Hotarare CEDO in cauza Croitoru impotriva Romaniei

Hotarâre din 09/11/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 16/05/2006 în Cauza Croitoriu împotriva României

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA a II-a

STRASBOURG
(Cererea nr. 54.400/00)

În Cauza Croitoriu împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), reunita într-o camera formata din domnii: J.-P. Costa, presedinte, A. B. Baka, L. Loucaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamna A. Mularoni, judecatori, si domnul T. L. Early, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat în secret în data de 19 octombrie 2004,
pronunta urmatoarea hotarâre, ce a fost adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o Cerere (nr. 54.400/00) împotriva României, depusa la Curte în temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia) de catre un cetatean român, domnul Viorel T. Croitoriu (reclamantul), la data de 3 iulie 1999.
2. Guvernul României (Guvernul) a fost reprezentat initial de catre doamna C.I. Tarcea, careia i-au urmat domnul B. Aurescu, subsecretar de stat, si doamna R. Rizoiu, agenti.
3. La data de 22 octombrie 2002, Curtea a hotarât sa comunice cererea Guvernului.
4. La data de 13 noiembrie 2003, în temeiul dispozitiilor art. 29 alin. 3 din Conventie, Curtea a hotarât sa analizeze fondul cauzei în acelasi timp cu admisibilitatea acesteia.

ÎN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut în 1929 si locuieste în Bucuresti.
6. La data de 26 septembrie 1991, comisia locala din Patrauti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (comisia locala) a emis o adeverinta reclamantului, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al acestuia asupra unui teren în suprafata de 1.500 m2.
7. În 1993, comisia judeteana Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (comisia judeteana) a emis titluri de proprietate pe numele vecinilor reclamantului pentru mai multe suprafete de teren care intrasera în proprietatea statului în 1944.
8. În 1993, reclamantul a introdus o actiune la Judecatoria Suceava, prin care a solicitat restituirea terenului mai sus mentionat, pe care îl mostenise înainte de colectivizare. La data de 9 iunie 1993, instanta a dispus restituirea unei parti din terenul revendicat, în suprafata de 3.087 m2, în zona cunoscuta sub numele de "Acasa". Ambele parti în litigiu au formulat apel împotriva acestei sentinte. La data de 25 februarie 1994, Tribunalul Municipiului Bucuresti a desfiintat hotarârea si a remis cauza Judecatoriei Suceava. La data de 13 martie 1995, Judecatoria Suceava a dispus aceeasi restituire partiala catre reclamant. Nu s-a formulat recurs, drept care decizia a ramas definitiva.
9. La data de 9 noiembrie 1993, reclamantul introdusese o actiune la Tribunalul Municipiului Bucuresti, solicitând obligarea comisiei locale sa puna în executare Hotarârea din 9 iunie 1993 si Adeverinta din 26 septembrie 1991. De asemenea, reclamantul a mai cerut despagubiri pentru profitul rezultat din cultivarea terenului de catre terti.
10. La data de 25 ianuarie 1996, Tribunalul Municipiului Bucuresti a obligat comisia locala sa-l puna în posesie pe reclamant cu privire la cele doua suprafete de teren (3.087 m2 si 1.500 m2) conform dispozitivului Sentintei definitive din 13 martie 1995 si Adeverintei din 26 septembrie 1991. Prin aceeasi sentinta, Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins capatul de cerere al reclamantului referitor la profitul rezultat din cultivare, deoarece dovezile aduse au fost insuficiente pentru a se putea face o evaluare. Nu s-a formulat recurs, drept care sentinta a ramas definitiva.
11. La data de 29 mai 1998, ca urmare a plângerilor reclamantului referitoare la neexecutarea hotarârii de mai sus, prefectul judetului Suceava l-a informat pe reclamant ca, atât timp cât exista un titlu de proprietate valabil asupra terenului în discutie (emis în favoarea vecinilor reclamantului) si care nu a fost anulat, hotarârea nu poate fi executata. Prefectul a propus ca reclamantul sa introduca o actiune în acest scop la instanta competenta.
12. La data de 16 martie 1999, reclamantul a introdus o actiune prin care a solicitat instantei anularea titlului de proprietate emis la data de 24 mai 1993 în favoarea lui H.M., unul dintre vecini.
13. Într-o hotarâre din data de 28 iunie 1999, pronuntata de Judecatoria Suceava, mentinuta prin Decizia irevocabila din 24 aprilie 2001, pronuntata de Curtea de Apel Suceava, actiunea a fost respinsa pe motiv ca reclamantul nu a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra terenului în litigiu.
14. În 2000, reclamantul a introdus o actiune la Judecatoria Suceava pentru a obliga comisia locala sa execute Hotarârea din 13 martie 1995. La data de 15 mai 2001, Judecatoria Suceava a respins actiunea, constatând existenta autoritatii de lucru judecat a Sentintei Tribunalului Municipiului Bucuresti din 25 ianuarie 1996.
15. Din probele administrate de parti reiese ca hotarârile din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996 nu au fost înca executate.
II. Dreptul intern pertinent
16. Dreptul intern pertinent si jurisprudenta instantelor interne în materie sunt precizate în Cauza Sabin Popescu împotriva României (nr. 48.102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004)1).
___________
1) Nota traducatorului: Hotarârea Sabin Popescu împotriva României a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005.

