Hotararea CEDO in cauza Pop impotriva Romaniei

In fapt, reclamantul a aratat ca prin hotararea Comisiei judetene de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 Maramures i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei suprafete de teren situata in intravilanul comunei Miresu Mare. In temeiul hotararii comisiei a fost intocmit un proces-verbal de punere in posesie pentru suprafata de 3.992 mp.
 
 Hotararea comisiei a fost atacata in instanta de catre un tert, caruia i se constituise dreptul de proprietate prin hotarare a comisiei judetene si i se emisese titlul de proprietate pentru o suprafata de teren de 4.178 mp, care se suprapunea partial cu suprafata acordata reclamantului. Actiunea tertului a fost respinsa definitiv si irevocabil printr-o hotarare din 22 ianuarie 1997 a Tribunalului Maramures.
 
 Reclamantul a sesizat Judecatoria Baia Mare cu o actiune in anularea titlului tertului. Printr-o hotarare irevocabila din data de 14 septembrie 2001, actiunea a fost admisa partial, fiind anulat titlul numai pentru o parte din suprafata de teren care se suprapunea peste cea acordata reclamantului.
 
 Reclamantul s-a plans la Strasbourg de incalcarea dreptului sau de a se bucura de intreaga suprafata de teren ce i-a fost atribuita de hotararea comisiei judetene, confirmata prin decizia din 22 ianuarie 1997.
 
 Prin hotarare, CEDO a constatat ca prin hotararea judecatoreasca din data de 22 ianuarie 1997 a fost respins recursul tertului, solutie de natura sa confirme hotararea Comisiei judetene. Curtea a estimat ca in temeiul acestei hotarari judecatoresti reclamantul putea spera, in mod legitim, sa-i fie restituit terenul identificat prin hotararea administrativa, care nu a fost invalidata de nici o hotarare judecatoreasca ulterioara.
 
 Curtea a retinut ca hotararea judecatoreasca nu a fost pusa in executare de catre autoritati, neexecutare care reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului. Avand in vedere ca tertului i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra unei parcele de teren in suprafata de 3.000 mp din terenul in litigiu, reclamantul putea solicita punerea sa in posesie cu privire la restul suprafetei, respectiv 972 mp. Avand in vedere refuzul reclamantului de a solicita punerea in posesie pentru aceasta din urma parcela, Curtea a concluzionat ca nu se poate angaja raspunderea autoritatilor pentru neexecutarea hotararii din 22 ianuarie 1997 in aceasta privinta.
 
 In ce priveste restul terenului, Curtea a retinut ca Guvernul nu a prezentat nici un document care sa ateste demersurile efectuate de autoritati pentru a-l pune in posesie pe reclamant si a apreciat ca nu se poate vorbi, in cauza, de o imposibilitate obiectiva de executare, avand in vedere in special faptul ca autoritatile sunt raspunzatoare pentru atribuirea aceluiasi teren atat reclamantului cat si tertului, desi procedurile avand ca obiect terenul erau pendinte si ca este obligatia autoritatilor sa faca demersuri in vederea clarificarii situatiei create de hotarari aparent contradictorii pe care trebuie sa le execute.
 
 In pus, nu rezulta ca autoritatile au propus reclamantului punerea in posesie pe un teren echivalent, in conformitate cu art. 23 din Legea nr. 18/1991.
 
 In aceste conditii, autoritatile l-au privat pe reclamant de dreptul de a se bucura de bunul sau, fara a-i oferi o explicatie pentru aceasta ingerinta.
 
 Prin urmare, fiind arbitrara, ingerinta a incalcat principiul legalitatii, Curtea retinand incalcarea art. 1 din Protocol.
 
 Pe cale de consecinta, Curtea a obligat Guvernul sa puna in executare hotararea din 22 ianuarie 1997 cu privire la terenul in litigiu (mai putin suprafata de 972 mp). In absenta executarii, Guvernul a fost obligat sa plateasca reclamantului suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale. De asemenea, Guvernul a fost obligat sa plateasca reclamantului suma de 2.000 euro cu titlu de daune morale.