CJUE: Clauzele care se aplică automat într-un contract, în baza legii, nu pot fi abuzive

Conform CJUE (care s-a pronunțat asupra acestui aspect în cauza C-81/19 NG și OH/SC Banca Transilvania SA), „Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nu se aplică unei clauze contractuale care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință”. Normele care se aplică în lipsa unui acord contractual se numesc norme „supletive”.

Ca să ajungă la această concluzie, CJUE a început prin a reaminti că o clauză contractuală nu va fi acoperită de prevederile directivei (transpuse și la noi în legislație prin Legea nr. 193/2000) dacă acea clauză îndeplinește două condiții:

(i) clauza se aplică ca efect al unei legi sau al unui act administrativ și 

(ii) clauza este obligatorie.

La prima vedere, ar putea părea că normele legale ce se aplică în condițiile legii, dacă părțile nu au stabilit o anumită chestiune contractuală, nu s-ar încadra în categoria de mai sus. Cu alte cuvinte, din moment ce acele norme se aplică doar dacă părțile nu au stabilit ele o anume chestiune (sau, invers, părțile sunt libere să se îndepărteze de normele aplicabile, prevăzând o normă contractuală diferită de norma legală altcumva aplicabilă), ele nu ar fi, de fapt, obligatorii.

Însă CJUE a infirmat acest lucru, hotărând astfel: „expresia <<acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii>> acoperă și normele care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu fi intervenit alte acorduri. Or, din acest punct de vedere, această dispoziție nu face nicio distincție între dispozițiile care se aplică independent de alegerea părților contractante și dispozițiile supletive. În această privință [...], împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziție de drept național supletivă este lipsită de relevanță în ceea ce privește verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziție este exclusă”.

CJUE a răspuns la o întrebare preliminară trimisă de o instanță românească, ce a trebuit să soluționeze un litigiu între un consumator și o bancă. Legislația care se aplica la momentul încheierii contractului (în lipsa stabilirii unei chestiuni de către consumator și bancă) prevedea că rambursarea unui împrumut trebuia să se facă în aceeași monedă în care a fost contractat împrumutul - în speță, franci elvețieni.