ÎN DREPT

I. Pretinsa încalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie
17. Reclamantul s-a plâns ca dreptul sau la un proces echitabil a fost încalcat de autoritati prin neexecutarea hotarârilor definitive din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996. El si-a întemeiat cererea pe art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale, de catre o instanta ..., care va hotarî asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]."
A. Admisibilitatea
18. În primul rând, Curtea observa faptul ca pretinsa încalcare a dreptului de acces la instanta reprezinta o situatie continua ce persista pâna la executarea respectivei hotarâri (a se vedea hotarârea din Cauza Sabin Popescu, citata mai sus, § 50). Prin urmare, termenul de 6 luni nu începe sa curga mai înainte de încetarea situatiei continue ce a dat nastere pretinsei încalcari.
1. Exceptia preliminara a Guvernului bazata pe neepuizarea cailor de atac interne
19. Guvernul a afirmat ca reclamantul nu a epuizat caile de atac interne în materie prin faptul ca nu a introdus o actiune împotriva tuturor vecinilor, prin care sa solicite anularea titlurilor de proprietate ce le-au fost emise în 1993. Guvernul a afirmat ca o asemenea actiune este o conditie preliminara pentru ca autoritatile sa poata pune în executare hotarârile în favoarea reclamantului. Unica actiune pe care acesta a introdus-o a fost respinsa din cauza ca nu a prezentat dovezi în favoarea sa. Drept care Guvernul a concluzionat ca statul nu poate fi considerat responsabil pentru lipsa de actiune a reclamantului.
20. Reclamantul a contestat acest argument.
21. Curtea observa ca a mai respins o exceptie similara ridicata de Guvernul pârât, deoarece un asemenea remediu nu conduce în mod direct la repararea pretinsei încalcari, iar obligatia de a executa hotarârile initiale a revenit autoritatilor, nu reclamantului (hotarârea din Cauza Sabin Popescu, citata mai sus, §§ 56-60).
22. Curtea nu vede nici un motiv sa ajunga la o alta concluzie în cauza de fata. Într-adevar, ca si în Cauza Sabin Popescu, plângerea reclamantului se refera la neexecutarea hotarârilor irevocabile pronuntate în favoarea sa. Actiunea prin care s-a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise pe numele tertilor este o problema separata de cea a neexecutarii si nu reprezinta un remediu care sa conduca direct la executarea hotarârilor respective.
23. În consecinta, exceptia preliminara a Guvernului trebuie respinsa.
2. Daca plângerea este în mod evident neîntemeiata
24. Curtea observa ca aceasta plângere nu este în mod evident neîntemeiata în sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, Curtea retine ca plângerea nu este inadmisibila pe nici un alt temei. Drept care trebuie declarata ca admisibila.
B. Fondul cauzei
25. Guvernul a repetat ca autoritatile nu puteau fi considerate responsabile pentru neexecutarea hotarârilor pronuntate în favoarea reclamantului, de vreme ce executarea depindea de initiativa reclamantului, si anume de introducerea unei actiuni prin care sa solicite anularea titlurilor de proprietate emise pe numele tertilor.
26. Reclamantul a aratat ca era obligatia autoritatilor nationale sa anuleze titlurile si sa-i permita sa intre în posesia terenurilor conform hotarârilor irevocabile.
27. Curtea mentioneaza ca, în conformitate cu jurisprudenta sa, executarea unei hotarâri pronuntate de orice instanta trebuie privita ca o parte integranta a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Conventie, si ca dreptul de acces la instanta ar fi iluzoriu daca sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotarâre definitiva si irevocabila sa ramâna fara efect în detrimentul uneia dintre parti (vezi Hornsby împotriva Greciei, Hotarârea din 19 martie 1997, rapoartele hotarârilor si deciziilor 1997-II, p. 510-511, § 40; Hotarârea Burdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00 din 7 mai 2002, §§ 34-35; Jasiuniene împotriva Lituaniei nr. 41.510/98, § 27, din 6 martie 2003 si Sabin Popescu, citata mai sus, § 64).
