Creştere economică sub aşteptări. Economia României a crescut cu 4,1% în 2018
Au fost publicate cifrele oficiale de la Institutul Naţional de Statistică privind evoluţia economiei în 2018. Produsul Intern Brut a crescut cu 4,1% în 2018, comparativ cu anul 2017, sub estimarea Guvernului, de 4,5%. Iniţial, autorităţile prognozau un avans de 5,5% pentru economie.
În primul rând, ne referim la consumul populaţie care a contribuit în avansul Produsului Intern Brut anul trecut. Vânzările magazinelor au crescut cu 3,2%, pe fondul cererii mai mari de produse alimentare şi nealimentare, desigur alimentate de majorările salariale. De asemenea, consumul de carburanţi a fost în creştere anul trecut.
Diferențe mari salariale, pe piața muncii. Ce joburi sunt plătite cu mii de euro lunar
Majorările salariale din ultimii ani nu au reuşit să reducă diferenţele dintre extremele de pe piaţa muncii. Un angajat din industria textilă abia câştigă puţin peste salariul minim pe economie, de patru ori mai puţin decât un IT-ist. Iar dacă adăugăm şi beneficiile pe care le primesc programatorii, prăpastia se adânceşte şi mai mult. Specialiştii de resurse au însă explicaţii: inteligenţa trebuie remunerată pe măsură.
Salariile de mii de euro alături de beneficii consistente sunt posibile în România şi cu un program normal de lucru. Sunt motivele care l-au convins pe Adrian Pricop să urmeze o carieră în IT.
Datoria externă totală a României a crescut anul trecut cu peste 1,1 miliarde de euro
Datoria externă totală a României a crescut anul trecut, faţă de finalul anului anterior, cu 1,115 miliarde euro, la 98,476 miliarde euro, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).
La finalul anului 2017, datoria externă totală a României a fost de 97,361 miliarde euro, arată datele BNR.
În 2018, din totalul datoriei externe, datoria externă pe termen lung a însumat 67,219 miliarde euro la 31 decembrie 2018 (68,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,9% faţă de 31 decembrie 2017.
Comentarii articol (0)