Hotararea CEDO in Cauza Dragne si altii impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului


Hotarare

din 07/04/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 574 din 22/08/2007

in Cauza Dragne si altii impotriva Romaniei (Cererea nr. 78.047/01)

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA a III-a

HOTARAREA din 7 aprilie 2005
in Cauza Dragne si altii impotriva Romaniei
(Cererea nr. 78.047/01)
Strasbourg

In Cauza Dragne si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B. M. Zupancic, presedinte, J. Hedigan, C. Birsan, doamnele M. Tsatsa-Nikolovska, A. Gyulumyan, R. Jaeger, M. E. Myjer, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 17 martie 2005,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 78.047/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care 6 cetateni ai acestui stat, doamnele Filofteia Dragne, Smaranda Branescu, Smaranda Matei, Maria Neagoe si Iulia Orban si domnul Vasile Galbeneanu (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 8 decembrie 2000 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de domnul B. Aurescu, agent al Guvernului, apoi de doamna R. Rizoiu, care l-a inlocuit in functie.
3. La data de 24 octombrie 2003, Curtea (Sectia a II-a) a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 alin. 3, aceasta a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.
4. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compozitia sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta cauza a fost atribuita Sectiei a III-a astfel remaniata (art. 52 alin. 1).
5. La data de 10 decembrie 2004, Curtea a apreciat ca nu se impune admiterea cererii Guvernului de a analiza separat admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
 
6. Reclamantii, frati si surori, s-au nascut respectiv in 1940, 1942, 1947, 1933, 1938 si 1936 si locuiesc la Pitesti (primii 2), la Voinesti, Campulung Muscel, Movileni, respectiv la Calimanesti.
7. Prin Hotararea definitiva din 28 iunie 1995, Tribunalul Olt a admis actiunea formulata de reclamanti impotriva Comisiei judetene Olt pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (Comisia judeteana si Legea nr. 18) si a dispus reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra unui teren de 33,5 hectare, mostenit de la tatal lor, aflat in intravilanul comunei Movileni.
8. Din cauza neexecutarii acestei sentinte, reclamantii au chemat in judecata Comisia locala Movileni pentru aplicarea Legii nr. 18 (Comisia) in fata Tribunalului Olt pentru a fi obligata la punerea lor in posesia terenului, asa cum prevedea aceasta lege.
Prin Hotararea din 8 ianuarie 1996, instanta le-a admis actiunea si, intemeindu-se pe Hotararea din 28 iunie 1995, a dispus ca respectiva comisie sa ii puna pe reclamanti in posesie asupra terenului lor. Instanta a respins cererea reclamantilor de acordare de despagubiri, pe motiv ca ar fi trebuit sa fie formulata in fata instantelor de contencios administrativ, conform Legii nr. 29/1990.
Aceasta hotarare a fost mentinuta printr-o decizie definitiva a Curtii de Apel Craiova, la data de 21 august 1996.
9. Ulterior, reclamantii au introdus o actiune pentru acordare de daune-interese in contradictoriu cu Comisia, pentru a obtine reparatie pentru prejudiciul cauzat de imposibilitatea de a cultiva terenul in perioada 1996-1997.
10. Printr-o hotarare din 10 noiembrie 1997, ramasa definitiva la data de 5 martie 1998, Tribunalul Olt a admis actiunea reclamantilor si a obligat Comisia la plata sumei de 97.762.535 ROL cu titlu de daune-interese, precum si la plata cheltuielilor de judecata in valoare de 150.000 ROL.
11. Reclamantii au solicitat executorului judecatoresc sa ii asiste in vederea executarii silite a hotararilor judecatoresti pronuntate in favoarea lor. Executorul le-a respins cererile si i-a sfatuit sa formuleze o noua actiune impotriva persoanelor responsabile de neexecutare.
12. In urma adreselor trimise de reclamanti diferitelor autoritati, Avocatul Poporului i-a informat, la data de 8 noiembrie 2000, ca Comisia si-a motivat refuzul de a executa hotararile prin faptul ca terenul atribuit de catre instante reclamantilor nu corespundea mentiunilor din cartea funciara si ca, in orice caz, ea nu mai detinea terenuri disponibile in intravilanul comunei pentru a executa respectivele hotarari.
13. Prin Hotararea din 26 mai 2003, Comisia judeteana a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantilor, in vederea executarii Hotararii din 28 iunie 1995.
Cu toate acestea, prin Adresa din 10 septembrie 2003, Comisia i-a informat pe reclamanti ca nu putea executa hotararea Comisiei judetene si nici Hotararea din 28 iunie 1995, deoarece nu mai detinea terenuri disponibile in intravilanul comunei.
14. Din informatiile furnizate de parti reiese ca hotararile pronuntate de instante nu au fost inca executate. 