28. Curtea retine ca în cauza de fata, desi autoritatile aveau obligatia de a executa hotarârile din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996 prin restituirea terenului respectiv reclamantului, hotarârile mentionate mai sus au ramas neexecutate pâna în prezent (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Cu toate acestea, ele sunt înca valabile, având în vedere ca nu s-a initiat nici o procedura, în baza legislatiei române, pentru modificarea sau anularea lor de catre instantele nationale.
29. Consideratiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curtii sa concluzioneze ca, prin neluarea masurilor necesare pentru a respecta hotarârile din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996, autoritatile române au lipsit dispozitiile art. 6 alin. 1 din Conventie de orice efect util.
30. Prin urmare, a fost încalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.
II. Pretinsa încalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
31. Reclamantul s-a plâns de o încalcare a dreptului sau de proprietate asupra terenurilor, ca o consecinta a neexecutarii hotarârilor definitive din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996. El a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
32. Guvernul a contestat acest argument. În opinia sa, doar hotarârile definitive nu puteau constitui o baza suficienta pentru a transfera titlul. Pentru a avea acest efect, ele ar fi trebuit sa fie însotite de o hotarâre care sa anuleze titlurile de proprietate emise pe numele tertilor.
33. Curtea retine ca acest capat de cerere este legat de cel analizat mai sus si trebuie, de asemenea, declarat admisibil.
34. Pe fond, Curtea mentioneaza ca o "creanta" poate constitui un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie daca este suficient de certa pentru a fi exigibila (a se vedea hotarârea în Cauza Jasiuniene citata mai sus, § 44 si Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Andreadis împotriva Greciei, Hotarârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84, § 59). În cauza de fata s-a constatat deja faptul ca autoritatile aveau obligatia sa restituie reclamantului anumite suprafete de teren (a se vedea paragraful 28 de mai sus) conform hotarârilor definitive din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996. Prin urmare, reclamantul are creante exigibile ce rezulta din acestea.
35. În acest context, Curtea a retinut anterior ca, daca autoritatile au recunoscut dreptul reclamantului, el nu înceteaza a fi o victima a pretinsei încalcari pâna când autoritatile nationale nu au oferit un remediu efectiv în aceasta privinta (a se vedea, printre alte autoritati, hotarârea în Cauza Brumarescu împotriva României din 28 octombrie 1999 [MC], nr. 28.342/95, § 50, ECHR 1999-VII).
36. Curtea considera ca neexecutarea hotarârilor din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996 constituie o ingerinta în dreptul de proprietate a reclamantului în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
37. Prin nerespectarea hotarârilor definitive, autoritatile l-au lasat pe reclamant într-o stare de incertitudine în ceea ce priveste reintrarea în posesia proprietatii sale si, din anul 1995, l-au împiedicat sa se bucure efectiv de bunurile sale. Guvernul nu a oferit o justificare plauzibila pentru ingerinta, care ar putea fi pertinenta din punctul de vedere al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
