Ordinul ANAF nr. 1029/2020 privind aprobarea formularului utilizat pentru îndeplinirea obligațiilor din OUG nr. 5/2020 (cea care transpune Directiva UE 2018/822 - supranumită si DAC6) conține modelul documentului, iar formularul electronic e disponibil aici.
Cei obligați să raporteze anumite tranzacții transfrontaliere sunt fiscaliștii care sfătuiesc firmele, contabilii sau consultanții fiscali (ca intermediari), avocați, notari, dar, uneori, și companiile în sine. Un asemenea aranjament fiscal este considerat unul ce implică fie mai mult de un stat membru al Uniunii Europene, fie un stat membru și o țară terță, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
De nerespectarea acestei obligații de raportare este legată o amendă de până la 100.000 de lei.
Concret, potrivit ordinului ce conține formularul pe care îl vor folosi consultanții și firmele, formularul va fi completat obligatoriu cu programul de asistență pus la dispoziție de ANAF.
Structura formularului este următoarea: o primă secțiune dedicată datelor de identificare ale declarantului (tipul persoanei, adresa, datele de contact, rezidența fiscală, obligația de raportare din statul membru, care e rolul său dacă se declară intermediar precum și numărul de aranjamente), apoi una urmată de date despre aranjament, de schema aranjamentului (cine e contribuabilul relevant, intermediarul, cine sunt întreprinderile asociate - dacă există - , care e persoana afectată).
Primele termene de raportare erau stabilite inițial pentru astă-vară, dar Guvernul le-a amânat pentru iarna asta. Actul normativ a fost dat pentru eliminarea practicilor fiscale ce permit companiilor să evite plata taxelor și impozitelor sau să obțină reduceri ale acestora, el reprezentând o transpunere a unei directive europene.
Util: Ghid oficial ANAF - Ce optimizări fiscale trebuie raportate începând de luna asta
Comentarii articol (0)