Sprijinul financiar este cuprins în OUG nr. 132/2020 și normele sale de aplicare sunt cuprinse în Ordinul ministerului muncii nr. 1376/2020.
Astăzi vedem că platforma aici.gov.ro, folosită deja de câteva luni de firmele și profesioniștii persoane fizice care au cerut diverse forme de ajutor financiar de la stat, a primit actualizarea necesară și solicitanții pot depune documentele. Sunt cuprinse ambele proceduri pe platformă, respectiv cea prin care se cer banii și cea prin care se depun apoi documentele justificative pentru a dovedi ce s-a făcut cu banii respectivi.
Pe scurt, angajatorii depun pe platformă o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal, o declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal și lista telesalariaţilor pentru care se solicită acordarea banilor. Dacă autoritățile aprobă cererea, în termen de zece zile se vor face plățile, în ordinea depunerii cererilor, prin virament în conturile deschise de angajatori la bănci. Apoi, firmele au 30 de zile pentru a transmite documentele justificative. Asta este, în mare, procedura în ceea ce privește acest tip de ajutor financiar.
Iată, mai jos, câteva aspecte ce nu trebuie neglijate atunci când solicitați banii:
1. Cele minimum 15 zile de telemuncă din timpul stării de urgență
Ordonanța este destul de clară în privința acestei condiții - sprijinul se acordă "angajatorilor, pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență pentru cel puțin 15 zile lucrătoare". Nu se specifică însă că zilele acelea trebuie să fi fost și consecutive.
De menționat că la Senat a fost propus, în proiectul de aprobare a OUG 132, ca ordonanța să le profite mai multor firme. Mai exact, banii să poată fi dați și dacă firmele nu au optat la nivel declarativ pentru telemuncă în starea de urgență, ci abia în timpul stării de alertă - detalii despre propunere, în acest material.
2. Angajatorul nu are activitatea suspendată și alte condiții eliminatorii
Mai sunt și alte condiții de acordare a banilor care exclud din start anumite categorii de firme, condiții pe care le găsim și asumate prin declarația pe propria răspundere:
- angajatorul nu se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate, potrivit legii; dar ar putea fi vorba de firme care sunt în procedură de insolvență și nu au ajuns în faliment;
- angajatorul nu este înregistrat în jurisdicţii necooperante în scopuri fiscale; avem o listă la nivelul Uniunii Europene (UE) cu aceste jurisdicții, ce include țări din afara UE care încurajează practici fiscale abuzive, reducând în mod drastic veniturile din impozitul pe profit ale statelor membre (mai multe detalii, aici).
3. Trecerea la telemuncă trebuie să reiasă din Revisal - trebuia trecută încă din primăvară, de fapt
Ajutorul promis de Guvern pentru firmele care au avut telesalariați măcar 15 zile în perioada stării de urgență nu va putea fi accesat de cei care nu apar în sistem cu telemuncă, care au făcut trecerea doar la nivel practic, prin acte unilaterale. Chestiunea e subliniată în normele de aplicare ale acestei măsuri, unde vedem, în tabelul pe care solicitanții îl vor completa la solicitarea banilor, că trebuie menționat "[n]umărul și data contractului individualde muncă/actului aditional la contractul individual de muncă, după caz, prin care s-a stabilit desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă", conform înregistrării din Revisal.
Atenție! Este subliniată și în tabel chestiunea modalității de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat. Potrivit Legii telemuncii, contractul de telemuncă trebuie să cuprindă acest lucru.
4. Trebuie să arăți ce cumperi de banii respectivi - altfel îi dai înapoi
Mai mult decât atât, există un termen strâns pentru asta. În termen de 30 de zile de la acordarea sumei, firma trebuie să trimită agenției de muncă documente justificative pentru cumpărăturile respective. "În cazul nerespectării obligației de transmitere a documentelor justificative referitoare la achiziția categoriilor de bunuri stabilite prin ordinul ministrului muncii și protecției sociale, angajatorul restituie integral suma acordată, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului (de 30 de zile pentru a aduce documentele justificative - n.red.)". Nu se spune însă nimic despre o eventuală dobândă.
5. Ce ai voie să cumperi și cu ce documente te duci la agenția de muncă apoi
Nu sunt prevăzute de ordonanță, ci de normele de punere în aplicare (reamintim că, la momentul redactării articolului, acestea sunt încă nepublicate în Monitor):
-
categoriile de bunuri:
- Sisteme de calcul tip laptop/notebook;
- Tablete;
- Smartphone;
- Echipamente periferice de intrare şi ieşire aferente bunurilor prevăzute la pct.1-3;
- Echipamente necesare conectării la internet a bunurilorprevăzute la pct.1-3;
- Licenţe aferente sistemelor de operare şi aplicaţiilor software aferente bunurilorprevăzute la pct.1-3 necesare pentru desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 81/2018.
-
documentele justificative:
- facturile fiscale emise de către furnizorii de bunuri şi servicii tehnologice;
- bonurile fiscale sau extrasele de cont care să ateste plata facturilor prevăzute la lit. a);
- fişele de evidenţă a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosinţa telesalariaţilor, întocmite conformmodelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile;
- bonurile de mişcare a mijloacelor fixe date în folosinţa salariaţilor, întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2634/2015;
- situaţia cu serviciile tehnologice pe care angajatorul le asigură fiecărui telesalariat.
Practic, angajatorii au un termen relativ scurt să facă achizițiile și trebuie să aibă grijă să se încadreze în lista respectivă cu produsele cumpărate. Firește, nimic nu îi împiedică să cumpere și alte lucruri, doar că, probabil, agențiile de muncă vor tăia de pe listă orice achiziție care nu se încadrează și, practic, firmele vor fi plătit acele lucruri nu din banii statului, ci din propriul buzunar.
6. Banii se vor acorda în ordinea depunerii solicitărilor
Chestiunea este subliniată în ordonanță - "banii se acordă în ordinea depunerii solicitărilor, până la 31 decembrie 2020, din bugetul asigurărilor de șomaj, prin ANOFM, în limita fondurilor alocate cu această destinație". Totuși, ideal ar fi ca solicitările să se facă cât mai curând, pentru că e posibil ca banii să se epuizeze destul de repede.
Comentarii articol (9)