De exemplu, potrivit legii, se instituie reguli specifice cu privire la felul cum se va face plata furnizorului, în funcție de anumite tipuri de produse. Astfel, cumpărătorului îi este interzis:
- să depășească termenul de plată a furnizorului cu mai mult de 14 zile calendaristice de la recepția produselor agricole și alimentare perisabile, precum: carne, pește, produse de brutărie și patiserie, ouă de pasăre, lapte, dar și legume și fructe proaspete, cu excepția celor congelate; dar și
- să depășească termenul de plată cu mai mult de 30 de zile de la recepția altor produse, greu perisabile.
Alte măsuri ce vizează aceste tipuri de contracte comerciale fac referire, printre altele, și la:
- interzicerea solicitării facturării și/sau refacturării și încasării de la furnizor a oricăror costuri decât cele deja convenite în contract. Costurile pe care cumpărătorul le-ar putea avea pentru extinderea rețelei de distribuție sau amenajarea spațiilor de vânzare nu trebuie să fie puse în sarcina furnizorului;
- interzicerea reducerilor financiare și comerciale sub forma de rabaturi, cu excepția remizelor în cuantum de maximum 20% aplicate în funcție de valoarea facturată între părți;
- interzicerea returnării de către cumpărător a produselor nevândute;
- interzicerea impunerii furnizorului a unei plăți pentru listarea produselor sale, precum și pentru expunerea lor;
- interzicerea impunerii furnizorilor a unor taxe, indiferent de forma și denumirea lor, care l-ar obligat pe acesta să mărească artificial prețul de facturare al produselor;
- interzicerea refuzului listării unui produs agricol și/sau alimentar înregistrat pe scheme de calitate naționale/europene, ofertat de furnizor pe motivul lipsei volumelor și a sezonalității acestuia;
- interzicerea impunerii suportării de către furnizor, integral sau parțial, a costurilor privind orice reduceri pentru produsele vândute de cumpărător cu titlu promoțional.
Mai mult, dacă practicile comerciale neloiale vor fi săvârșite în mod repetat, respectiv într-un interval de doi ani de la emiterea unei decizii prin care a fost constatată/sancționată o astfel de practică până la săvârșirea uneia noi, se va putea aplica și o amendă egală cu 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior.
Prevederile legii sunt aplicabile tuturor contractele comerciale care se încheie începând cu data de 15 aprilie 2022, în timp ce acele contracte semnate înainte de această dată vor trebuie modificate pentru a se pune în acord cu noua legislație până la finalul acestui an.
Regulamentul privind înregistrarea, investigarea și soluționarea sesizărilor privind aceste practici concurențiale neloiale va trebui să fie adoptat de Guvern, prin HG, până la jumătatea lunii mai.