38. În consecinta, Curtea considera ca în cauza de fata a fost încalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie prin neexecutarea hotarârilor definitive din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996.
III. Alte pretinse încalcari ale Conventiei
39. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 alin. 1 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, de inechitatea procedurilor în privinta despagubirii pentru profitul nerealizat rezultat din cultivarea terenului în litigiu si a despagubirii pentru casa demolata care ar fi existat pe acel teren. El a considerat ca Judecatoria Suceava, respingând printr-o hotarâre definitiva, la data de 15 mai 2001, o noua actiune prin care a solicitat obligarea comisiei locale sa execute Hotarârea din 13 martie 1995, i-a încalcat dreptul la un proces echitabil, asa cum prevede art. 6 alin. 1 din Conventie. În sfârsit, el a considerat ca rezultatul procedurilor judiciare referitoare la cererea sa de despagubire si refuzul autoritatilor de a executa hotarârile definitive pronuntate în favoarea sa i-au încalcat drepturile prevazute de art. 13 si 17 din Conventie.
40. Curtea a examinat restul capetelor de cerere ale reclamantului, asa cum au fost ele formulate. Cu toate acestea, tinând cont de întregul material aflat la dispozitia sa si în masura în care obiectul plângerii intra în competenta sa, Curtea considera ca nu poate sesiza nici o încalcare a drepturilor si libertatilor stabilite în Conventie sau în protocoalele la aceasta. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa ca vadit neîntemeiata, conform art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.
IV. Aplicarea art. 41 din Conventie
41. Art. 41 din Conventie prevede urmatoarele:
"În cazul în care Curtea declara ca a avut loc o încalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciul
42. Reclamantul a solicitat executarea hotarârilor definitive pronuntate în favoarea sa. În plus, el a cerut 60.000 euro drept daune materiale pentru demolarea unei case (a se vedea paragraful 39 de mai sus) si 15.000 euro pentru valoarea recoltelor pe care le-ar fi putut obtine prin cultivarea terenului pe care autoritatile nu i l-au restituit. Mai mult, el a cerut 100.000 euro drept daune morale pentru faptul ca le-a fost imposibil, lui si mamei lui, sa foloseasca terenul în urma evacuarii din casa si de pe teren. Ulterior, reclamantul a marit suma solicitata la 300.000 euro, considerând ca aceasta suma este mai potrivita pentru suferinta pe care au îndurat-o de la data exproprierii pâna în prezent.
43. Guvernul a afirmat ca reclamantului nu i se pot acorda nici un fel de daune materiale sau morale pentru casa demolata, având în vedere ca nu are legatura cu neexecutarea hotarârilor definitive prin care s-a dispus restituirea terenurilor reclamantului. Prin urmare, Guvernul a considerat despagubirile cerute, în valoare de 60.000 euro si 100.000 euro, ca fiind nejustificate.
44. De asemenea, Guvernul a afirmat ca, dupa parerea sa, Curtea nu s-a pronuntat în favoarea acordarii unor despagubiri pentru lipsa de folosinta, drept care cererea privind acordarea sumei de 15.000 euro ar trebui, de asemenea, respinsa. Guvernul a citat Cauza Papamichalopoulos si altii împotriva Greciei [Hotarârea din 30 octombrie 1995 (fostul art. 50), seria A nr. 330-B, p. 60-61, §§ 38-39], si Anghelescu împotriva României (nr. 29.411/95, §§ 75-77, 9 aprilie 2002).
