După cum scrie în Ordinul MS și MC nr. 2.855/830/2020, ale cărui prevederi se aplică deja, angajații muzeelor și galeriilor de artă trebuie să respecte următoarele măsuri de protecție:
- purtarea obligatorie a măștii, medicinală sau nonmedicinală, care să acopere gura și nasul;
- izolarea la domiciliu dacă au luat contact cu un caz suspect sau confirmat de coronavirus;
- nu se prezintă la seriviciu dacă au simptome ale infecțiilor respiratorii;
- își informează superiorii dacă au fost testați pozitiv cu coronavirus sau dacă au luat contact cu persoane infectate sau suspecte de coronavirus;
- își spală mâinile de câte ori este necesar și nu își ating fața cu mâinile neigienizate.
Apoi, în ceea ce privește accesul vizitatorilor în muzee, acesta se va face în următoarele condiții:
- se plasează la loc vizibil anunțuri despre distanțarea fizică și despre regulile de intrare în muzeu;
- între persoanele care intră în muzeu trebuie să fie o distanță de minimum doi metri, iar numărul de persoane nu va depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- stabilirea unui sens unidirecțional de vizitare, pentru facilitarea menținerii distanței fizice;
- limitarea vizitelor la un interval de două ore;
- vizitatorii trebuie să poarte mască de protecție, medicinală sau nonmedicinală, care să acopere gura și nasul și să folosească dezinfectantul pentru mâini de la intrarea în muzeu; tot la intrare, se va pune un covor cu dezinfectant pentru încălțăminte;
- persoanele cu simptome de infecție respiratorie nu vor fi lăsate să intre în muzeu;
- se va asigura termometrizarea vizitatorilor, iar cei care refuză acest lucru nu vor putea intra în incita acestuia;
- la ghișeele muzeului se montează paravane despărțitoare;
- se va încuraja plata cu cardul;
- se interzice refolosirea pliantelor sau altor materiale informative;
- suprafețele se dezinfectează regulat, iar încăperile se aerisesc periodic; încăperile climatizate cu recircularea aerului se vor nebuliza o dată pe săptămână, iar instalația de climatizare se va dezinfecta;
- aparatele de ghid audio nu se vor mai folosi;
- cafenelele, zonele de picnic sau spațiile de joacă în aer liber nu se vor folosi.
Potrivit aceluiași ordin, angajatorii vor trebui:
- să facă triaj epidemiologic, iar dacă angajații au simptome ale infecțiilor respiratorii și/sau temperatură peste 37,3 grade Celsius să fie trimiși acasă;
- să asigure măști de protecție pentru angajați;
- să asigure distanță de minimum doi metri între angajați;
- să realizeze un program decalat, astfel încât să se evite aglomerările la locul de muncă;
- să acorde pauze de masă eșalonat.
Pentru personalul care lucrează în birouri, angajatorii vor asigura următoarele:
- distanță de 1,5 metri între angajații de la birourile față-spate și spate-spate;
- la birourile deschise se vor monta paravane ce se vor dezinfecta zilnic;
- suprafețele de lucru se vor dezinfecta o dată la patru ore;
- încăperile vor fi aerisite periodic, iar dacă sunt climatizate cu recircularea aerului, nebulizarea se va face săptămânal;
- pauza de masă se acordă eșalonat.
În mare parte, măsurile prezentate mai sus vor trebui respectate și de cei care își desfășoară activitatea în biblioteci. Spre deosebire de muzee și galerii de artă, accesul publicului în biblioteci va depinde și de următoarele aspecte:
- biroul de la recepție trebuie amenajat astfel încât fiecare angajat să aibă locul lui (distanță de 1,5 metri între angajați);
- se vor monta marcaje în apropierea biroului, pentru a impune distanța de cel puțin un metru între utilizatori;
- se va stabili un plan de trafic pentru a evita aglomerările;
- documentele se vor rezerva prin telefon sau e-mail și se vor ridica la o oră stabilită, pentru a preveni aglomerarea de cititori;
- documentul cerut de utilizator se ridică de la raft doar de personalul bibliotecii, nu de cititori;
- accesul la calculatoarele din bibliotecă va fi limitat, iar dacă nu sunt dezinfectate periodic, se recomandă anularea acestui serviciu;
- dacă documentele nu se pot dezinfecta, se recomandă o perioadă de carantină a acestora, astfel: minimum trei zile pentru documente fără elemente de plastic (cărți, reviste), zece zile pentru documente cu coperte laminate (monografii, periodice) și pentru documente din plastic (CD/DVD);
- dacă există posibilitatea de dezinfectare a documentelor, acestea se dezinfectează cu substanțe speciale și se reintroduc în uz după trei zile;
- se va amenaja un spațiu de carantină pentru documente, iar dezinfectarea lor se va face de personalul bibliotecii care va purta echipament de protecție.
Starea de alertă a fost instituită la data de 15 mai 2020, și poate fi prelungită dacă analizele autorităților vor indica o creștere mare a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.
Comentarii articol (0)