Noi îți vom propune o listă cu câteva activități, obiceiuri simple pe care le poți face împreună cu copilul tău încă de la vârsta grădiniței, pentru a-l învăța despre protecția mediului înconjurător. Sperăm să le aplici și să-ți fie de mare folos.
Educație ecologică pentru copii: fără risipă
Închide robinetul atunci când te speli pe dințiAcest obicei poate fi deprins de când copilul are 1 an și jumătate, maxim doi, atunci când deja învață să se spele singur pe dinți. A lăsa apa să curgă este o risipă. Când te speli pe dinți cu robinetul deschis, poți să consumi până la 12 litri pe minut. Ceea ce este foarte mult, nu?
Economisește hârtie
O foaie are două fețe, deci copilul tău poate face două desene pe ea! Spune-i că folosind mai puțină hârtie vom păstra vii pădurile care sunt esențiale planetei pe care trăim!
Sortează deșeurile
Puteți lua coșuri de gunoi de diverse culori și acasă, așa cum sunt cele amplasate în spațiile publice. Poți imprima denumirile (hârtie/carton, plastic, sticlă, deșeuri menajere) și să le lipești pe culoarea potrivită fiecărui deșeu.
Explică-i că o cutie cu suc de fructe trebuie pusă în recipientul pe care scrie „hârtie și carton”, iar paharul de iaurt, după ce este consumat, trebuie să meargă în coșul „de plastic”. Desigur, aceste instrucțiuni trebuie repetate în mod regulat.
Pentru a-i motiva pe copii, explică-le că anumite deșeuri vor fi transformate în noi obiecte: 200 de doze de suc pot fi folosite pentru a face o nouă bicicletă. O tonă din ambalaj de plastic poate fi materia primă pentru 1.800 articole vestimentare noi.
Educație ecologică pentru copii: bunele obiceiuri se deprind la vârste mici
Colectează bateriile uzate din jucăriile taleDin aproximativ un miliard de baterii puse pe piață, doar 33% sunt colectate pentru reciclare! Dă-i copilului o cutie mică pentru a depozita bateriile uzate din jucăriile sale. Data viitoare, când veți merge împreună la cumpărături, îndrumă-l pe el să le depună la centrele de colectare din magazine.
Explică-i că bateriile nu pot fi aruncate la gunoiul normal, deoarece sunt foarte poluante. Ideal să fi să înlocuiți bateriile de unică folosință cu baterii reîncărcabile, chiar dacă sunt mai scumpe, te vor ajuta să economisești bani pe termen lung.
Nu strica hârtia igienică
Unii copii se distrează desfășurând rola de hârtie igienică prin toată casa sau la toaletă o folosesc în exces. Explică-i că nu este o jucărie, că pentru obținerea hârtiei igienice au fost tăiați copacii din pădure și trebuie să prevenim asta.
Nu umple cada până sus
Mai puțină apă în cadă înseamnă la fel de multă plăcere și distracție la băița de seară. Povestește-i despre zonele în care oamenii abia au acces la apă potabilă, despre viața de pe Pământ care este susținută de apă.
Apoi încingeți o joacă cu rățuștele de baie, cât timp robinetul rămâne închis!
Mergeți la grădiniță, școală sau plimbare pe jos sau cu transportul în comun
Dacă grădinița sau școala sunt în apropiere, obișnuiește-ți copilul să meargă pe jos până acolo. Sau la parcul din zona voastră, sau…oriunde mergeți voi de obicei pe distanțe scurte!
Spune-i copilului că mașina poluează, și făcând acest gest mic, ajută planeta să respire mai bine.
Oprește lumina când ieși din cameră
Este un gest mic care nu necesită efort, dar care ajută enorm la păstrarea resurselor și scăderea facturilor! Dacă toți părinții și copiii din întreaga lume ar juca acest „joc”, vom economisi foarte mult și planeta noastră ar fi mult mai sănătoasă.
Dacă îl înveți de mic acest gest simplu, vei vedea că, într-o zi, copilul tău va fi cel are îți va reproșa că nu ai stins lumina!
Nu arunca nimic pe pământ
Nimic nu este mai îngrijorător decât ambalajele aruncate peste tot pe plajă, pungile și sticlele de plastic de pe marginile drumurilor sau guma de mestecat de pe trotuare.
Pentru a păstra frumusețea locurilor vizitate, învață-ți copilul să folosească coșurile de gunoi sau să strângă deșeurile într-o punguță până găsește unul!
Nu rupe florile, iarba sau ciupercile
Toate plantele pe care le întâlniți sunt parte integrantă a naturii. Pentru a-ți ajuta copilul să înțeleagă, explică-i că florile, iarba și ciupercile au rădăcini în pământ și sunt în viață.
Insectele și animalele au nevoie de ele pentru supraviețuire. Dacă smulge plantele, această mică lume microscopică va fi distrusă.
Educație ecologică pentru copii: natura merită respectul nostru
Să aleagă jucării fabricate în RomâniaExplică-i că jucăriile fabricate în alte țări îndepărtate au un drum lung de parcurs până ajung la noi. Trebuie transportate cu avionul sau cu vaporul, ceea ce poluează foarte mult mediul înconjurător. Acest lucru duce la accelerarea încălzirii globale și la dispariția multor animale.
Observați împreună natura
Profită de fiecare week-end cu vreme frumoasă pentru plimbări în natură alături de copilul tău! Va fi o ocazie excelentă să-i explici caracteristicile fiecărui antotimp, să deteminați împreună vârsta unui copac sau să-i explici de ce cad frunzele toamna.
Povestește-i despre animalele și păsările pe care le întâlniți în excursiile voastre, despre rolul și locul fiecărei vietăți pe pământ. Cu siguranță va fi mult mai conștient de importanța fiecărui element al naturii!
Faceți împreună experimente
Ce modalitate mai bună de a înțelege natura decât a realiza experimente?! De exemplu, dacă se întreabă cum se formează zăpada, profită de ocazie și spune-i pe înțelesul său tot ce trebuie să știe despre cele trei stări de agregare ale apei, precum și despre circuitul său în natură.
Poți face câte un mic experiment pentru a înțelege cum îngheață, se topește, condensează și se evaporă apa. Va înțelege mult mai ușor!
Consumați alimente în mod responsabil
Fă un obicei în familia ta în a consuma produsele sezoniere, fără a cumpăra în exces, pentru a nu arunca mâncarea. Alege să cumperi de la producătorii locali, favorizând astfel consumul de produse ecologice.
Dacă vă faceți cumpărăturile într-un supermarket, învață copilul să citească etichetele produselor și modul de „descifrare” a acronimelor de pe ambalaj. De exemplu, îl poți învăța diferența dintre diversele categorii de ouă: de la găinile crescute în aer liber sau în cuști.
Comentarii articol (0)