II. Dreptul intern relevant
15. Reglementarea interna relevanta, si anume extrasele din Codul civil si din Codul de procedura civila, precum si cele din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti figureaza in Decizia Roman si Hogea impotriva Romaniei (nr. 62.959/00, 31 august 2004).
Extrasele relevante din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar si din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea Legii nr. 18/1991 sunt mentionate in Cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei (nr. 48.102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004).

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
 
16. Reclamantii pretind ca neexecutarea de catre administratie a hotararilor judecatoresti ramase definitive, pronuntate in favoarea lor, le-a incalcat dreptul de acces la instanta, prevazut la art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede:
"Orice persoana are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)" 

A. Asupra admisibilitatii 

17. Curtea reaminteste inca de la inceput ca pretinsa incalcare a dreptului de acces la instanta consta intr-o situatie continua ce nu va lua sfarsit decat la data la care hotararea judecatoreasca ramasa definitiva va fi executata. Prin urmare, termenul de 6 luni prevazut de art. 35 alin. 1 din Conventie nu incepe sa curga decat de la data la care aceasta situatie continua va lua sfarsit (Sabin Popescu, citata mai sus, § 50). Atat timp cat hotararile definitive raman neexecutate, in cauza de fata nu se poate pune problema respectarii termenului de 6 luni.
18. In plus, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, Curtea arata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, acesta va fi declarat admisibil. 

