Weissman si altii impotriva Romaniei

La data de 24 mai 2006, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunþat în cazul Weissman ºi alþii împotriva României, constatând încãlcarea articolului 6 din Convenþia pentru Apãrarea Drepturilor Omului ºi a Libertãþilor Fundamentale, care garanteazã dreptul la un proces echitabil, în speþã, componenta sa esenþialã, dreptul de acces la justiþie ºi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiþional la Convenþie care garanteazã dreptul la respectarea bunurilor, decurgând din imposibilitatea pentru reclamanþi de a-ºi dovedi dreptul de creanþã în faþa instanþelor interne, care nu au mai examinat fondul cererii introduse de aceºtia, anulând-o ca netimbratã.

În fapt, reclamanþii au introdus, la data de 11 mai 1999, o acþiune îndreptatã împotriva Ministerului de Finanþe, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 35.506.776 USD (30.609.289 EURO), reprezentând lipsa de folosinþã a unui imobil naþionalizat, fãrã titlu, în anul 1949, pe perioada 1949–1999.

Instanþele interne au dispus obligarea reclamanþilor la plata unei taxe de timbru de 5 333 215 000 lei (aproximativ 330 000 EUR), deºi reclamanþii au susþinut cã cererea lor este exceptatã de la plata taxei de timbru, fiind o cerere accesorie cererii principale de revendicare a aceluiaºi imobil, cerere care fusese deja judecatã în fond ºi în apel, aflându-se în acel moment în recurs.

Ca o consecinþã a neîndeplinirii obligaþiei de platã a taxei de timbru aferentã acestei cereri, instanþa a dispus anularea acþiunii în pretenþii exercitatã de reclamanþi.

Curtea a reþinut cã taxa de timbru impusã reclamanþilor, pe care a considerat-o foarte ridicatã pentru un justiþiabil obiºnuit, nu a fost justificatã nici de circumstanþele particulare ale cauzei, nici de situaþia financiarã a reclamanþilor, ci a reprezentat un procent fix, stabilit prin lege, a sumei care reprezenta obiectul litigiului. În plus, suma solicitatã de reclamanþi pentru lipsa de folosinþã nu era nici abuzivã ºi nici total nefondatã. Curtea a concluzionat cã suma impusã cu titlu de taxã de timbru a fost excesivã, blocându-se astfel accesul reclamanþilor la instanþã.

De asemenea, Curtea a reþinut cã reclamanþii aveau o „speranþã legitimã” de a le fi acordatã o sumã cu titlu de despãgubiri pentru lipsa de folosinþã, întemeiatã pe prevederile Codului civil ºi pe jurisprudenþa Curþii Supreme de Justiþie. În aceste condiþii, anularea ca netimbratã a cererii reclamanþilor a reprezentat o ingerinþã nejustificatã în dreptul de proprietate, încãlcându-se astfel art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenþie.

În ceea ce priveºte cererea de satisfacþie echitabilã formulatã de reclamanþi în temeiul art. 41 din Convenþie, deºi aceºtia solicitaserã 40.020.428 USD daune materiale ºi 50.000 USD daune morale, Curtea a dispus acordarea sumei de 40.000 Euro, cu titlu de daune materiale, apreciind cã nu se impune acordarea daunelor morale, constatarea încãlcãrii celor douã articole reprezentând, per se, o satisfacþie echitabilã.