România, obligată de CEDO să dea despăgubiri după ce polițiștii au bătut un elev de liceu

La sfârșitul anului trecut, în cauza Pop contra României (cererea nr. 71.908/2014), CEDO a condamnat statul român la plata a peste zece mii de euro despăgubiri pentru rele tratamente aplicate unui licean aflat în custodia poliției, în timpul unor audieri. Hotărârea integrală a fost publicată în Monitorul Oficial pe 7 iunie 2019.

În concret, persoana în cauză (care a fost audiată) a fost acuzată de tâlhărie și susținea că, în timpul audierilor, ar fi fost bătută de polițiști. Cei din urmă ar fi bătut-o pentru a o convinge să mărturisească fapta pentru care a fost acuzată. Liceanul a refuzat acest lucru și, ulterior audierilor, a fost dus la urgențe, unde i-au fost constatate leziunile și vânătăile. 

În urma acestor evenimente, persoana bătută a depus plângere penală împotriva polițiștilor despre care susținea că au lovit-o. În fața procedurilor interne, s-a reiterat în continuu faptul că nu existau probe că acei polițiști ar fi aplicat astfel de tratamente persoanei lovite. În final, persoana bătută s-a adresat CEDO, pentru sancționarea României din cauza aplicării de tratamente inumane și degradante de către polițiști. 

CEDO, în cauza de față, a reținut că -- în astfel de situații -- este obligația statului să se asigure că sunt implementate măsuri prin care să se înregistreze ce se întâmplă în timpul audierilor, pentru a putea fi folosite ulterior probele directe rezultate din astfel de contexte. Faptul că, în cauza concretă, acest lucru nu s-a întâmplat, a determinat Curtea să susțină, mai departe, că este datoria statului să demonstreze că tratamentele degradante și inumane nu au fost aplicate de autorități.

Acest lucru este justificat și de faptul că, atunci când poliția și persoana audiată se află singuri într-o cameră, nu există posibilități pentru victimă să probeze cauza leziunilor. Mai mult, în speța de față, existau martori care au declarat că, imediat înainte de audieri, victima nu avusese urme de lovituri.

Astfel, s-a considerat că România nu a putut demonstra faptul că tratamentele în cauză nu au fost aplicate în timpul audierilor. Prin urmare, s-a prezumat că victima ar fi fost bătută de către poliție, în timpul audierilor.