B. Asupra fondului 

19. Guvernul afirma ca executarea in natura a hotararilor judecatoresti ce dispun punerea in posesie a reclamantilor se loveste de o imposibilitate obiectiva, avand in vedere faptul ca nu exista terenuri disponibile pe teritoriul comunei Movileni care sa poata fi atribuite reclamantilor.
Guvernul considera ca circumstantele cauzei nu sunt comparabile cu situatia din Cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei (nr. 41.510/98, 6 martie 2003), in care Curtea a concluzionat ca a avut loc incalcarea art. 6 din Conventie din cauza neexecutarii unei hotarari judecatoresti care obliga autoritatile fie sa ii acorde reclamantei un teren, fie sa ii acorde o suma cu titlu de reparatie. Guvernul reaminteste ca hotararile neexecutate in prezenta cauza nu au prevazut solutii alternative punerii in posesie, printre altele plata unei reparatii, si arata ca o asemenea alternativa nici macar nu era prevazuta de legea romana la data faptelor cauzei.
20. Fiind vorba despre o obligatie ce necesita interventia personala a debitorului, reclamantii ar fi trebuit sa ceara instantei sa oblige Comisia la plata unor daune cominatorii sau a unei amenzi civile, pentru a o determina sa execute hotararea, sau, in caz de imposibilitate de executare, sa o oblige la plata unor daune-interese.
21. In orice caz, in opinia Guvernului, art. 6 alin. 1 din Conventie nu prevede obligatia statelor de a executa orice hotarare cu caracter civil, oricare ar fi ea si oricare ar fi circumstantele. Guvernul citeaza in acest sens opinia disidenta a doamnei Thomassen din Cauza Ruianu impotriva Romaniei (nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).
22. In sfarsit, cu privire la Hotararea din 10 noiembrie 1997, Guvernul apreciaza ca reclamantii ar fi trebuit sa ceara plata unor daune-interese prin intermediul executorului judecatoresc.
23. Reclamantii contesta argumentele Guvernului.
24. Curtea reaminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de la care instanta ar emana, trebuie sa fie considerata ca facand parte integranta din "proces", in sensul art. 6 din Conventie. Dreptul de acces la instanta ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul uneia dintre parti (Immobiliare Saffi impotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V).
25. In cauza de fata, reclamantii au obtinut hotarari judecatoresti definitive care au dispus executarea de catre autoritati a unor actiuni specifice. Nu s-a contestat faptul ca aceste hotarari nu au fost nici executate, nici anulate sau modificate in urma exercitarii unei cai de atac prevazute de legea interna. Mai mult, motivele pe care administratia le-ar fi putut invoca pentru a justifica o imposibilitate obiectiva de executare nu au fost aduse niciodata la cunostinta reclamantilor prin intermediul unei hotarari administrative formale (Sabin Popescu, citata mai sus, § 72).
Adresa trimisa la data de 8 noiembrie 2000 de catre Avocatul Poporului nu putea acoperi lipsa unei asemenea hotarari administrative, avand in vedere ca nici macar nu era vorba despre un act administrativ care sa emane de la autoritatea in cauza, adica de la Comisie.
Adresa trimisa la data de 10 septembrie 2003 de catre Comise nu satisface nici ea cerintele descrise mai sus. Astfel, ea contravenea Hotararii Comisiei judetene din 26 mai 2003, care confirmase inca o data Hotararea din 28 iunie 1995. Or, aceasta adresa nu putea inlocui o hotarare administrativa formala. In plus, Comisia nu avea puterea conferita de o lege de a anula sau modifica, pe aceasta cale, drepturile conferite reclamantilor.
26. Curtea admite, impreuna cu Guvernul, ca dreptul de acces la instanta nu poate obliga un stat sa execute fiecare hotarare cu caracter civil, oricare ar fi ea si oricare ar fi circumstantele (Sanglier impotriva Frantei, nr. 50.342/99, § 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, Curtea observa ca autoritatea in cauza face parte din administratie, care constituie un element al statului de drept, interesul sau identificandu-se cu cel al unei bune administrari a justitiei. Or, daca administratia refuza sau omite de a se conforma ori daca intarzie sa o faca, garantiile art. 6 din Conventie de care a beneficiat justitiabilul in faza judiciara a procedurii isi pierd intreaga ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, p. 510-511, § 41).
27. In plus, este inoportun sa i se ceara unui individ care a obtinut o creanta impotriva statului la capatul unei proceduri judiciare sa se implice ulterior intr-o procedura de executare silita pentru a obtine reparatie (Metaxas impotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 19, 27 mai 2004).
In orice caz, Curtea a afirmat deja ca acele cai de recurs sugerate de Guvern, si anume cererea de acordare de daune cominatorii, de amenda penala sau de daune-interese, sunt mijloace indirecte de a obtine executarea hotararii definitive, nefiind asadar capabile sa remedieze direct pretinsa incalcare (Roman si Hogea, citata mai sus). Reclamantii nu puteau asadar sa fie obligati sa le foloseasca pentru a obtine executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in cauza.
Prin urmare, din partea reclamantilor nu era necesar niciun demers in ceea ce priveste executarea silita a hotararilor definitive ce dispuneau punerea lor in posesie.
Din aceleasi motive, Curtea nu impartaseste nici pozitia Guvernului conform careia reclamantii ar fi trebuit sa ceara executarea silita a hotararilor judecatoresti prin intermediul executorului judecatoresc, in ceea ce priveste plata daunelor-interese dispusa la data de 10 noiembrie 1997.
28. In lumina celor de mai sus, Curtea respinge argumentul Guvernului in ceea ce priveste diferenta dintre prezenta cauza si Cauza Jasiuniene, citata mai sus. Ea reaminteste ca in cele doua cauze obligatia de a executa apartinea administratiei si ca hotararile neexecutate sunt inca valabile si ca nu au fost ulterior modificate sau anulate de catre autoritatile competente (Jasiuniene, citata mai sus, §§ 28 si 30, si paragrafele 24 si 26 de mai sus).
29. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca, in prezenta cauza, refuzand sa execute hotararile judecatoresti definitive ce dispuneau punerea in posesie a reclamantilor si plata de daune-interese in beneficiul acestora, autoritatile nationale i-au privat de accesul efectiv la instanta.
30. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie. 

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
 
31. Reclamantii sustin incalcarea dreptului lor de proprietate din cauza neexecutarii hotararilor definitive pronuntate in favoarea lor de catre instantele interne. Ei invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor." 

A. Asupra admisibilitatii
 
32. Curtea arata ca acest capat de cerere este legat de capatul de cerere formulat in baza art. 6 alin. 1 din Conventie si trebuie, asadar, declarat de asemenea admisibil. 

