Activează serviciul Premium pentru acces nelimitat!
Înscrie-te până la 15 iulie 2025 și ai acces la toate articolele avocatnet.ro și, în funcție de abonamentul ales, la newslettere specializate pentru: Fiscal, HR, Juridic sau Management.
UPDATE: Aplicanții la granturile HoReCa, obligați să completeze un raport, ce trebuie certificat de un expert contabil sau de un auditor. Descarcă documentul
În curând, firmele și operatorii economici din sectorul HoReCa, precum agențiile de turism, hotelurile ori restaurantele, vor avea acces la granturi oferite de Guvern, care să le acopere, parțial, pierderile suferite în 2020, din cauza pandemiei, potrivit unui comunicat de presă recent al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). În acest sens, MEAT a publicat inclusiv raportul sinteză pe care cei interesați de aceste granturi trebuie să îl completeze, ca anexă la raportul de expertiză contabilă ori la raportul de audit, în funcție de situație. Ambele rapoarte vor trebui certificate de un expert contabil sau un auditor financiar.
Newsletter avocatnet.ro: „Viitorul digital" și „10 de azi" Primești gratuit suplimentul de weekend despre impactul tehnologiei și cum să folosești AI, plus sinteza „10 de Azi" (L-V) cu cele mai importante știri și noutăți legislative. Rămâi informat, zi de zi și weekend de weekend!
Concret, potrivit comunicatului MEAT, înscrierile pentru granturile HoReCa vor începe în curând, iar modelul anexei la raportul privind baza de calcul a ajutorului de stat ce se acordă sub forma unor granturi în temeiul OUG nr. 224/2020, intitulat raport sinteză, poate fi descărcat de aici. Acesta va trebui certificat de un expert contabil sau de un auditor financiar, similar raportului de expertiză contabilă sau celui de audit, după caz.
În consecință, așa cum se amintește și în comunicatul de presă menționat, pentru a stabili întinderea pierderilor suferite, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, selectați şi remunerați de către aplicant. Cu toate acestea, la alegere, baza de calcul poate fi certificată, în egală măsură, și de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectați şi remunerați de către aplicant.
Fără a intra în prea multe detalii, firmele și operatorii economici eligibili pentru granturi vor putea să obțină finanțări care să acopere până la 20% din pierderile suferite în 2020, ca urmare a pandemiei, prin raportare la veniturile din 2019.
Așadar, cei interesați să obțină granturile sunt liberi să își aleagă propriii consultanți cu care lucrează pentru certificarea pierderilor, însă vor trebui să suporte ei înșiși cheltuielile.
Atenție! La acest moment, granturile nu pot fi accesate. Însă, potrivit MEAT, înscrierile vor începe în curând.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.