Actul normativ ce cuprinde măsura, respectiv Legea nr. 204/2020, a avut un parcurs legislativ destul de lung, după ce fusese adoptat tacit de senatori, în primă cameră, în octombrie 2019. Deputații, însă, au votat o formă finală ușor diferită de proiectul inițial.
De pildă, este plasată și la nivelul legii o serie de atribuții principale pentru firmele de consultanță, cărora li se reproșează că promit, la nivel contractual, mai mult decât fac de fapt și că asta afectează derularea investițiilor și calitatea în construcții. Astfel, asemenea firme vor putea fi și ele amendate de inspectorii de stat în construcții cu zeci de mii de lei, pe viitor.
Au fost incluși consultanții în categoria factorilor implicați responsabili pentru calitatea în construcții, alături de investitori, proprietari, executanți, proiectanți, experți, fabricanți de produse ș.a.m.d. Pe lângă consultanți, a fost extinsă la deputați legea și în cazul supervizorilor.
Astfel, pe de o parte, în cazul construcțiilor finanțate din fonduri publice (inclusiv din acorduri/împrumuturi externe) în care consultanța sau asistența tehnică e obligatorie în sarcina investitorului/beneficiarului, firma de consultanță (sau supervizorul, după caz) va deveni factor implicat responsabil de cerințele calității în construcții pentru etapele prevăzute în contractul de consultanță, iar responsabilitățile aferente îi vor reveni conform legii, în solidar cu proiectanții și executanții.
Iar, pe de altă parte, în cazul construcțiilor finanțate din fonduri publice în care investitorul/beneficiarul încheie contracte de consultanță/supervizare, responsabilitatea asigurării cerințelor fundamentale de calitate pentru unele sau pentru toate etapele de construcție va reveni firmei de consultanță/supervizorului în condițiile contractuale și ale Legii calității în construcții.
În Parlament a mai fost introdusă o prevedere care va stabili că supervizorul/consultantul va răspunde „solidar cu dirigintele de șantier, conform atribuțiilor [...], pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale la lucrările de construcții pentru care [e angajat] prin contract”.
"Deși consultanța în construcții face parte din sistemul calității, consultanții nu figurează nici printre factorii implicați (în asigurarea cerințelor de calitate - n.red.) și nici printre cei care trebuie să-și asume responsabilități concrete în asigurarea calității în construcții. Cu toate că investitorii/beneficiarii care semnează contracte de consultanță în domeniul construcțiilor și deleagă firmelor de consultanță integral competențele de verificare a respectării calității de către firma de proiectare și/sau execuție, consultanții nu pot fi trași la răspundere", scrie în nota de fundamentare ce a însoțit legea în faza de proiect.
Inițiatorii spun că lacuna aceasta legislativă are efecte grave asupra modului cum se derulează investițiile și asupra calității construcțiilor. Când contractează, firmele promit pe hârtie mai mult decât prestează, le lipsesc specialiștii pe care ar trebui să-i aibă sau aceștia lucrează cu normă redusă și nu verifică atât cât trebuie constructorul, nu informează la timp despre neconcordanțele și neconformitățile pe care le constată, iar rapoartele pe care firma de consultanță ar trebui să le facă sunt făcute, în realitate, de executanți, în mod necorespunzător, spun inițiatorii. Nerespectarea termenelor de execuție este o altă problemă care li se reproșează firmelor de consultanță.
Principalele obligații legale ale firmelor de consultanță
Prin această lege a fost adusă o listă neprevăzută anterior cu principalele obligații ale firmelor de consultanță/supervizori, în privința calității construcțiilor. O primă obligație este angajarea de specialiști atestați/autorizați în toate domeniile de consultanță pentru care au încheiat contracte de servicii cu investitorii sau beneficiarii.
Inițiatorii acestei legi spun că aici există mari probleme în practică, fiind una dintre chestiunile pe care firmele de consultanță o promit, dar nu o livrează (însă sunt plătiți pentru asta). Legea mai vine apoi cu obligația de a veni cu specialiști atestați la fazele principale de execuție.
O a doua obligație principală este sesizarea investitorului asupra neregulilor în execuție, apoi, asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate (și certificat), recepția proiectelor, întocmirea de rapoarte zilnice către investitor în perioada de execuție, de rapoarte trimestriale către investitor în perioada de garanție, precum și respectarea termenelor contractuale de proiectare și execuție în solidar cu proiectanții și/sau executanții.
Răspunderea firmelor exista și până acum, dar în baza unui contract
Nu se poate spune că firmele de consultanță nu răspund și la acest moment pentru neîndeplinirea obligațiilor, întrucât între acestea și beneficiari/investitori există contracte care trasează clar drepturile și obligațiile părților, precum și consecințele neîndeplinirii celor asumate.
Introducerea firmelor de consultanță în rândul factorilor implicați de asigurarea calității și impunerea acelor obligații principale enumerate mai sus face posibilă și sancționarea lor pe Legea calității în construcții, unde există amenzi ce urcă și până la 40.000 de lei.
În fine, același nou act normativ prevede că investitorii/beneficiarii care vor avea în derulare contracte de consultanță în construcții la momentul când această lege intră în vigoare vor trebui să încheie acte adiționale care să reflecte modificările legislative, în cel mult 60 de zile.