B. Asupra fondului 

33. Guvernul arata ca hotararile judecatoresti respective nu au creat in patrimoniul reclamantilor niciun drept de proprietate, nicio creanta constituita. In cel mai bun caz, ele sunt de natura a crea in beneficiul reclamantilor o "speranta" de a-si vedea reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului. Guvernul invoca hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, § 70, CEDO 1999-VII) si Pressos Compania Naviera S. A. si altii impotriva Belgiei (Hotararea din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 20-21, § 29).
In opinia Guvernului, Hotararea din 28 iunie 1995 nu le confera reclamantilor un drept de proprietate. Ea nu face altceva decat sa dispuna obligarea Comisiei la eliberarea unui titlu de proprietate pentru un teren de 33,5 hectare, al carui amplasament nu este stabilit de catre instanta. In consecinta, creanta reclamantilor are un caracter incert.
In ceea ce priveste Hotararea din 10 noiembrie 1997, Guvernul reaminteste ca reclamantii ar fi trebuit sa recurga la executarea sa silita prin intermediul unui executor judecatoresc. 

34. In orice caz, atingerea adusa sperantei reclamantilor de a li se reconstitui dreptul de proprietate, din cauza imposibilitatii executarii unei hotarari definitive, se justifica in lumina jurisprudentei Curtii referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, ingerinta este prevazuta de Legea nr. 18, care indeplineste cerintele de accesibilitate si previzibilitate cerute de Conventie. 

35. Mai mult, Guvernul arata ca nu mai exista teren disponibil in perimetrul comunei Movileni pentru a pune reclamantii in posesie. In aceste conditii, acestia ar fi trebuit sa formuleze o noua actiune impotriva comisiei locale a comunei vecine.
In plus, in opinia Guvernului, reclamantii au respins propunerile Comisiei de acordare de despagubiri.
Pentru aceste motive, Guvernul considera ca ingerinta in drepturile reclamantilor a fost proportionala din punctul de vedere al interesului general (Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, Hotararea din 23 septembrie 1982, seria A nr. 52, p. 26, § 69). 

36. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate pretinde o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care hotararile pe care acesta le incrimineaza se refera la "bunurile" sale in sensul acestei dispozitii. Notiunea de "bunuri" poate cuprinde atat "bunurile actuale", cat si valorile patrimoniale, inclusiv creantele, in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine exercitarea efectiva a unui drept de proprietate (Kopecky impotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004). Curtea a afirmat deja ca o creanta poate fi considerata ca "valoare patrimoniala" daca are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu atunci cand este confirmata printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky, citata mai sus, § 48). Mai mult, Curtea a apreciat ca intrebarea daca, in contextul procedurii incriminate, reclamantul putea pretinde o "speranta legitima" de a obtine exercitarea efectiva a dreptului asupra bunului sau (Kopecky, citata mai sus, § 42) poate avea o anumita pertinenta in aceasta privinta. 

37. Or, in cauza de fata, instantele au dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra unui teren de 33,5 hectare (Hotararea din 28 iunie 1995) si apoi au obligat Comisia sa puna reclamantii in posesie asupra terenului respectiv, asa cum prevede Legea nr. 18 (Hotararea din 8 ianuarie 1996). Legislatia nationala reglementeaza procedura prin care Comisia ii pune pe cei interesati in posesie asupra terenurilor respective si emite titlurile de proprietate aferente. Rezulta ca, in cauza, cele doua hotarari judecatoresti au creat, in cazul reclamantilor, speranta legitima de a fi efectiv pusi in posesie asupra terenului lor si ca astfel "creanta" lor este suficient de bine stabilita incat sa constituie o "valoare patrimoniala" care atrage dupa sine aplicarea garantiilor art. 1 din Protocolul nr. 1.
38. Ca atare, reclamantii au "un bun" in sensul art. 1 mentionat mai sus. 

39. Curtea observa ca nu se contesta faptul ca in cauza a avut loc o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantilor. Ea reaminteste ca, refuzand sa execute hotararile definitive, autoritatile nationale i-au privat pe reclamanti de exercitarea dreptului lor de proprietate asupra terenului fara a le da vreo justificare pentru aceasta ingerinta (Sabin Popescu, citata mai sus, § 81, si paragraful 25 de mai sus). In aceste conditii, dat fiind faptul ca reclamantii nu au fost informati intr-un mod care sa satisfaca cerintele Conventiei despre aceasta imposibilitate de executare, Curtea nu poate admite argumentul Guvernului conform caruia, dupa ce au luat la cunostinta despre faptul ca respectiva comisie din Movileni nu mai detinea terenuri disponibile, reclamantii ar fi trebuit sa introduca o actiune impotriva comisiei locale a comunei vecine.
40. In sfarsit, Curtea constata ca Guvernul nu si-a detaliat afirmatiile in ceea ce priveste o eventuala propunere de reparatie din partea Comisiei, care ar fi fost respinsa de reclamanti. 

