și pe care își va baza devenirea:
Familia – o structură care funcționează după niște reguli simple, de bun simț, la care trebuie să aibă acces toți membrii acesteia. Pentru ca o familie să funcționeze, membrii acesteia trebuie să se angreneze în așa fel încât să poată furniza, după caz, adăpost, hrană, siguranță fizică și emoțională, educație și principii de viață, ajutor material atunci când e nevoie. În mod evident, regula numărul unu de funcționare a familiei este aceea de non-agresiune. Familia este locul acela unde ești în siguranță.
Limbajul – un alt tip de structură, care funcționează și el, fiind un cod, tot după un set de reguli. Codul de comunicare este vital în dezvoltarea copilului, și va trebui tratat în cheia corectă. Modul în care învață un copil să se exprime va genera consecințe pe termen lung în viața lui, și cu cât mai eficient va fi în manevrarea codului de comunicare, copilul va reuși mai bine în viață. Este demonstrat statistic faptul că un copil cu capacitate de exprimare elevată are acces mult mai facil la structuri superioare de gândire, iar predictorul lingvistic în sine arată gradul în care va avea acces și la înțelegerea superioară a lumii.
Socialul – de la familia extinsă la prieteni și cunoștințe și colegi, reprezintă tot o structură funcțională, al cărei mod de agregare trebuie explicat și înțeles de timpuriu. În societatea zilei de azi, individul nu poate realiza mai nimic in solitudine, drept pentru care cu cât înțelege mai bine relaționarea interumană, cu atât mai bine se va descurca în viață. Aici, o reală atenție trebuie acordată explicării conceptelor de autoritate, de expertiză și de responsabilitate.
Cultura este un alt mod de a agrega, a conferi structură istoricului speciei, și trebuie asimilată și înțeleasă, pentru ca micul om să își înțeleagă locul în univers, originile, și să își alcătuiască o corectă asumare a identității în contextul mai larg al speciei. Fie că vorbim despre științele exacte sau cele umaniste, de arte sau filosofie, istoria culturală a omenirii vine cu o structură intrinsecă și cu o direcție pe care orice copil în formare trebuie să le înțeleagă.
Lumea materială, fizică, este ea însăși o structură complexă, cu realități, legități și o dinamică proprie, pe care copilul trebuie să le aprofundeze ca să poată supraviețui. Nu este totuna dacă ai sau nu ai orientare în spațiu, dacă înțelegi sau nu cum funcționează electricitatea, corpul uman sau cum reacționează elementele chimice între ele.
Închei prin a spune că proiectul de viață în sine este o structură cu care copilul trebuie familiarizat. Cu cât va înțelege mai repede că un proiect de viață bune structurat și executat face diferența între o viață banală și una de succes, cu atât mai bine își va organiza copilul viața.
Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.
Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.
Comentarii articol (0)