Platforma aici.gov.ro ne întâmpină azi, în prima zi lucrătoare din luna mai, cu ceva probleme de funcționare din cauza unei mentenanțe programate. Asta, în contextul în care joi, pe site-ul aici.gov.ro scria că începând cu ora 19:00, 30 Aprilie, platforma se va afla în mentenață, utilizatorii fiind rugați să termine activitatea pe platformă înaintea acestei ore.
În timpul redactării acestui material, am reîncărcat pagina de mai multe ori și pentru puțină vreme aceasta a funcționat normal, adică fără mesajul de întâmpinare privind mentenanța. Prin urmare, nu e exclusă posibilitatea ca demersurile făcute în acest timp pentru solicitarea indemnizațiilor de la stat să fie făcute degeaba sau să fie întrerupte.
Platforma aici.gov.ro este folosită de către firmele cu angajați aflați în șomaj tehnic pentru a cere de la stat fondurile pentru suportarea indemnizațiilor aferente. Problema e că, de luna asta, aceste indemnizații pot fi cerute doar pe această platformă, iar nu și de la agențiile de muncă, așa cum s-a putut face luna trecută. Prin urmare, dacă platforma nu funcționează cum trebuie, solicitările sunt îngreunate.
Aceeași platformă e folosită de PFA-uri, avocați și profesioniști pentru a cere indemnizația de ajutor din cauza inchiderii activității - indemnizația de 75% din câștigul salarial mediu brut.
Comentarii articol (21)