Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
În ce măsură afectează Brexitul economia României. Estimările unui oficial de la BNRIeşirea Marii Britanii din UE va aduce o evoluţie nefavorabilă pentru balanţa comercială a României. Deși există un acord care reglementează relațiile UE cu Marea Britanie după Brexit, sunt încă multe necunoscute, mai ales legate de implementarea acestui acord, spune un oficial din Banca Națională a României. Estimările analiștilor arată însă că România ar urma să fie una dintre țările europene cel mai puțin afectate de Brexit, deși are un excedent comercial în relația cu Londra.
Ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar va avea un impact redus asupra economiei României, fiind printre cele mai mici din UE, iar accesul firmelor şi al populaţiei la finanţare nu va fi afectat, a declarat, joi, Florian Neagu, director adjunct în Direcţia de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).
„Din analizele noastre, consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE sunt gestionabile, atât pentru economie, cât şi pentru sectorul bancar”, a susţinut reprezentantul BNR, citat de Agerpres.
„Studiile noastre arată că impactul Brexit pentru economia României este modest, poate printre cele mai mici din UE, motivul principal fiind gradul redus de integrare. Nu am reuşit în ultimele decenii pe partea economică să creştem această conexiune, să aducem mai mult capital britanic în ţară”, a spus Neagu.
SUA, în recesiunea secolului. Economia americană cunoaște cea mai mare contracție după al Doilea Război MondialEconomia americană a scăzut anul trecut cu 3,5%, arată cele mai recente date. Este cea mai mare contracție de după al Doilea Război Mondial, din 1946, atunci când se resimțea oprirea efortului de război. Acum economia americană trece prin cel mai mare șoc al ultimilor 74 de ani. Comparativ, după deranjul din precedenta criză, economia americană a scăzut în 2009 cu numai 2,5%.
În trimestrul IV, PIB-ul a continuat recuperarea cu o creștere de 4%, însă cântărește foarte greu prăbușirea din trimestrul al II-lea la nivelul întregului an. Dar datele arată că revenirea a pierdut viteză la sfârșitul anului trecut, pe fondul celui de-al doilea val de infecţii cu coronavirus şi al epuizării ajutoarelor guvernamentale.
Cel mai afectat de pandemie a fost sectorul serviciilor, unde lucrează cei cu salarii mai scăzute.
Redresarea a fost condusă de piaţa imobiliară, datorită finanțării ieftine, şi de industrie.
Perspectivele pentru 2021 nu sunt încurajatoare, deoarece redresarea nu se va consolida până când măsurile de sprijin nu-şi fac efectul, iar vaccinurile nu sunt distribuite şi nu sunt administrate pe scară largă, apreciază analiştii. Aceştia avertizează că fără sprijin suplimentar, economia riscă să se confrunte cu o nouă recesiune.
Toyota redevine cel mai mare constructor mondial de mașiniToyota a devenit, din nou, cel mai mare constructor mondial după vânzări, ultimele rezultate arătând că a depășit Grupul Volkswagen, informează CNN.
Compania japoneză a vândut 9,5 milioane de autovehicule la nivel mondial în 2020, incluzând și mărcile Daihatsu, Lexus și Hino, spre deosebire de cele 9,3 milioane de unități comercializate de grupul Volkswagen, care deține și mărcile Audi, Skoda, Seat și Porsche.
Marii constructori s-au luptat din greu pentru prima poziție în piață. În 2007, Toyota a devenit lider mondial, după ce a depășit General Motors la vânzări. Grupul auto american General Motors Co. a deţinut titlul timp de peste şapte decenii, însă în prezent nu mai are nicio șansă să redevină lider. În 2017, Volkswagen a depășit Toyota la vânzări și a rămas pe prima poziție până în prezent.
Livările Toyota cu scăzut cu 11,3% în 2020 față de anul precedent, în timp ce livrările VW au scăzut cu 15,2% anul trecut.
Comentarii articol (0)