Spălarea banilor: Tranzacțiile suspecte ajung mai ușor în atenția autorităților. Ce trebuie să știi despre raportarea lor

Obligația pentru notari, avocați ori contabili, printre alții (pe scurt, entități raportoare, în accepțiunea Legii nr. 129/2019), de a raporta autorităților orice tranzacție suspectă ce este făcută prin intermediul lor nu este deloc ceva nou, aceasta existând în legislația pentru prevenirea spălării banilor și înaintea modificării la care m-am referit mai sus (mai multe detalii pot fi găsite aici sau aici).

Ordonanța de urgență nr. 111/2020, însă, a adus o serie de schimbări Legii nr. 129/2019, inclusiv în privința raportării și investigării tranzacțiilor suspecte. În concret, noul act normativ a modificat legea aplicabilă în domeniu, prin precizarea expresă că, de acum, orice tranzacție suspectă poate fi investigată de ONPCSB, fie ca urmare a unei sesizări, din partea unei entități raportoare, fie din oficiu. Pentru a se autosesiza, este suficient ca ONPCSB să fi aflat, pe orice cale, despre tranzacția în cauză.

Ce sunt tranzacțiile suspecte și ce obligații de raportare presupun

După cum le sugerează și numele, tranzacțiile suspecte se referă la acele situații când serviciile unei entități raportoare sunt folosite într-un mod ce ar presupune riscuri crescute de spălare de bani sau de finanțare a terorismului.

Dar Legea nr. 129/2019 este mult mai precisă, în acest, sens și prevede, în primul rând, patru cazuri specifice în care tranzacțiile pot fi considerate suspecte:

• bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului sau
• persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu este cine pretinde a fi sau
• informațiile pe care entitatea raportoare le deține pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi (cu alte cuvinte, e vorba de situațiile în care entitatea raportoare deține anumite informații specifice ce ar putea activa obligația de raportare a unei tranzacții, informațiile respective arătând riscul existent de care vorbeam mai sus);
• atunci când există indicii că datele deținute despre client ori beneficiarul real nu sunt reale sau de actualitate, iar clientul refuză să le actualizeze ori oferă explicații care nu sunt plauzibile.

De asemenea, Legea nr. 129/2019 mai prevede că entitățile raportoare vor avea obligația să notifice Oficiul în orice situație în care apar suspiciuni cu privire la tranzacție. În acest scop, se va ține cont de:

• caracterul tranzacției;
• scopul economic al tranzacției (sau lipsa acestuia) sau
• motivația tranzacției (cum ar fi existența unor anomalii față de profilul clientului).

Se poate vedea clar că această ultimă situație, de fapt, are un caracter general și presupune o analiză pe fond a tranzacției. În esență, orice anomalie ar putea fi considerată suspicioasă și să ducă la o obligație de raportare la ONPCSB.

În final, OUG nr. 111/2020 a mai introdus o situație în care o tranzacție ar putea fi considerată suspectă: dacă ONPCSB solicită acest lucru. Acest lucru a fost introdus, probabil, pentru a corela cauzele de identificare a tranzacțiilor suspecte cu competența Oficiului de a se autosesiza, despre care am vorbit mai sus.

Un lucru important de precizat și de scos în evidență e inter-dependența obligației de identificare și raportare a tranzacțiilor suspecte și a celei de cunoaștere a clientelei (care presupune că entitățile raportoare au implementate procese prin care să înțeleagă cine le folosesc serviciile și cu ce scop).

Acest lucru devine evident prin raportare la formularea situațiilor „reziduale” de identificare a tranzacțiilor suspecte, adică orice tranzacții ce prezintă suspiciuni din cauza unor inadvertențe sau anomalii (lucru ce va fi mai ușor de identificat dacă au fost implementate proceduri adecvate de cunoaștere a clientelei).

Excepțional, există anumite situații în care anumite entități raportoare pot să scape de obligația de a raporta anumite informații. De exemplu, avocații pot să nu sesizeze ONPCSB, dacă informațiile primite de la client au legătură, de exemplu, cu pregătirea apărării într-o procedură judiciară sau se urmărește acordarea de consiliere juridică în vederea evitării ajungerii într-o procedură judiciară. 

Această excepție nu se va aplica, însă, dacă activitatea de consiliere juridică este acordată expres în vederea spălării banilor sau a finanțării terorismului.

O altă excepție - deși nu una propriu-zisă - de la obligația de raportare a tranzacțiilor este situația în care amânarea finalizării unei tranzacții este imposibilă sau neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacției suspecte. În asemenea situații, raportarea tot este obligatorie, ulterior finalizării tranzacției (de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea acesteia), cu motivarea întârzierii.

Ce se întâmplă ulterior raportării unei tranzacții suspecte (sau ulterior autosesizării) Oficiului

Dacă identifică o tranzacție suspectă, entitatea raportoare sesizează ONPCSB înainte de a o finaliza. Timp de 24 de ore de la înregistrarea raportării (care trebuie confirmată de îndată de Oficiu), acea tranzacție nu poate fi finalizată. În această perioadă de 24 de ore se pot întâmpla două lucruri:

• ONPCSB poate dispune suspendarea tranzacției;
• dacă Oficiul nu dispune suspendarea tranzacției, atunci ea poate fi finalizată.

În schimb, dacă tranzacția este suspendată, aceasta poate dura până la 48 de ore, timp în care ONPCSB verifică tranzacția. Aici, din nou, se pot întâmpla două lucruri:

• se dovedește că tranzacția nu prezintă, de fapt, probleme (într-un astfel de caz, Oficiul va notifica acest lucru entității raportoare);
• prelungirea cu încă 72 de ore (de data această, solicitarea de suspendare trebuie înaintată de către ONCPSB Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

În acest din urmă caz, Parchetul va comunica decizia luată ONPCSB, care o va comunica entității raportoare și care trebuie să o implementeze imediat.