45. În masura în care reclamantul a solicitat punerea în executare a hotarârilor definitive pronuntate în favoarea sa, Curtea reitereaza ca hotarârea prin care constata o încalcare a Conventiei sau a protocoalelor la aceasta impune statului pârât obligatia legala nu numai de a plati celor interesati sumele acordate cu titlu de reparatie echitabila, ci si de a stabili masurile generale si/sau individuale, daca este cazul, sub supravegherea Comitetului de Ministri, ce trebuie adoptate în ordinea juridica interna pentru a pune capat încalcarii constatate de Curte si pentru a asigura toate remediile adecvate astfel încât sa restabileasca, pe cât posibil, situatia existenta anterior încalcarii (a se vedea Ilascu si altii împotriva Moldovei si Rusiei [MC], nr. 48.787/99, § 487, 8 iulie 2004, si Scozzari si Giunta împotriva Italiei [MC], nr. 39.221/98 si 41.963/98, §§ 249-250, ECHR 2000-VIII). În cauza de fata se va adopta o abordare similara.
46. În ceea ce priveste despagubirea ceruta de reclamant, Curtea reitereaza faptul ca a constatat încalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie datorita neexecutarii hotarârilor definitive prin care autoritatile au fost obligate sa restituie reclamantului anumite suprafete de teren. Prin urmare, nu pot fi luate în considerare decât daunele materiale si morale ce au o legatura cauzala cu aceasta încalcare.
47. Curtea considera ca reclamantul trebuie sa fi suferit un prejudiciu material din cauza faptului ca hotarârile din 13 martie 1995 si 25 ianuarie 1996 nu au fost executate pâna în prezent, precum si stres si frustrare ca urmare a neexecutarii acestora, cu atât mai mult cu cât are o vârsta înaintata.
48. Statuând în echitate, conform dispozitiilor art. 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantului suma de 5.000 euro cu titlu de daune materiale si morale.
B. Cheltuieli de judecata
49. Reclamantul a solicitat, de asemenea, suma de 10.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecata suportate în fata instantelor interne si în fata Curtii.
50. Guvernul a fost de acord sa restituie acele cheltuieli de judecata pe care reclamantul le poate dovedi ca efectiv suportate.
51. Conform art. 60 alin. 2 din Regulamentul Curtii, reclamantul trebuie sa transmita pretentiile sale, cuantificate si însotite de documentele doveditoare aferente, fara de care Camera poate respinge cererea în tot sau în parte.
52. Deoarece reclamantul nu a transmis aceste informatii, Curtea decide sa nu acorde nici o suma cu titlu de cheltuieli de judecata (a se vedea Amihalachioie împotriva Moldovei, nr. 60.115/00, § 48, 20 aprilie 2004).
C. Dobânda moratorie
53. Curtea considera potrivit ca dobânda moratorie sa se bazeze pe rata marginala de împrumut a Bancii Centrale Europene, la care sa se adauge trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

ÎN UNANIMITATE:

1. declara capetele de cerere formulate în temeiul art. 6 alin. 1 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, referitoare la neexecutarea hotarârilor definitive pronuntate în favoarea reclamantului, ca admisibile, iar restul cererii ca inadmisibila;
2. hotaraste ca a fost încalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost încalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul pârât trebuie sa plateasca reclamantului, în termen de 3 luni de la data la care aceasta hotarâre ramâne definitiva, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 5.000 (cinci mii) euro cu titlu de daune materiale si morale, ce va fi convertita în moneda nationala a statului pârât la rata de schimb valabila la data platii, plus orice impozit ce ar putea fi datorat;
b) ca de la expirarea celor 3 luni mentionate mai sus si pâna la data platii, la suma de mai sus se va plati o dobânda simpla, la o rata egala cu rata marginala de împrumut a Bancii Centrale Europene din perioada de întârziere plus trei puncte procentuale;
5. respinge restul capetelor de cerere ale reclamantului pentru satisfactie echitabila.
Redactata în limba engleza si comunicata în scris la data de 9 noiembrie 2004, conform art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.