avocatnet.ro 
„În ultima perioadă, am sesizat o tendință de schimbare a abordării organelor fiscale. Acestea nu se mai limitează doar la abordarea pe fond a chestiunilor în discuție -- adică dacă se datorează sau nu obligația fiscală ori dacă tratamentul fiscal aplicat este corect sau nu --, ci au început și să atragă atenția asupra unor chestiuni de ordin procedural, formal, care le permit, odată invocate, să invalideze tratamentul fiscal și să impună taxe și impozite suplimentare fără a intra în fondul problemei”, a atras atenția recent, la conferința anuală de taxe organizată de PwC România, Mihail Boian, partener la D&B David și Baias.
Pentru a exemplifica, avocatul a venit cu trei situații de acest fel, de care se pot lovi companiile atunci când fac contestații fiscale sau atunci când discuția ajunge, mai departe, în fața instanțelor judecătorești.
1. Traducerea actelor întocmite în alte limbi și conformitatea cu originalul
În primă fază, specialistul a adus în discuție chestiunea traducerii documentelor fiscale care sunt întocmite în altă limbă decât româna. Pentru a evita orice fel de problemă, companiile ar trebui să fie pregătite din timp cu documente în română sau, dacă sunt în alte limbi, să aibă pentru ele traduceri autorizate. Altfel, firmele se pot trezi în situația în care nu este destul timp pentru a traduce documentele relevante cerute la inspecția fiscală sau costurile aferente sunt prohibitive.
„Sigur că este clar pentru toată lumea că limba oficială în care discutăm cu autoritățile publice este româna. Și atunci toate documentele trebuie furnizate organului fiscal fie în limba română, fie, dacă sunt într-o limbă străină, trebuie traduse de către un traducător autorizat. (...) E o problemă banală, dar care necesită o abordare destul de serioasă și recomandarea noastră în acest sens ar fi ca, pe tranzacțiile importante, pe tranzacțiile complexe pe care societatea știe că le are cu companiile de grup, să se pregătească eșantioane de documente reprezentantive pe fiecare tip de tranzacție și pe fiecare an în discuție”, a spus Mihail Boian.
Altă problemă care poate apărea este cea a conformității actelor cu orginalele, la depunerea unui dosar în instanță. Din moment ce fiecare foaie trebuie să fie ștampilată și semnată că este în conformitate cu originalul, un judecător poate respinge cu ușurință cererea de chemare în judecată dacă există file de pe care lipsesc semnătura și/sau ștampila. Recomandarea? Dosarul litigiului să fie pregătit cât mai din timp.
„Mai departe, când mergem în zona instanțelor, avem un alt impediment procedural, dincolo de chestiunea traducerilor: acesta vizează conformarea fiecărei file depuse la instanță cu originalul. Practic, potrivit Codului de procedură civilă, orice act pe care-l depunem în fața instanțelor de judecată trebuie semnat de către reprezentanții companiei, pe fiecare filă, pentru conformitate cu originalul. Am avut în practică o astfel de situație în care am depus înscrisuri -- cred că peste 1.000 de file avea acel dosar -- și judecătorul a refuzat să intre pe fond și a anulat acțiunea în justiție pentru că pe două file din acel dosar era aplicată doar ștampila și nu erau semnate. (...) Din perspectiva noastră, recomandarea ar fi, într-un dosar în care sunt tranzacții documentare mari și complexe, să se demareze acțiunea și să se pregătească documentele aferente din timp, tocmai pentru a nu nimeri în astfel de situații”, a explicat sursa citată.
2. Prezentarea de probe noi direct în fața instanței
O altă situație care poate aduce bătăi de cap unei companii este atunci când, în cazul unui litigiu fiscal, se aduc în instanță probe pe care reprezentanții ANAF nu le-au mai văzut. O astfel de practică ar trebui evitată tocmai pentru ca firma să nu-și șubrezească singură apărarea, pentru că judecătorul ar căpăta impresia că aceasta n-a fost tocmai cooperantă cu autoritățile.
„Aici, poziția autorităților fiscale e din ce în ce mai activă, este o opoziție generalizată față de o astfel de abordare - vin și arată instanțelor că nu au avut acces la aceste documente nici în cadrul inspecției fiscale și nici în contestația fiscală. Și, pe bună dreptate, judecătorul întreabă care este motivul pentru care contribuabilul nu a cooperat cu autoritatea fiscală și nu i-a pus la dispoziție aceste documente? (...) Efectul pe care îl obținem este că disputa dintre părți, în fața instanței, în loc să se concentreze pe problematică -- dacă datorăm sau nu acele obligații fiscale --, se mută în total altă parte. O astfel de abordare șubrezește poziția procesuală a societății. Recomandarea ar fi, pe cât posibil, să furnizăm eșantioane de documente cel mai târziu în cadrul contestației fiscale, pentru ca mai departe să le completăm, dar să avem o discuție cu instanța pe fond”, a detaliat partenerul de la D&B David și Baias.
3. Dovada existenței unei legături directe între achiziții și activitatea economică
În fine, o a treia situație relevantă prezentată la conferința de taxe a fost cea a probării existenței unei legături directe între achizițiile făcute de companie și activitatea sa economică. Specialistul a spus că, cel puțin pe partea de TVA, lucrurie sunt simple: costurile cu achizițiile trebuie incluse direct în prețul bunurilor și serviciilor comercializate. Acest calcul matematic simplu este de ajuns să convingă atât autoritățile, la contestarea deciziilor de impunere ale ANAF, cât și judecătorii, când se ajunge în faza procesuală. Recomandarea ar fi ca actele necesare să fie pregătite, de asemenea, din timp.
„Aici, extrem de relevantă, deocamdată doar în zona de TVA, este cristalizată o jurisprudență a Curții Europene de Justiție și, mai departe, a instanțelor de judecată, în sensul în care legătura între cele două -- achizițiile din amonte și activitatea comercială a societății -- este dată de includerea costurilor cu achiziția direct în prețul bunurilor și serviciilor comercializate mai departe în aval. Sau, indirect, prin includerea acestora în cheltuielile generale ale companiei, care, ulterior, sigur că se reflectă în prețurile bunurilor și serviciilor. Puterea argumentului rezidă tocmai în existența unui calcul matematic, economic, care să arate trasabilitatea costurilor de la momentul achiziției și până la momentul ieșirii bunurilor și serviciilor de la societate. Trebuie făcută însă din timp”, a conchis Mihail Boian.
A.Iuo