Potrivit OUG nr. 132/2020, ale cărei prevederi se aplică de luni, statul oferă un ajutor financiar pentru zilierii care își desfășoară activitatea în unul din domeniile de activitate prevăzute la art. 13 din Legea nr. 52/2011. Este vorba despre domenii precum:
- agricultură, vânătoare și servicii anexe;
- creșterea și reproducția animalelor semi-domesticite și a altor animale;
- alimentație (catering) pentru evenimente;
- restaurante;
- baruri și alte activități de servire a băuturilor;
- hoteluri și alte facilități de cazare.
Ajutorul constă în acordarea unei sume de 35% din remunerația cuvenită pentru ziua de muncă. Suma se plătește zilierilor de beneficiarul de lucrări și se decontează ulterior de la buget, în cel mult zece zile de la data depunerii cererii. Cererea de decontare și listele cu zilierii se vor depunde de către beneficiar, în fiecare lună, în format electronic.
"Suma prevăzută la alin. (1) se acordă de către beneficiarul de lucrări, din bugetul propriu, la momentul plății contravalorii muncii zilnice, și, ulterior, se decontează integral, la cererea acestuia, pentru persoanele pentru care a fost plătită, de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București", scrie în OUG nr. 132/2020.
Practic, banii se vor acorda pentru o perioadă de trei luni, prin ANPIS sau AJPIS. Beneficiarii de lucrări vor cere banii pentru luna anterioară, termenul-limită fiind data de 5 a fiecărei luni. Asta înseamnă că documentația pentru luna august se depune în septembrie.
Reamintim faptul că registrul electronic de evidență a zilierilor a devenit obligatoriu de la 25 iulie.
Comentarii articol (0)