Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto a apărut astăzi în Monitorul Oficial și se va aplica din 4 iulie 2019. Actul va reglementa, mai precis, activitatea aplicațiilor de ridesharing precum Uber și Bolt.
Autoritățile au stabilit astfel o perioadă de tranziție în care șoferii care lucrează acum pentru aplicațiile de ridesharing să intre în legalitate. Mai exact, aceștia au la dispoziție aproximativ patru luni, deoarece trebuie să se conformeze până la data de 1 noiembrie 2019.
„Persoanele fizice și juridice care derulează operațiuni ce intră sub incidența prezentei ordonanțe de urgență beneficiază de o perioadă de tranziție până la data de 1 noiembrie 2019”, prevede documentul.
Totuși, lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că șoferii trebuie să aștepte mai întâi reglementarea anumitor chestiuni procedurale. Odată ce noile prevederi vor intra în vigoare joi, Ministerul Comunicațiilor și Autoritatea Rutieră Română vor avea 35 de zile pentru a stabili acele chestiuni și a le face publice - adică până pe 8 august 2019.
Deci, abia după ce autoritățile definitivează cadrul legal vor putea șoferii să obțină actele de care au nevoie pentru a funcționa legal. Cei care nu se vor conforma până la 1 noiembrie 2019 vor risca să fie sancționați de către autorități pentru transport contra-cost neautorizat de persoane.
OUG nr. 49/2019 a fost adoptată marțea trecută de Executiv, după îndelungi dezbateri publice atât cu reprezentanții aplicațiilor de ridesharing, cât și cu reprezentanții transportatorilor clasici de persoane.
Comentarii articol (1)