Potrivit OUG nr.41/2020, ale cărei prevederi se aplică deja, Legea nr.19/2020 privind acordarea de zile libere plătite părinților în cazul închiderii școlilor se aplică și celor care au copii la creșă. Astfel, în categoria "unități de învățământ" au fost introduse și cele pentru educație antepreșcolară, aspect care nu fusese specificat până de curând.
“Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii", scrie în OUG nr. 41/2020.
Condițiile de acordare a zilelor libere părintelui care stă acasă cu copilul rămân aceleași, astfel că zilele libere se acordă inclusiv în perioada vacanțelor școlare, măsură care se aplică începând cu vacanța de Paște de anul acesta. Această regulă va rămâne valabilă pentru orice vacanță viitoare care pică în timpul stării de urgență.
În ceea ce privește indemnizația, valoarea acesteia rămâne aceeași ca în cazul părinților care rămân acasă cu copiii câtă vreme sunt închise școlile. Așadar, părintele al cărui copil nu mai merge la creșă pe perioada stării de urgență beneficiază de o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut.
Procedura de acordare a indeminzației rămâne și ea la fel, adică părintele în cauză primește banii de la angajator, care ulterior va deconta de la stat numai indemnizația netă (suma plătită părintelui). Taxele aferente indeminzației vor fi suportate, în continuare, de angajator.
Comentarii articol (0)