Vorbim, mai exact, despre OUG 19/2021, care se aplică integral de luni, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial. Iată principalele măsuri incluse în noul act normativ:
- restructurarea datoriilor bugetare (OG 6/2019): pentru că 31 martie 2021 era termenul-limită pentru îndeplinirea primului pas în accesarea mecanismului, respectiv pentru depunerea notificării, s-a decis mutarea acestuia pe 30 septembrie 2020; totodată, cererea de restructurare se va depune nu până la 30 iunie 2021, ci până la 31 ianuarie 2022;
- amnistia fiscală (OUG 69/2020): măsura se va aplica până la 31 ianuarie 2022, în contextul în care reglementarea actuală impunea ca termen-limită 31 martie 2021; e vorba de mecanismul prin care se plătesc datoriile principale și se poate obține ștergerea dobânzilor și penalităților;
- eșalonarea simplificată (OUG 181/2020): de asemenea, măsura ce ar fi expirat la finalul acestei luni a fost prelungită până la 30 septembrie 2021; prelungirea se face aici ca urmare a unui interes crescut pentru această măsură - poate fi accesată de către (aproape) orice persoană fizică sau juridică ce a acumulat datorii de când a început criza coronavirusului;
- rambursarea TVA-ului cu control ulterior (OUG 48/2020): măsura, ce a fost dată anul trecut, ar fi urmat să expire și de la 1 aprilie ar fi urmat să se revină la regulile anterioare; totuși, mecanismul temporar se menține până la 31 ianuarie 2022;
- scutirea de plata impozitului specific: după ce Guvernul a decis, la finele anului trecut, să scutească firmele de plata acestuia pe perioada 1 ianuarie - 31 martie 2021, s-a decis adăugarea a încă 90 de zile de scutire, adică perioada 1 aprilie - 29 iunie 2021;
- în fine, actul normativ mai cuprinde unele mici ajustări la regimul TVA-ului.
În altă ordine de idei, OUG 19/2021 mai prevede suspendarea, între 1 aprilie și 31 decembrie 2021, a facilităților fiscale pentru educația timpurie - măsură criticată vehement de către specialiști în ultimele zile.