Ce ar trebui să știe angajații despre dreptul la pauza de masă

Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale. Repausul reprezintă orice perioadă care nu face parte din timpul de muncă.

Pauza de masă poate face parte din repausul zilnic numai în situația în care durata zilnică de muncă depășește șase ore. În cazul tinerilor sub 18 ani, pauza de masă este obligatorie și va avea cel puțin 30 de minute dacă durata zilnică a timpului de muncă depășește patru ore și jumătate.

Dacă prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern nu s-a prevăzut altfel, pauza de masă nu este inclusă în durata zilnică normală a timpului de muncă. Astfel, în lipsa unor prevederi exprese, durata pauzei de masă este negociabilă, fiind obligatorie menționarea acesteia în cadrul contractului individual de muncă. Se poate observa că nici în privința momentului nu există o dispoziție expresă, aceasta fiind oarecum identificabilă, fiind obligatorie acordarea sa după șase ore de muncă, iar, în cazul tinerilor care nu au împlinit 18 ani, după patru ore și jumătate.

Putem astfel concluziona, pe scurt, că:

1. Pauza de masă, de regulă, nu este inclusă în durata zilnică normală a timpului de muncă.
2. Momentul acordării si durata pauzei de masă pot face obiectul unei negocieri individuale sau colective dacă nu sunt prevăzute în regulamentul intern.
3. În funcție de specificul activității, atât durata și momentul acordării pauzei pot fi  stabilite de angajator atunci când sunt prevăzute în regulamentul intern.
4. În cazul tinerilor care nu au împlinit 18 ani, durata pauzei de masă va fi de cel puțin 30 de minute și va fi acordată după patru ore și jumătate de muncă.
5. Acordarea pauzei de masă este obligatorie după depășirea a șase ore de muncă.
6. Pauza de masă poate fi inclusă în durata normală a timpului de muncă dacă acest lucru este prevăzut în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern.

Între două zile de muncă, repausul zilnic nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive, cu excepția cazului în care activitatea se desfășoară în schimburi și repausul zilnic va fi de cel puțin opt ore consecutive. 

Munca în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariații se succed unul pe altul la același post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, și care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activități în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală. Munca în schimburi este stabilită, obligatoriu, prin contractul individual de muncă.

Situația celor care lucrează mai mult de opt ore

Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore. Deși în condițiile unui program normal de muncă includerea pauzei de masă în durata zilnică normală a timpului de muncă este un avantaj pentru salariați, în această situație poate reprezenta un dezavantaj. De regulă, un program de lucru de 12 ore/zi dă dreptul salariatului la un repaus zilnic de cel puțin 24 de ore consecutive atunci când pauza de masă nu este inclusă în durata normală muncă. Analizând dispozițiile  art. 111 din Codul muncii, respectiv definiția timpului de muncă, constatăm că reprezintă timp de muncă orice perioadă în care:

• salariatul prestează munca,
• se află la dispoziția angajatorului și
• îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale.

În timpul pauzei de masă salariatul nu prestează activitatea pentru care a fost angajat și nu-și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, chiar dacă, teoretic, s-ar afla la dispoziția angajatorului. Pauza de masă face parte din  timpul de repaus, acesta reprezentând orice perioadă care nu face parte din timpul de muncă, chiar dacă salariatului, conform regulamentului intern, contractului colectiv sau individual de muncă nu-i este afectat salariul atunci când pauza de masă este inclusă în programul de lucru.

Altfel spus, atunci când salariații care au fost prezenți la locul de muncă 12 ore într-o zi, dacă pauza de masă a fost inclusă în această perioadă, angajatorul ar putea invoca faptul că aceștia nu au prestat efectiv 12 ore, ci o perioadă de timp diminuată cu durata pauzei de masă, putând evita acordarea repausului zilnic de cel puțin 24 de ore consecutive.

Sigur, situația expusă anterior ține strict de interpretarea ad literam și fără a lua în considerare scopul acordării repausului zilnic obligatoriu, acela de a oferi salariatului o perioadă suficientă de timp pentru a se reface după prestarea unei activități peste durata normală a timpului de muncă de opt ore/zi. Forțarea excesivă a unei astfel de interpretări poate provoca prejudicii atât salariatului, cât și angajatorului, acesta fiind un motiv suficient de serios pentru respectarea repausului zilnic minim.

Dispozițiile legale cu privire la durata repausului zilnic sunt aplicabile în cazul unui singur angajator și al unui singur raport de muncă. În practică și în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Codul muncii, orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. În acest caz nu există o limitare expresă cu privire la timpul maxim de muncă sau o obligație a salariatului de a respecta repausul  zilnic minim. Fac excepție contractele de muncă încheiate pentru realizarea unor proiecte din cadrul programelor cu finanțare specială unde salariații nu pot depăși o limită de 12 ore/zi.