41. Prin urmare, Guvernul nu a oferit nicio justificare valabila pentru ingerinta cauzata de neexecutarea hotararilor judecatoresti pronuntate in speta; ea a fost asadar arbitrara si a incalcat principiul legalitatii. O asemenea concluzie face inutila verificarea mentinerii unui just echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor individuale ale reclamantilor (Metaxas, citata mai sus, § 31). 

42. In ceea ce priveste plata daunelor-interese stabilite prin Hotararea din 10 noiembrie 1997, Curtea reaminteste ca nici ea nu este de acord cu argumentul Guvernului, conform caruia reclamantii ar fi trebuit sa ceara executarea silita prin intermediul unui executor judecatoresc (paragraful 22 de mai sus).
Aceasta suma, desi stabilita in mod definitiv de catre instante, nu a fost inca platita reclamantilor.
43. Prin urmare, in lumina celor de mai sus, Curtea apreciaza ca in cauza a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. 

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie 

44. Conform prevederilor art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila." 

A. Prejudiciu 

45. Reclamantii solicita in primul rand punerea in posesie asupra terenului de 33,5 hectare, asa cum au dispus hotararile definitive pronuntate in cauza.
De asemenea, ei cer plata daunelor-interese reactualizate, dispuse prin Hotararea din 10 noiembrie 1997, evaluate la 4.756.098.400 ROL, pentru prejudiciul material si moral pe care l-au suferit.
46. Bazandu-se pe concluziile unei expertize efectuate in cauza, Guvernul considera ca valoarea reala a daunelor-interese, reactualizate tinand seama de inflatie, este de 481.871.535 ROL. In baza aceleiasi expertize, Guvernul apreciaza ca valoarea de piata a terenului este de 234.500.000 ROL. In fine, acesta subliniaza ca autoritatile isi continua demersurile pentru a gasi o solutie pentru punerea reclamantilor in posesie asupra terenului.
47. Curtea apreciaza ca aplicarea art. 41 din Conventie in aceasta privinta nu se afla in stare de judecata, astfel ca ea trebuie amanata tinand seama si de eventualitatea unui acord intre statul parat si reclamanti (art. 75 alin. 1 si 4 din Regulamentul Curtii). 

B. Cheltuieli de judecata 

48. Reclamantii solicita, de asemenea, 810.825 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata suportate in fata instantelor interne, reprezentand reactualizarea, tinand cont de inflatie, a sumei de 150.000 ROL acordate cu acest titlu prin Hotararea din 10 noiembrie 1997. Ei nu solicita restituirea cheltuielilor de judecata in fata Curtii. 

49. Guvernul nu se opune ca suma de 150.000 ROL, reactualizata, sa li se plateasca reclamantilor cu acest titlu. 

50. Tinand seama de elementele de care dispune si de criteriile mai sus mentionate, Curtea apreciaza ca rezonabila suma de 20 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata suportate deja in procedura nationala si o acorda reclamantilor. 

C. Dobanzi moratorii 

51. Curtea considera adecvat ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

C U R T E A
1. declara, in unanimitate, cererea admisibila;
2. hotaraste, cu sase voturi la unu, ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste, cu sase voturi la unu, ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste, in unanimitate, ca problema aplicarii art. 41 din Conventie nu se afla in stare de judecata in ceea ce priveste stabilirea reparatiei pentru incalcarile constatate in cauza;
prin urmare,
a) o rezerva in intregime;
b) invita Guvernul si reclamantii sa-i transmita in scris, in termen de cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, observatiile lor asupra acestei chestiuni si, in special, sa-i aduca la cunostinta orice acord la care au ajuns;
c) rezerva procedura ulterioara si deleaga presedintelui camerei sarcina de a o stabili, in caz de nevoie;
5. hotaraste, in unanimitate,
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 20 EUR (douazeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecata suportate in fata instantelor interne, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma va fi majorata cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 7 aprilie 2005, in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


Presedinte,                                  Grefier,
Bostjan M. Zupancic                   Vincent Berger