avocatnet.ro 
CEDO s-a pronunțat în cauza Buturugă contra României (aplicația nr. 56867/15) recent și a considerat că România și-a încălcat obligațiile aferente articolelor 3 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care statul trebuie să ia măsuri ca orice persoană să nu fie expusă la tratamente inumane și degradante și să nu-i fie afectat dreptul la viață privată.
Astfel de măsuri implică și faptul că, atunci când cineva prezintă acuzații că a fost expus la tratamente inumane și degradante sau la fapte ce îi afectează viața privată (printre care, siguranța și integritatea fizică și psihică), statul trebuie să investigheze efectiv astfel de posibile încălcări, prin administrarea tuturor probelor relevante și adoptarea altor măsuri de protecție necesare (dacă vorbim de violență domestică, de exemplu, ordine de protecție).
Faptele la care m-am referit inițial, însă, nu au dus la o investigație potrivită din partea autorităților și nici la garantarea unei protecții efective a victimei, ceea ce a determinat CEDO să concluzioneze că România și-a încălcat obligațiile de protecție pe care le are în baza Convenției.
Ce s-a întâmplat
În concret, o persoană s-a plâns autorităților române că era victima unor fapte de violență domestică, din partea fostului soț al acesteia, în mod repetat. În concret, aceasta a susținut că:
- a fost amenințată cu moartea;
- a fost victimă a unor fapte de violență fizice, dovedind acest lucru printr-un certificat medical;
- a fost amenințată, din nou, după ce a făcut plângere;
- i-a fost încălcat secretul corespondenței, din cauză că fostul soț încercase să-i acceseze conturi de pe rețele sociale cum e Facebook;
- deși existase un ordin de protecție împotriva fostului soț, acesta nu l-a respectat.
În acest context, autoritățile nu au continuat investigația și au considerat că faptele fostului soț nu au un caracter suficient de serios pentru a fi considerate fapte infracționale.
O altă problemă, cum menționasem și anterior, a fost faptul că, deși fosta soție obținuse un ordin de protecție, acesta fusese implementat cu întârziere și că nu au fost luat măsuri pentru a se garanta efectivitatea acestui ordin (fostul soț nerespectându-l).
Prima problemă cu situația de mai sus a fost, conform CEDO, că faptele nu au fost încadrate la aspecte de violență domestică și nu au fost tratate ca atare. După aceea, a fost criticat răspunsul autorităților la acuzații. Faptele acuzate nu au fost considerate suficient de grave și nu au fost demarate măsuri pentru a fi identificată persoana care a comis actele de violență fizică, deși există un certificat medical ce demonstra că fosta soție fusese victima unor astfel de fapte.
În ceea ce privește acuzațiile de violare a corespondenței, problema principală a fost că statul (printr-o instanță în fața căreia a ajuns această chestiune), nu a recunoscut legătura dintre astfel de fapte și cele de violență domestică. Conform CEDO, fapte intruzive în mediul virtual pot reprezenta aspecte de violență - de exemplu, cyberbullying, unde pot intra faptele de intruziune în viața privată virtuală a unei persoane.
De asemenea, a fost criticat și modul cum s-a raportat instanța la problema datelor personale și la faptul că informații de pe rețele sociale nu sunt apte de a fi protejate, fiind considerate informații publice. Acest lucru este infirmat atât de CEDO, în hotărârea menționată aici, cât și în legislația relevantă cu privire la protecția datelor. În plus, victima susținuse și că era vorba de mai multe date, nu doar cele ce apăreau pe rețele de socializare, însă instanța română ignorase acest lucru.
În acest condiții, CEDO a considerat că abordarea instanței române a fost excesiv de formală. De asemenea, s-a considerat că nu au fost luate măsuri prin care să administreze probe relevante pentru a determina veridicitatea acuzațiilor victimei și s-a considerat, în mod eronat, că faptele de invadare a spațiului virtual privat al femeii nu au legătură cu faptele de violență.
sam bam
Comentarii articol (1)