Din prima jumătate a anului 2020, ANAF are o nouă direcție care se ocupă de analiza de risc și care este deja funcțională. Direcția analizează comportamentele fiscale ale contribuabililor, iar dacă acestea le ridică suspiciuni, se vor demara verificări amănunțite. Deși grila indicatorilor aplicați de către ANAF ȋn calculul gradului de risc fiscal nu este publică, practicienii de la ATIPIC Transfer Pricing Solutions au identificat 11 tipare de comportament fiscal asociat prețurilor de transfer, care pot genera controale din partea autorităților.
,,Ȋn experiența noastră practică, am identificat 11 situații frecvente care pot genera controale fiscale, ȋnsă acestea nu sunt singurele care pot genera un control, lista putând fi completată cu o multitudine de alte criterii. Este, însă, important ca o companie să conștientizeze, să prevină sau să corecteze, unde este cazul, principalii factorii de risc care o pot face vulnerabilă ȋn fața autorităților fiscale”, spune Viorel Sbora, Transfer Pricing & DAC6 Partner, ATIPIC Transfer Pricing Solutions, într-un comunicat remis redacției.
1. Înregistrarea de pierderi contabile în ultimii 5 aniAtunci când tranzacțiile cu părți afiliate au o pondere crescută în cadrul cifrei de afaceri a companiei sau sunteți un contribuabil captiv în cadrul grupului, pierderile contabile recurente pot genera un control din partea autorităților.
Dacă vă aflați ȋn această situație, pentru a evita potențialele penalități, trebuie să documentați pierderile extensiv și coerent.
2. Cereri de rambursare de TVA de la bugetul de statChiar dacă tendința din ultimii ani este de rambursare a TVA-ului, cu sesizare pentru efectuarea unei inspecții fiscale de fond ulterioară, existența dosarului de prețuri de transfer poate determina autoritățile fiscale, în anumite situații, să nu mai solicite efectuarea unui control ulterior.
3. Marje de profit sub media marjelor raportate de alte companii cu același cod CAENUnul dintre motivele principale pentru care sunt demarate inspecții fiscale în ultima perioadă este reprezentat de obținerea unor marje de profit mai mici comparativ cu alte companii cu același cod CAEN, coroborat cu existența unei relații de afiliere identificate în bazele de date Amadeus și / sau Orbis sau în declarația 394. Cum știți dacă vă aflați în această situație? Trebuie sa faceți o analiză în baza de date Amadeus sau Orbis – analiză cu care vă poate ajuta consultantul de prețuri de transfer.
4. Ȋnregistrarea de ajustări interne voluntare de prețuri de transferFie că vorbim despre ajustările prețurilor de achiziție inițiale în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate, fie despre ajustările de final de an ale marjelor de profitabilitate obținute de entitatea locală prin prisma unor politici de grup, e necesar ca acestea să fie susținute de raționamente corecte și documentații justificative în cadrul dosarului de prețuri de transfer.
Este important ca facturile de ajustări să fie înregistrate în contabilitatea entității locale în exercițiul financiar de care aparțin, în caz contrar existând riscul de a se denatura rezultatele financiare și în consecință de a fi încadrați cu grad de risc fiscal ridicat.
5. Tranzacții cu părți afiliateÎncepând din septembrie 2020, tranzacțiile cu persoane afiliate vor trebui semnalate distinct în formularul 394.
Declarația va conține o secțiune în care se va bifa DA sau NU – dacă s-au făcut sau nu tranzacții cu persoanele afiliate, române sau străine, în perioada de raportare vizată de formular.
6. Discrepanțe între declarațiile de TVAÎn cazul în care desfășurați tranzacții cu entități afiliate, valoarea achizițiilor și a livrărilor trebuie declarată la fel de către ambele părți în declarația 394, orice discrepanță materială având potențialul de a conduce la începerea unei inspecții fiscale.
7. Realizarea de restructurări (fuziuni, divizări, dizolvări, transfer de business, insolvențe)Realizarea unor fuziuni, divizări, transfer de business sau dizolvări conduce adesea la variații semnificative în rezultatele financiar-contabile raportate de către o companie. Aceste variații pot atrage atenția autorităților fiscale care pot lua decizia demarării unei inspecții fiscale, caz în care este indicat să existe deja pregătite rapoarte de evaluare.
În plus, declararea procedurii de insolvență poate conduce la neîncasarea de impozite și taxe de către ANAF, motiv pentru care începerea procedurii de insolvență este adesea precedată de o inspecție fiscală de fond în care se verifică inclusiv dosarul prețurilor de transfer.
8. Servicii administrative cu valoare semnificativă, dar fără documentație adecvatăO altă situație care poate ridica semne de întrebare autorităților este cazul în care, în lista tranzacțiilor cu părțile afiliate, se regăsesc servicii de natură administrativă primite de la o entitate externă din cadrul grupului – management, IT, contabilitate. Acestea pot crește gradul de risc dacă respectivele servicii sunt justificate doar prin facturi cu o descriere limitată, au valori semnificative ȋn comparație cu cifra de afaceri sau chiar produc pierderi la nivel local.
9. Raportarea profiturilor ȋntr-un alt loc față de cel al desfăşurării activităţilor economicePrincipala concluzie desprinsă din rapoartele CbCR este existența de neconcordanțe între jurisdicția în care se raportează profiturile și jurisdicția în care se desfășoară activitățile economice.
Companiile care fac parte din grupuri în care s-au raportat profituri mai mari în alte jurisdicții decât profiturile raportate în România se pot aștepta la o inspecție fiscală.
10. Nedepunerea sau întârzierea depunerii declarațiilor fiscale și a plății impozitelor și taxelorStructurile ANAF urmăresc ȋndeaproape colectările de taxe și caută să combată evaziunea fiscală. Evident, pentru o colectare cât mai eficientă, autoritățile recurg la controale în cazurile în care se întârzie depunerea declarațiilor fiscale sau, mai rău, nu se achită la timp impozitele și taxele datorate.
11. Discrepanțe între sumele raportate în situațiile financiare și declarațiile fiscaleDacă veniturile şi cheltuielile raportate în Declaraţia 101, privind impozitul pe profit, şi cele raportate în Formularul 20 nu corespund, autoritățile fiscale se pot sesiza și pot demara o inspecție fiscală de fond, în cadrul căreia să solicite și dosarul prețurilor de transfer.
Experții ATIPIC sfătuiesc contribuabilii să analizeze criteriile de risc de mai sus pentru a identifica dacă acestea sunt îndeplinite.
Mai mult, pentru prevenirea disputelor, precum și pentru eliminarea posibilității unei inspecții fiscale, contribuabilii ar trebui să obțină un Acord de Preț în Avans (APA) care să acopere tranzacțiile cu valoare semnificativă. Pentru toate celelalte tipuri de tranzacții, companiile sunt ȋndemnate să pregătească dosarul de prețuri de transfer la timp, precum și să justifice și să documenteze adecvat toate tranzacțiile cu risc crescut.