În recenta procedură de acordare a bonificațiilor la declarația unică, cuprinsă în Ordinul ANAF nr. 1369/2019, este prevăzută inclusiv soluția pentru cei care au plătit întreg impozitul și contribuțiile sociale calculate pentru veniturile din 2018, adică fără să beneficieze de reducere, deși aveau legal dreptul la ea.
"În situația în care persoanele fizice au achitat integral cuantumul obligațiilor fiscale fără aplicarea prealabilă a bonificațiilor, acestea pot solicita restituirea sumelor plătite în plus, prin depunerea unei cereri la organul fiscal central", scrie în ordinul menționat.
Dreptul la restituirea unor sume e prevăzut de Codul fiscal, unde mai scrie și că diferențele de impozit și/sau contribuții sociale de restituit mai mici de 10 lei rămân, de regulă, la Fisc și urmează să fie folosite la compensarea cu alte datorii. Desigur, pot fi cerute de contribuabil chiar și aceste sume mici și organul fiscal e obligat să le acorde.
Firește, nu se returnează nimic dacă există alte datorii scadente la Fisc. De pildă, impozite și taxe de plătit din anii anteriori. Atunci, bonificațiile neacordate de contribuabili deși le meritau nu vor mai fi returnate, pentru că în Codul fiscal se prevede că va opera compensarea cu sumele restante.
Acum, concret, cei care știu că ar fi avut dreptul la bonificații și care au plătit, să zicem, la ghișeele Fiscului, impozitul și contribuțiile stabilite prin declarația unică în sumă integrală, au acum posibilitatea, grație acestei proceduri recent intrate în vigoare, să facă o cerere și să primească sumele care reprezintă reducerea la care au avut dreptul.
Cererea se depune la Fisc, trebuie specificată suma care se cere a fi restituită, precum și modalitatea în care va ajunge la solicitant: în contul bancar indicat sau se va ridica în numerar, de la unitățile Trezoreriei Statului.
În fine, să ne reamintim care au fost bonificațiile promise prin Codul fiscal pentru declarația pentru veniturile din 2018: 5% pentru cei care au depus online declarația până la 31 iulie 2018 inclusiv și 5% pentru plata cu anticipație a dărilor stabilite prin declarație până la 15 decembrie 2018. Cine a depus-o online până la 15 iulie și a plătit anticipat integral ce a stabilit prin declarație până la 15 decembrie trebuie să primească cele două procente cumulate, adică, în total, 10%. Termenul de definitivare a situației pe 2018 și de plată integrală a dărilor pe 2018 a fost amânat, de la 15 martie 2019, la 31 iulie 2019, așa că acesta din urmă este relevant acum.
Important! Cei care nu au dreptul la bonificații, conform legii și procedurii recente, vor fi înștiințați despre asta doar dacă au un cont în SPV.