Concret, Legea 55/2020 este cea care a stabilit că solicitarea insolvenței, de către debitori, este opțională: „Debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi (18 mai 2020 - n. red.), sau care ajunge în stare de insolvență poate, pe durata stării de alertă, să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere.”
România se află în starea de alertă din 15 mai 2020, adică de mai bine de șase luni, iar această stare a lucrurilor are șanse destul de mari să se prelungească și în prima parte a anului 2021, cel puțin. În cel mai rău caz, având în vedere evoluția epidemiei, putem presupune că starea de alertă va fi menținută cel puțin până începe vaccinarea anticoronavirus.
Din moment ce terminarea stării de alertă este un eveniment care cu greu ar putea fi estimat acum, datornicii n-ar trebui să amâne nejustificat intrarea în insolvență. Orice întârziere poate duce la creșterea datoriilor și la concedieri. Practic, dacă un creditor ajunge să ceară insolvența pe care debitorul n-a vrut s-o ceară, de cele mai multe ori va fi prea târziu pentru a mai redresa afacerea.
„Cel mai important aspect pe care trebuie să îl ia în considerare debitorul este timpul: accesată la timp, procedura de insolvență poate salva businessul, locurile de muncă și mediul de afaceri din jurul debitorului. Întârzierea în recunoașterea stării de incapacitate de plată și declanșarea procedurii de insolvență chiar de către debitor va duce în mod inevitabil la creșterea datoriilor (creanța plus accesorii), pierderea unor locuri de muncă (în încercarea de a reduce cheltuielile), scăderea cifrei de afaceri (dacă nu ai personal, reduci volumul de muncă), scăderea gradului de lichiditate tot mai accentuat, ca urmare a reducerii volumului de muncă.
La momentul la care creditorul decide promovarea unei cereri de deschidere a insolvenței, împotriva unui debitor, în aproape toate cazurile este prea târziu pentru ca acesta să mai poată beneficia cu adevărat de avantajele pe care Legea insolvenței i le conferă, reorganizarea afacerii sale rămânând un vis care se alătură regretului de a nu fi cerut protecția tribunalului la timp”, a opinat Mariana Popa.
Citește și: Deși multe firme se tem de insolvență, declanșarea la timp a procedurii poate salva, de fapt, o afacere de la faliment.
Specialista ne-a spus că procedura insolvenței a fost gândită ca un fel de umbrelă de vreme rea pentru datornicii de bună credință: „Procedura insolvenței pleacă de la prezumția că cel îndatorat a făcut tot ce a depins de el pentru a-și plăti datoriile și doar împrejurările mai presus de voința sa (și contrare tuturor eforturilor sale) l-au împiedicat. Debitorul ajunge de bună voie la tribunal, pentru a căuta protecția oferită de organele de aplicare ale procedurii, care sunt judecătorul sindic și practicianul în insolvență nominalizat de judecător la data deschiderii procedurii.”
În esență, printre avantajele intrării în insolvență, Mariana Popa a enumerat:
- suspendarea tuturor executărilor silite la data deschiderii procedurii;
- promovarea de acțiuni de chemare în judecată a propriilor debitori fără plata taxelor de timbru la valoarea pretențiilor formulate;
- orice furnizor de servicii (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea) nu le poate schimba, refuza ori întrerupe temporar, în cazul în care debitorul are calitatea de consumator captiv;
- toți creditorii trebuie să se înscrie la masa credală pentru a putea fi plătiți, conservându-se astfel activul debitorului și oferind acestuia oportunitatea de a structura și elabora, consiliat de profesioniști în managerierea unei situații de stres financiar, un plan de reorganizare, cu termene de plată cuprinse într-un program de plăți eșalonate pe parcursul mai multor ani.
Citește și: Concordatul preventiv: Companiile cu datorii pot evita insolvența și își pot salva afacerile, dacă apelează la această variantă.